Introducere in psihologiePână acum, cercetarea observaţională sună bine. Este relativ uşoară (tot ce faci este să strângi date) şi dacă eşti suficient de norocos încât să descoperi corelaţii puternice între informaţii, poţi face predicţii importante. Acum ne întoarcem la tema gândirii critice.

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.1: Psihologie şi ştiinţă) - (Partea a IV-a: Cercetarea bazată pe observaţie şi experimentală) - Puncte slabe ale cercetării observaţionale

 

Este timpul să vorbim despre unele puncte slabe sau lucruri care ar putea să nu meargă bine atunci când interpretăm cercetările observaţionale.

Problema validităţii externe

Un aspect important îl constituie validitatea externă. Datele adunate de la o populaţie se aplică exact şi pentru altă populaţie? Nu putem să presupunem, pur şi simplu. Am întâlnit o asemenea problemă de validitate externă când am vorbit despre relaţia dintre nivelul consumului de alcool şi notele mici. La University of Illinois există o corelaţie puternică, însă la Virginia Tech corelaţia era mai slabă. S-ar putea să nu existe nicio corelaţie în Franţa. O descoperire care nu este corectă în cazul unei populaţii diferite are validitate externă redusă.

Problema validităţii externe poate fi relevantă oricând generalizăm între două grupuri. A generaliza înseamnă a trata două lucruri diferite în acelaşi mod. A generaliza între două grupuri înseamnă a presupune că rezultatele obţinute în cadrul unui grup vor fi corecte şi pentru celălalt grup. Dacă grupurile prezintă diferenţe importante, presupunerea s-ar putea să fie falsă. În acest caz, predicţiile bazate pe datele dintr-un grup s-ar putea să nu se aplice şi pentru celălalt grup.

O potenţială problemă de validitate externă apare când cercetătorii generalizează de la animale la oameni. De exemplu, pentru unele specii de şobolani probabilitatea apariţiei cancerului este de 10000 de ori mai mare decât la oameni. Prin urmare, testele pentru substanţe cancerigene care folosesc şobolani ar putea să aibă validitatea externă redusă pentru oameni.

Pe la mijlocul anilor 1980 s-a anunţat crearea unui medicament care face ca animalele bete să se comporte normal, blocând efectele comportamentale ale intoxicării cu alcool. În poze apăreau şobolani, beţi înainte de a lua medicamentul şi treji după aceea. Nu existau efecte secundare negative. Cercetătorii au fost încântaţi, fiindcă un asemenea medicament ar fi putut fi extrem de folositor. De exemplu, medicii de la urgenţă l-ar fi putut folosi pentru a reînsufleţi persoanele cu intoxicaţie acută cu alcool. Din păcate, cercetarea a arătat că medicamentul provoca tremurat şi convulsii la maimuţe, indicând că probabil nu era sigur pentru oameni, al căror sistem nervos seamănă mai mult cu al maimuţelor decât cu al şobolanilor. Miczek şi Weerts (1987) au subliniat că aceasta reafirmă importanţa testării noilor medicamente pe maimuţe, nu doar pe rozătoare, înainte de testarea pe oameni.

Problemele de validitate externă apar şi când generalizăm între două grupuri de oameni. Datele strânse într-un sondaj din uşă în uşă s-ar putea să nu fie corecte pentru întreaga populaţie. Rezultatele obţinute în Germania ar putea să nu se aplice şi pentru cei din Franţa. Datele strânse de la studenţii la psihologie ar putea fi diferite faţă de cele obţinute de la studenţii care studiază afacerile.

Din acest motiv, trebuie precizat clar în raportul cercetării locul şi modul de colectare a datelor. Dacă populaţia-ţintă este bine definită (spre exemplu, dacă sunt vizaţi doar cei care studiază psihologia la o anumită şcoală), atunci trebuie să obţinem un eşantion aleatoriu din respectiva populaţie. Dacă populaţia-ţintă este foarte generală, de exemplu, vrem să dovedim ceva despre toţi oamenii, atunci concluziile bazate pe un grup mic de subiecţi trebuie considerate preliminare, până când cercetarea poate fi reprodusă în cadrul altor grupuri, pentru a se vedea dacă noii subiecţi vor reacţiona diferit.

Uneori sunt interesante chiar diferenţele dintre grupurile de oameni. Cercetătorii care studiază psihologia anormală consideră interesant faptul că o anumită tulburare mintală apare doar într-o cultură, nu şi în altele. Aceasta sugerează că tulburarea ar putea implica un sistem de convingeri sau un aspect genetic sau de mediu specific acelei culturi. Pe de altă parte, dacă o tulburare mintală (precum schizofrenia sau depresia) apare în fiecare cultură, aceasta arată că tulburarea se datorează genelor sau aspectelor comune tuturor oamenilor.