În introducerea la CRP Kant nu pierde timpul cu lucruri „ușoare”, ci intră abrupt în subiectul cărții, prezentând ideea de „filozofie transcendentală”.
La început acesta ne spune că intelectul uman prelucrează datele de la simțuri („senzațiile sensibile”, cum spune Kant) și produce „experiențe”. Acești termeni, „intelect” (mintea), „senzațiile sensibile” și „experiențe” trebuie reținuți și înțeleși, pentru că altfel, pe măsură ce progresăm în lectura CRP, va fi dificil de înțeles ce vrea Kant să spună atunci când îi folosește.
Dar experiența ne spune ce există, nu ce ar trebui să existe cu necesitate (experiențe noi sunt posibile în viitor). Experiența nu ne oferă „cunoașteri universale”, pe care „rațiunea” vrea să le știe. Dar astfel de cunoașteri universale trebuie să fie independente de experiență și să fie certe. Acest tip de cunoaștere este numit de Kant „cunoaștere a priori”, adică ce nu are la bază ceva obținut prin experiență (simțuri).
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Immanuel Kant (22.04.1724-12.02.1804) este cel mai profund gânditor pe care l-a produs umanitatea. Cel puțin așa stau lucrurile în viziunea mea. Este „gânditorul absolut” (așa cum Albert Einstein este „omul de știință absolut”), prin modul în care a schimbat modul în care gândim despre lume (și prin consecințele ideilor lui, care se dezvoltă în moduri interesante peste secolele de după moartea acestuia).
După zeci de ani de lectură recurentă a lui Kant, îmi este clar că acesta a fost mult înaintea vremurilor sale, iar asta se întâmplă dintr-un motiv foarte simplu: pentru a-l înțelege pe Kant la adevărata valoare, trebuie să fii la zi și cu evoluția teoriilor științifice. Astăzi, mai mult ca niciodată, să fii filozof fără a fi la curent cu știința este pur și simplu ridicol.
Mai adaug că pentru Kant știința a fost foarte importantă. Un titan al fizicii, Isaac Newton (25.12.1642-20.03.1726), își publicase deja opera sa, care a revoluționat fizica și știința în general. Kant a scris mai multe lucrări în care a vorbit despre consecințele ideilor lui Newton referitoare la rotația Pământului în jurul propriei axe, dacă Terra îmbătrânește, care sunt cauzele cutremurelor și ale vânturilor sau despre originea construcției universului.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
• Există o mare confuzie, am observat, cu privire la gradul de oxigenare a aerului.
Există mitul că la munte aerul este mai oxigenat. Nu este, procentul de oxigen fiind de circa 21% atât la câmpie, cât și la munte.
În fapt, lucrurile stau exact pe dos, căci odată cu creșterea altitudinii scade cantitatea de oxigen disponibilă pe un anumit volum, pentru că scade presiunea atmosferică, ceea ce înseamnă că scade concentrația de particule de aer pe un volum dat, deci și concentrația de molecule de oxigen. Ceea ce înseamnă că trebuie să inspirăm de mai multe ori pentru a acumula aceeași cantitate de oxigen.
La circa 3.600 m deasupra nivelului mării în același volum de aer găsim circa 40% de molecule de oxigen, comparativ cu oxigenul de la nivelul mării. Acesta este motivul pentru care alpiniștii au dificultăți în a respira la altitudini mari, ceea ce se traduce în tot felul de efecte asupra creierului și organismului (uneori chiar letale).
La munte am putea vorbi, cel mult, de un aer mai puțin poluat.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Extras din Legile de Platon
Am public recent un articol bazat pe cartea I din Politica, de Aristotel, în care am arătat opinia acestuia (ori a timpului său) despre sclavie și femei. Astăzi continui cu cartea a II-a, în care Aristotel vorbește despre regimul politic potrivit și despre ce trebuie avut în comun și ce nu de către o comunitate. În prima parte va fi vorba tot de femei... Dacă ce am evidențiat din prima carte v-a șocat, lucrurile vor rămâne în aceeași notă și articolul de față :)
Ca și în cazul primului articol, nu am urmărit o expunere sistematică a cărții, ci am extras doar cele mai interesante / extravagante idei.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
• O cale simplă de lua decizii corecte și de a-ți simplifica și îmbunătăți viața este aceea de a elimina ceea ce te afectează în mod negativ. Este mai simplu să știi ce-i nociv decât să știi exact ce-i folositor.
De exemplu, nu trebuie să citești tratate de nutriție pentru a ajunge la o dietă sănătoasă. Este suficient să elimini ce-ți face rău. Dacă elimini principalele alimente nocive, precum dulciurile, cerealele rafinate și alimentele înalt-procesate, atunci alimentația ta devine în mod automat mult mai „sănătoasă”.
• Vrei să afli ceva despre un anume subiect? Nu citi articole. Citește o carte de top pe subiectul respectiv. Doar așa vei înțelege ce vrei să înțelegi.
• La limită, cred că și educația din familie a copiilor ar trebui să se axeze pe ce să nu facă aceștia, mai degrabă decât pe ce să facă. Pentru că „ce să facă” reflectă dorințele (adesea nerealizabile) ale părinților și reprezintă un domeniu inepuizabil, pe când „ce să nu facă” oferă reperele pentru ce este periculos pentru copii. Chiar și un copil prin fire neascultător va reflecta o secundă înainte de a trece o barieră cu semnul „interzis”. De exemplu, în loc să-i blochezi copilului accesul la Internet, mai bine îi spui ce nu trebuie făcut pe Internet.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Lumea înconjurătoare, așa cum o observăm noi, este rezultatul: metodei de investigare utilizate, al simțurilor noastre și al modelelor noastre mentale (modul în care interpretăm datele furnizate de simțuri).
Omul este măsura tuturor lucrurilor, dar în alt sens decât cel original al lui Protagoras (fiecare om, în baza propriei experiențe de viață, se raportează în mod diferit la „adevăr”), și anume în acela că tot ceea ce observăm este, în fapt, o construcție specifică omului (tehnologie, simțuri și mintea umană).
Dar realitatea nu are nicio natură obiectivă, intrinsecă. Lucrul-în-sine a lui Kant, natura așa cum este ea când nu se uită omul - nu există. Lumea este stric rezultatul măsurătorii și interpretării măsurătorii. Inițial pare dificil de înțeles acest lucru, pentru că primul gând este acela că un lucru are un fel al lui de-a fi, că este cumva în mod absolut, dincolo de orice metodă de observare, dar veți vedea că, în fapt, o asemenea abordare este absurdă.
Iar faptul că nu există o natură obiectivă are, desigur, efecte asupra cercetării științifice, pentru că pune limite de nedepășit.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Aristotel cu bustul lui Homer, de Rembrandt
Am recitit de curând Politica de Aristotel. Cartea este scrisă acum peste 2.300 de ani. Vine cu provocarea firească: dificil uneori de înțeles contextul celor scrise. Ce mă atrage la cărțile vechi este faptul că pot observa gândirea acelor vremuri. Credem noi uneori că ce gândim astăzi despre diverse subiecte este singurul mod posibil sau etic, dar în mod cert nu este așa. Iar din acest punct de vedere Politica este o carte captivantă, atingând multe subiecte care au legătură cu viața și etica grecească. Dacă se naște cumva tentația să încercați cartea, nu fiți îngrijorați, nu arată deloc precum o carte despre teoriile politice predată pe timpul facultății :)
Un singură mențiune înainte de a „plonja” în universul straniu al gândirii aristoteliene: nu fiți prea aspri cu ce veți citi; Aristotel este și astăzi o lectură formatoare, incredibil de utilă. De principiu, nu este recomandabil să utilizezi standardele etice curente pentru vremuri de mult apuse, cu contexte sociale și culturi pe care nu le putem înțelege în detaliu din cele câteva pagini care s-au salvat peste timp.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
• Orice proces de acumulare de cunoștințe despre om și univers te duce ori ar trebui să te ducă spre limitele cunoașterii. Abia acolo apare, surprinzător, satisfacția și uimirea deplină.
Nu este vorba doar despre faptul că ai ajuns cumva la capătul călătoriei, ci în special despre faptul că te poți exprima, aparent în cunoștință de cauză, despre chestiuni fundamentale.
Înțelegi că problema existenței lui Dumnezeu este nerezolvabilă, că știința are limite de nedepășit, că întrebările fundamentale ale omenirii (cum a apărut lumea, ce este conștiința, dacă avem liber-arbitru), în cea mai mare parte, sunt astfel pentru că nu pot primi răspunsuri definitive.
• Ideea de a renunța la Internet și telefon mobil pentru anumite perioade este atractivă. Unii își impun perioade de renunțare la tot ce este „electronic”. Dar ce pui în loc? Unii au ce, alții nu.
• Nu văd cum ar putea fi orice tehnică de meditație orientală superioară lecturii Criticii rațiunii pure a lui Kant. Chiar și în traducerea chinuită din limba română. De ce ar fi concentrarea pe ritmul respirației superioară față de concentrarea pe explicația mecanismului intim al minții?
Dacă este să medităm, să o facem într-un mod serios, nu?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Da, e un articol despre adolescenți (deși se aplică și unor adulți) și pentru adolescenți. Dacă ai mai mult de 18 ani, nu-l citi, că ar trebui să știi de ce-ți schimbi telefonul cu unul nou, deși nu ai nevoie de el.
Ce vreau să scot în evidență este mecanismul psihologic al achiziției de lucruri inutile. Ce voi spune îi va dezamăgi pe cei tineri, dar se vor alege cu aflarea unui secret rar explicat în cuvinte simple și ușor de înțeles :) Iată despre ce este vorba...
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Realitatea este o iluzie, adaptată capabilităților senzoriale și cognitive umane. Dar nu în sens mistic, căci ceea ce percepem trebuie să aibă o sursă cât se poate de reală, într-o formă sau alta, chiar dacă nu cunoaștem natura acelei surse. Deși această idee, că realitatea este o iluzie, pare o idee extremă, la care să dai din cap neîncrezător inițial, după cum cred că veți fi de acord la finalul articolului, nu există, practic, niciun argument serios împotriva acesteia.
De ce este lumea o iluzie? Ce înseamnă asta?
Tot ce știm despre lume este mediat de simțuri. Orice observație vom face despre noi și lumea din jurul nostru are la bază informații transmise de organele noastre de simț. Organele de simț transmit informațiile recepționate, conform specificului simțurilor, sub forma unor semnale electrice, către creier, care procesează, dă o formă inteligibilă și „pune la dispoziția” conștiinței o reprezentare a ceea ce a perceput.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
1. Avem tendința să credem că ceilalți gândesc așa cum gândim noi. De aici așteptarea ca ceilalți să susțină ceea ce credem noi.
2. Cei care încalcă reguli sociale ori au diverse vicii au tendința de a supraestima numărul celor care sunt la fel.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
1. O descoperire importantă a psihologiei este aceea că, în fapt, o bună parte din comportamentul nostru are la bază mecanisme inconștiente. Comportamentul este bazat pe obiceiuri și este influențat de indicii din mediu, precum și de modalitatea în care ne sunt prezentate opțiunile pe care le avem.
2. Deciziile luate pe baza unei deliberări solide sunt mai rare decât ne place să credem. Deliberarea presupune un efort prea mare. Nu suntem obișnuiți cu așa ceva.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Într-un alt articol am vorbit despre De ce ne bucurăm de răul altuia din perspectivă evoluționistă. Ideea centrală, dacă nu vreți să mai citiți articolul, este că, în fapt, nu ne pasă de celălalt, ci vorbim de un mecanism de recompensă / supraviețuire.
Invidia, ca și satisfacția în fața răului altui, este un sentiment moralmente condamnat. Dar emoțiile nu se comandă, ci sunt „spontane”, indiferent de ce vrei să simți într-o anumită situație. Care ar putea fi rolul invidiei? De ce a apărut de-a lungul evoluției speciei noastre? Cum sunt asociați lăudăroșii invidiei? De ce părinții nu trebuie să compare performanțele copiilor?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Ce ai răspunde dacă ai întrebat(ă): care este culoarea ta favorită? Sau: care este cartea / melodia / mâncarea ta favorită? Gândește-te o secundă înainte de a citi și răspunde la aceste întrebări. Ai un răspuns sau nu?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Sunt multe idei care sunt propagate cu ardoare prin articolele de popularizare a științei care, după mine, nu au prea mult sens. Una este cea care vorbește despre faptul că universul nu are un centru.
Afirmația este, cred, problematică, din cel puțin două motive: întâi, pentru că transmitem ideea că este clar cum a apărut universul, iar al doilea pentru că este împotriva bunului-simț.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.