Introducere in psihologieCercetarea observaţională constă în observarea sistematică. "Sistematic" implică o procedură raţională şi reproductibilă de colectare a datelor. Datele pot fi colectate cu ajutorul unui dispozitiv de înregistrare video ori cu un chestionar.

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.1: Psihologie şi ştiinţă) - (Partea a IV-a: Cercetarea bazată pe observaţie şi experimentală) - Cercetarea observaţională

De asemenea, datele pot fi colectate prin orice altă modalitate care poate fi descrisă în mod adecvat altor savanţi care vor să repete observaţiile. Nu are loc niciun experiment. În faza de colectare a datelor, cercetătorul nu încearcă să modifice mediul. Datele sunt analizate, iar cercetătorii caută tipare interesante sau importante.

În studiile despre copii, tehnicile observaţionale sunt foarte bine dezvoltate. Experimentele care ar putea să afecteze vieţile copiilor ar ridica probleme etice, dar tehnicile observaţionale pot fi aplicate fără a deranja. În continuare, câteva exemple de tehnici observaţionale, ilustrate în fiecare caz prin exemple din psihologia dezvoltării.

 



Observarea naturală reprezintă cercetarea observaţională care are loc într-un cadru natural sau cotidian. De obicei se face efort pentru a se minimiza impactul observatorului, observarea făcându-se în secret sau dintr-un punct de observaţie ascuns.

În cazul preşcolarilor, se poate monta o cameră cu lentile cu unghi larg lângă tavan, într-un colţ al încăperii, fără a li se schimba comportamentul. Sherman (1975) a folosit această tehnică pentru a studia fenomenul de “group glee” (veselie de grup) la preşcolari. Veselia de grup este caracterizată, conform definiţiei date, prin “strigăte şi râsete voioase şi activităţi fizice intense” care se răspândesc rapid în grup. Sherman a realizat înregistrări video cu 596 de clase de preşcolari în care predau studenţi. A putut să identifice factorii care lansează veselia de grup (de exemplu, aceasta tindea să apară când un profesor cerea voluntari pentru o activitate) şi a studiat reacţiile profesorilor. Observaţi că un studiu natural nu are loc “în natură”. Pur şi simplu înregistrează evenimente care au loc în mod natural.

Observarea controlată apare când cercetarea observaţională are loc în condiţii stabilite cu grijă. Fiecare subiect este expus aceleiaşi situaţii, pentru observarea diferenţelor dintre reacţiile individuale.

Spre exemplu, un grup de bebeluşi ar putea fi expuşi, pe rând, unei situaţii de laborator numite “apropierea unui străin”. Un străin cu o expresie rece pe chip se apropie de mamă şi îi ia bebeluşul din braţe. În jurul vârstei de 7-8 luni, unii copii par să considere această situaţie foarte alarmantă. Totuşi nu toţi bebeluşii trec prin această fază de anxietate. Cercetătorii pot verifica ipoteze legate de factorii care fac această anxietate mai mult sau mai puţin probabilă testând o varietate mai mare de perechi mamă/copil. Cadrul controlat şi condiţiile stabilite cu grijă le permit cercetătorilor să compare reacţiile diferiţilor copii.

Testarea standardizată este o formă de observare controlată în care se folosesc proceduri de testare care s-au arătat anterior de încredere şi valide.

Cei mai mulţi studenţi sunt familiarizaţi cu testele standardizate hârtie-şi-creion precum SAT. Un test standardizat pentru copii este Bayley Mental and Motor Scale (Scala mentală şi motorie Bayley), numit de obicei Bayley Box pentru că implică folosirea unei cutii cu obiecte şi jucării pentru testarea copiilor. Examinatorul foloseşte aceste obiecte pentru a determina aptitudinile copilului. Spre exemplu, unui copil de doi ani i s-ar putea cere să se joace cu o minge, să deseneze un cerc, să înceteze un anumit comportament când examinatorul spune “Nu!” sau să realizeze alte activităţi tipice pentru copiii mici.

Observarea clinică constă în observaţii realizate de către un medic experimentat care interacţionează cu un pacient sau cu un client. Medicul ia notiţe despre interacţiune, imediat după interviul sau întâlnirea cu clientul.

Psihologul de dezvoltare elveţian Jean Piaget a folosit o metodă clinică. El a chestionat copii pentru a determina modul în care ei văd lumea. Piaget a interacţionat în mod spontan cu copiii şi deseori a improvizat întrebări. Unii psihologi americani l-au criticat, considerând că este o formă de cercetare necontrolată, greu de repetat. Alţii au considerat că Piaget a adus contribuţii valoroase pentru că şi-a permis să îşi bazeze fiecare întrebare pe ceea ce copilul spusese anterior. Vom discuta despre Piaget în Capitolul 10 (Dezvoltare).

Anchetele şi sondajele sunt forme de cercetare observaţională în care datele sunt colectate de la un număr mare de subiecţi. O anchetă poate fi despre orice. Într-un sondaj se cer, de obicei, opinii sau aprecieri. Ambele au scopul de a determina caracteristicile unei populaţii mai mari folosindu-se un eşantion relativ mic. De exemplu, ai putea să chestionezi un eşantion oarecare de studenţi din campusul tău pentru a afla ce atitudini au faţă de diferite practici parentale.

Interviurile sunt conversaţii structurate (adică urmează un plan sau un tipar prestabilit). Interviurile pot fi combinate cu metodele de anchetă. Spre exemplu, ai putea lua interviu unui eşantion oarecare de preşcolari dintr-un oraş unde a avut loc un eveniment important, punându-i fiecărui copil întrebări atent formulate pentru a determina percepţia lui despre eveniment.

Microanaliza este o analiză detaliată despre evenimente foarte scurte. Uneori cercetătorii observă lucruri interesante prin simpla încetinire a unei mişcări rapide. Aceasta se poate face cu ajutorul unei camere video setate să înregistreze multe imagini pe secundă. De exemplu, psihologul Daniel Stern a folosit microanaliza pentru a studia “dansul mamă/copil”, o tendinţă a mamelor şi a bebeluşilor de a-şi sincroniza mişcările muşchilor.