Introducere in psihologieNu doar definițiile, ci și experimentele trebuie să fie verificate pentru a determina dacă sunt demne de încredere. Cercetările trebuie să fie repetate înainte ca o descoperire să poate fi acceptată drept certă. Detalii, în articolul care urmează.

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.1: Psihologie şi ştiinţă) - (Partea a III-a: Gândirea critică) - Importanţa replicării

Constructele şi problema reificării (23)

 

 

Ce este replicarea? de ce este aceasta "vitală în ştiinţă"? La ce ajută definiţiile operaţionale?


Constatările obținute la un moment dat ar putea să nu se potrivească alta dată, pentru cercetători diferiți sau subiecți diferiți. Pentru a testa dacă o descoperire este demnă de încredere, trebuie să replicăm cercetarea. Asta înseamnă să repetăm cercetarea în toate aspectele ei importante.

Repetiția este vitală pentru știință. Ea ajută știința să fie un sistem care se corectează singur. De fiecare dată când un rezultat este surprinzător, cercetătorii vor încerca să repete verificările, pentru a vedea dacă fenomenul este sigur sau dacă este doar o întâmplare (un lucru care se petrece doar o dată). Definițiile operaționale au o importanță critică în cadrul repetiției. De ce? O definiție operațională indică exact modul în care trebuie să măsori ceva. Pentru a repeta un experiment, trebuie să știi exact cum a realizat primul cercetător măsurătorile. Prin urmare, definițiile operaționale trebuie să fie cunoscute cu exactitate pentru a repeta cercetarea.

 



Care sunt motivele obişnuite pentru care eşuează reproducerea unui experiment?


Dacă un rezultat surprinzător al unei cercetări nu poate fi obținut din nou, asta nu înseamnă că cineva a mințit sau a trișat. Majoritatea oamenilor de știință sunt onești și majoritatea rezultatelor diferite obținute prin aceleași cercetări au legătură cu modul de realizare sau cu subiecții implicați ori cu alte detalii (poate vremea, locația, momentul zilei sau instrumentele). Detalii aparent minore pot influența rezultatul unui experiment. Dacă despre asta e vorba, atunci cercetătorii trebuie să afle. De aceea se fac replicările.



Ce semnificaţie are termenul "dovadă"?

Până când un fenomen nu poate fi repetat cu exactitate de către cercetătorii care sunt sceptici în privința lui sau care nu sunt destul de motivați pentru a raporta un rezultat pozitiv, nu poți fi sigur că acea descoperire se va dovedi adevărată pe termen lung. Într-adevăr, ”a dovedi” înseamnă ”a testa” (ca în expresia ”zonă de testare”, un loc unde sunt verificate automobilele). O descoperire nu poate fi acceptată ca fiind adevărată până când acest lucru nu este ”dovedit” într-o varietate de circumstanțe.

Un exemplu îl constituie cercetarea percepției extrasenzoriale sau CPE. Descoperiri pozitive legate de CPE sunt raportate adesea, dar acestea par să dispară de fiecare dată când cineva care se arată sceptic în privința CPE-ului încearcă să le obțină din nou (vezi pagina intitulată ”Raportarea selectivă” din Capitolul 4). Același lucru se poate petrece și în cercetările din domeniul educației și sănătății. Cercetătorii onești obțin adesea rezultate pozitive în cazul ideilor pentru care au o preferință, poate pentru că entuziasmul lor este transmis și participanților la cercetare. Cercetătorii sceptici pot să nu fie capabili să repete cercetarea cu aceleași rezultate. Dacă acest lucru se întâmplă, cercetarea stă sub semnul îndoielii.

Uneori, oamenii de știință necinstiți comit fraude. Acest lucru este de asemenea detectat prin imposibilitatea de a repeta cercetarea obținând aceleași rezultate. Un exemplu este scandalul ”șoarecii pătați” de la prestigiosul Institut Sloan-Kettering de la începutul anilor 1970. Un cercetător lucra sub presiune pentru a transplanta cu succes grefe de piele de la șoarecii cu blana neagră la cei cu blana albă. În toate experimentele anterioare, asemenea grefe nu s-au ”atașat” din cauza diferențelor genetice dintre șoareci. Era vorba despre o cercetare importantă, ce avea în vedere posibilitatea de a reduce problema respingerii în cazul transplanturilor de organe.

 


Replicarea - un "stimulent puternic pentru onestitate printre cercetători"


Omul de știință care a trucat grefele era într-o dimineață în lift cu un grup de șoareci cu blana albă și un marker permanent. Dintr-o dată, cedând unui impuls, el a desenat niște pete de culoare închisă pe blana șoarecilor săi albi. Apoi a afirmat că a transplantat cu succes grefe de piele de la șoarecii negri la cei albi. Raportul său a surprins alți oameni de știință, astfel încât ei au încercat să repete experimentul și nu au reușit. Atunci au știut că era ceva în neregulă cu raportul cercetării. În cele din urmă, cercetătorul a mărturisit ce făcuse.

Consecințele înșelătoriei sunt devastatoare pentru un om de știință, conducând la dezonorare și, de obicei, la pierderea slujbei și a carierei. Oamenii de știință sunt conștienți de faptul că orice rezultat important va fi supus unor încercări de replicare, iar acest lucru este un puternic îndemn la onestitate printre cercetători.



De ce uneori trebuiesc contactaţi cei care au studiat anterior fenomenul? Care e rezultatul de obicei?


Elevii învață că orice raport de cercetare ar trebui să includă toate detaliile necesare unei eventuale replicări. Cu toate acestea, este adesea imposibil să găsești toate detaliile relevante referitoare la modul în care s-a desfășurat o cercetare într-un raport publicat al acesteia. Uneori, pentru a realiza o replicare exactă, trebuie să contactezi cercetătorii inițiali pentru a afla detaliile unei proceduri. Gasparikova-Krasnec și Ging (1987) au descoperit că cercetătorii anteriori erau în general cooperanți când venea vorba de furnizarea informațiior necesare cercetătorilor de mai târziu. O lună de așteptare era de obicei singurul lucru cerut.



Cum de până şi eşecul în reproducerea unui studiu "nu e neapărat o veste proastă"?


Cercetătorii sunt de obicei dispuși să furnizeze detaliile procedurilor lor în vederea unei replicări. Dacă aceasta eșuează, descoperirile inițiale sunt puse sub semnul întrebării. Cu toate acestea, cercetătorii serioși realizează că acest proces de verificare este important pentru știință. Desigur, speră să obțină o confirmare a eforturilor pe care le-au depus anterior. Totuși, dacă replicarea eșuează, asta nu înseamnă neapărat vești proaste (atâta timp cât nu este vorba despre o înșelăciune). O replicare falsă ar putea avea un efect stimulant într-un domeniu de cercetare, determinând noi studii să verifice de ce o încercare folosind ”aceleași”  proceduri a condus la rezultate diferite în ocazii diferite sau cu populații diferite.


 

Traducere: Ana Cristina Dumitrache