Introducere in psihologieLa mijlocul sec. al XX-lea existau două teorii dominante în psihologie: abordarea comportamentală promovată de Hull şi Skinner şi teoriile speculative ale lui Sigmund Freud. Mulţi psihologi americani nu erau mulţumiţi şi au dezvoltat o nouă teorie.

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.1: Psihologie şi ştiinţă) - (Partea a II-a: Istoria psihologiei) - A treia cale: psihologia umanistă

Behaviorismul la mijloc de secol XX (12)

 

Freud credea că problemele psihologice îşi au cauzele în conflictele sexuale din copilărie, fiind legate de alăptarea la sân, antrenamentul de a folosi toaleta şi gelozia sexuală faţă de părinţi. Psihologii încă predau astăzi teoria freudiană pentru că a jucat un rol important în istoria psihologiei, inspirând multe teorii contrare. Dar într-un articol din 1999 scris de Robins, Gosling şi Craik se constata că teoria freudiană a dispărut din jurnalele importante de psihologie. Opera lui Freud este considerată literatură şi istorie, dar nu psihologie modernă.

 



Psihologii americani ai celei de-a cincea decade a secolului al XX-lea, având de ales între teoria freudiană, cu accent pe motive sexuale inconştiente şi behaviorism, care a refuzat să se ocupe de procese mentale, au decis să caute o a treia cale. La începutul anilor '60 Abraham Maslow, Carl Rogers şi alţi psihologi au proclamat existenţa unei "a treia forţe" în psihologie, de asemenea, cunoscute drept psihologia umanistă.

Psihologia umanistă ori "a treia forţă" pune accent pe nevoile interioare, pe împlinire, căutarea identităţii şi alte nelinişti specifice fiinţei umane. Este mai puţin interesată de cercetări asupra comportamentului uman şi mai mult cu descrierea înţelesului şi a scopului acestuia. Sintagme ca "potenţial uman" ori "actualizare de sine" sunt asociate cu psihologia umanistă.

Psihologia umanistă nu trebuie confundată cu umanismul secular, filozofia anti-religioasă atacată adesea de creştinii evanghelici. Psihologii umanişti respectă sentimentele religioase, deşi adesea îmbrăţişează filozofiile orientale şi alte sisteme care nu erau obişnuite în Vest la nivelul anilor '60.

Psihologia umanistă a înflorit după 1960. Maslow a publicat o influentă carte despre psihologia umanistă în 1962, intitulată "Către o psihologie a fiinţei". În 1967 Maslow a fost ales preşedinte al APA (Asociaţia Psihologică Americană). Astăzi încă există specializarea în psihologia umanistă la nivelul studiilor universitare, dar nu mai este atât de populară precum era acum 40, 50 de ani. Psihologia transpersonală este o versiune modernă a psihologiei umaniste, care abordează problemele existenţiale care se află dincolo de fiecare individ. Alţi "descendenţi" ai psihologiei umaniste sunt în afara psihologiei academice, ca mişcările New Age ori Potenţialul Uman, dar şi curentul medicinei holiste.

A treia forţă a fost un succes în următorul sens: valorile sale fundamentale, ca respectul pentru demnitatea umană şi importanţa dată dezvoltării personale au fost împărtăşite de aproape orice psiholog, nu doar de adepţii psihologiei umaniste. Ideile sunt, de asemenea, populare pentru nespecialişti. Teorii ca cea a lui Maslow formează fundamentul pentru multe cărţi de succes despre cum să trăim o viaţă împlinită şi fericită.

 

 

Traducerea este făcută cu acordul autorului şi este protejată de legea drepturilor de autor.