Introducere în psihologieMulţi studenţi începători cred că psihologia se referă la "modalităţile de realizare a terapiilor". Dar psihologia este mai mult decât atât. Cu toate acestea, este adevărat că mai mult de jumătate dintre psihologi îi ajută pe oameni să facă faţă problemelor personale.

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.13: Terapii) - (Partea a I: Terapii psihodinamice) - Terapiile psihodinamice. Introducere


Proporţia psihologilor implicaţi în diverse terapii  este în continuă creştere. Un procent mare de psihologi care se denumesc ei înşişi clinicieni sau consilieri psihologici practică o formă de psihoterapie.


Cum este organizat capitolul dedicat terapiilor psihodinamice

În acest capitol urmărim oarecum o linie cronologică, începând cu cea mai veche abordare a demersului terapeutic şi îndreptându-ne spre abordările mai moderne.

Primul tip de terapie pe care îl avem în vedere datează de peste 100 de ani: terapia cathartică. Aceasta vizează explorarea incidentelor emoţionale ale trecutului unei persoane, în vederea aerisirii psihicului uman de traume emoţionale şi a anihilării puterii lor asupra individului. Vom face cunoştinţă cu istoria unui singur caz, cel cunoscut sub numele de Anna O. Acesta este primul caz care l-a inspirat pe Sigmund Freud în crearea metodei sale, el anticipând câteva aspecte importante ale terapiei psihanalitice.

După discutarea cazului Anna O. şi a terapiei lui Freud, ne vom ocupa de abordarea aşa-numiţilor teoreticieni neofreudieni care au reacţionat la ideile lui Freud şi aici vom face o paralelă la capitolul 11 (Teoriile personalităţii), prin revizuirea ideilor lui Carl Jung, Alfred Adler şi Karen Horney, în această ordine. Fiecare dintre cei trei a evidenţiat diferite aspecte ale analizei şi tratamentului.

Vom trece apoi în era postbelică, abordând consilierea psihologică iniţiată de Carl Rogers. Rogers a avut un mare impact asupra psihologiei americane, începând cu mijlocul anilor ‘40 şi continuând pe tot parcursul secolului al XX-lea. Deşi terapia pare simplă şi de multe ori funcţionează foarte bine, terapia rogersiană este adesea înţeleasă prost şi aplicată greşit. Vom discuta despre unele prejudecăţi legate de abordarea lui Rogers, precum şi despre ideile sale referitoare la modul în care ar trebui să fie aplicată această terapie.

În mare contrast cu terapia lui Rogers este abordarea lui Albert Ellis, cel care a inventat terapia comportamentală raţional-emotivă (REBT). Ellis a devenit influent în anii '60 şi '70 şi a fost activ până la moartea sa, în 2007. Spre deosebire de Rogers, care credea că este important ca un terapeut să nu dea sfaturi sau "să dirijeze" un client într-un fel sau altul, Ellis avea un stil destul de presant. El concepea terapia ca pe o contestare a ideilor iraţionale şi îşi încuraja clienţii să facă faţă problemelor vieţii lor în mod realist. Încheiem secţiunea consacrată consilierii psihologice, luând în considerare terapiile paradoxale care folosesc psihologia inversă.

Începând cu anii '50 şi culminând cu anii '60 şi '70 a fost dezvoltată o ramură a tehnicilor de condiţionare în laborator numită terapie comportamentală. Vom discuta o selecţie a tehnicilor clasice de terapie comportamentală, cum ar fi desensibilizarea şi terapiile de expunere, repetiţiile comportamentale, plus terapiile cognitiv-comportamentale şi terapia Beck pentru depresie.

Într-o secţiune finală, avem în vedere unele evoluţii recente din psihoterapie, inclusiv mişcarea de auto-ajutorare (self-help movement), care au existat în anii '70, ca şi apariţia terapiilor mai scurte din anii '80, accentul modern pus pe consilierea între egali şi pe terapiile bazate pe dovezi.

Subiecte similare în alte capitole

Analiza aplicată a comportamentului, incluzând mai multe tehnici de schimbare a comportamentului, este discutată în capitolul 5 (Condiţionarea). Teoriile personalităţii lui Freud, Jung şi Adler sunt descrise în capitolul 11 (Personalitatea). Tulburările psihiatrice şi de dezvoltare şi unele dintre tratamentele lor sunt discutate în capitolul 12 (Psihologia anormalului). Tratamentul comportamental al durerii cronice, precum şi terapiile pentru stres şi dependenţă, sunt discutate în capitolul 14 (Frontierele psihologiei).