Ca să înţelegem ceea ce facem şi ceea ce fac alţii (de ex. de ce premierul răstălmăceşte frizând ridicolul) ne încredem adesea în simţul comun (voi evita bunul-simţ, întrucât implică o oarecare valoare morală) sau în intuițiile noastre legate de cum funcţionează lumea socială în care trăim. În alţi termeni, ne descurcăm în această lume în baza unei psihologii intuitive.

Comentarii -

Disciplina cunoscută sub numele de psihologia sănătăţii acoperă practic domeniul de preocupări proprii medicinei comportamentale şi psihologiei medicale. Diferenţa este una de accent. Un psiholog specializat ​​în psihologia sănătăţii este mai mult implicat în medicina preventivă şi în promovarea modului de viaţă sănătos.

Comentarii -

Când a debutat medicina comportamentală ca o disciplină distinctă? Comparativ cu medicina psihosomatică, medicina comportamentală este un nou venit în ştiinţă. Naşterea sa a fost semnalată la o conferinţă care a avut loc în anul 1977 la Yale, în cursul căreia participanţii au definit domeniul. S-a proiectat o nouă revistă şi, la scurt timp, au a apărut articole şi cărţi despre medicina comportamentală.

Comentarii -

Cum poate fi ajutat un grup de pacienţi cu probleme cardiace de o reuniune săptămânală? Un exemplu de psihologie recuperatorie de succes este terapia de grup pentru pacienţii cu intervenţii chirurgicale pe cord deschis. Schimbările radicale în dietă şi programele de exerciţii fizice pot contribui la prelungirea duratei de viaţă a persoanelor cu probleme cardiace.

Comentarii -

Psihologia este o disciplină relevantă pentru oricine lucrează într-o clinică sau într-un spaţiu medical. Acesta este motivul pentru care cei urmează o pregătire pre-medicală sau de asistenţă medicală iau, de multe ori, cursuri de psihologie, ca parte a studiilor lor.

Comentarii -

Care este diferenţa dintre cunoaştere şi experienţă şi cum reuşeşte creierul să le proceseze? Care dintre ele este mai importantă pentru gândirea creativă? O imagine pe care am obţinut-o recent de pe un cont de Twitter m-a pus pe gânduri. Faptul că pe Twitter această imagine a însumat peste 1.000 de replici reprezintă cumva o indicaţie asupra faptului că mulţi oameni par să fie de acord cu ideea care rezultă din aceasta.

Comentarii -

Persoana narcisistaNarcisiştii par să fie din ce în ce mai numeroşi. Ei sunt oameni care pun pe primul plan interesul propriu, care se laudă constant şi îşi asumă merite atunci când nu e cazul. S-ar putea să cunoaşteţi pe cineva de felul acesta – poate şeful sau chiar partenerul de relaţie. Dacă aşa stau lucrurile, un nou studiu vă dă speranţă. Se pare că narcisiştii pot fi învăţaţi să fie mai empatici.

Comentarii -

Incredere in textul scrisCa adulţi, am învăţat că instrucţiunile simple, scrise, sunt de obicei demne de încredere. Imaginaţi-vă: dacă un străin ne spune să facem prima la stânga ca să ajungem la Londra, dar întâlnim un semn rutier care ne indică tocmai contrariul, majoritatea dintre noi am presupune probabil că străinul greşise şi am urma semnul.

Comentarii -

Perspectiva tipică asupra naturii umane oferită de ştiinţele sociale se numeşte Modelul Standard al Ştiinţelor Sociale. Acest model este îmbrăţişat, nu neapărat în mod conştient, de majoritatea oamenilor, indiferent de nivelul de educaţie şi specializarea profesională. Câţiva rătăciţi, ici-colo, cred într-un model diferit, dar în acord cu teoria evoluţionistă oferită lumii de geniul lui Darwin, atât de iubit de fundamentaliştii creştini care susţin, şi astăzi, că lumea a apărut în urmă cu aprox. 5000 sau 4000 de ani, depinde de surse.

Comentarii -

M-am trezit azi-dimineaţă cu o întrebare. Dânsa, întrebarea, a fost provocată de o mâncărime misterioasă ivită inopinat în talpa piciorului drept. Da, în talpă. Dar are loc mâncărimea în talpă? Aşa pare să fie, deoarece eu experimentez senzaţia de mâncărime în talpă. Senzaţia pare să fie în talpă, însă ştim bine că e doar o aparenţă, nu un fapt real. Ea, mâncărimea generatoare de întrebări, nu se află în talpă. E în creier. Cum aşa?

Comentarii -

Astăzi, un nou domeniu se aliază medicinei psihosomatice în investigațiile acesteia asupra interacțiunii minte / corp. Psihoneuroimunologia (PNI) este studiul influențelor psihologice şi neuronale asupra sistemului imunitar. La apariția sa, acest domeniu a produs mult entuziasm. Această disciplină promitea să facă lumină într-o serie de fenomene destul de diverse precum congestia nazală și vindecarea prin credință. Cu toate acestea, cercetarea a produs adesea rezultate ambigue.

Comentarii -

Cercetătorii timpurii din medicina psihosomatică au primit un indiciu puternic că o afecţiune ar putea fi influențată de factori psihologici, când s-a descoperit că hipnoza poate modifica o afecţiune medicală. Hipnoza nu implică medicamente sau alte tratamente medicale, prin urmare mecanismul schimbărilor datorate hipnozei nu poate fi decât unul psihologic.

Comentarii -

Introducere in psihologiePercepţia durerii este un subiect surpinzător de complex. În mod clar, ea depinde de un mecanism special din creier, deoarece unii indivizi se nasc fără sensibilitatea la durere. Acest lucru este numit ”insensibilitate congenitală la durere” sau ”analgezie congenitală”.

Comentarii -

Acest nou capitol prezintă trei domenii în care psihologia se suprapune altor discipline. Acestea sunt zone de graniță în două sensuri ale termenului: (1) sunt evoluții relativ recente în istoria a 150 ani apsihologiei și (2) se află la intersecția dintre psihologie și un alt domeniu. Cele trei domenii - psihologia și medicina, psihologia și dreptul și psihologia sportului - sunt, de asemenea, exemple de psihologie aplicată. Ele arată modul în care psihologia poate fi utilizată în situații umane reale.

Comentarii -

Înainte de anul 1953 medicii şi asistenţii foloseau în evaluările nou-născuţilor propriile intuiţii şi judecăţi clinice. Fiecare se concentra pe un indiciu sau altul. Unii căutau probleme de respiraţie, alţii urmăreau cât de repede va plânge bebeluşul. Fără o procedură standard, multe din semnele „periculoase” treceau nedectate şi, astfel, mulţi nou-născuţi au murit.

Comentarii -

Candidaţii fie pentru un post într-o companie, fie pentru un loc la masterat ori doctorat participă la un interviu. Acest interviu funcţionează, chipurile, drept filtru de selecţie. Unul, doi ori trei oameni ce alcătuiesc o comisie fac o evaluare în baza unor criterii. Cel puţin aşa cred ei, mai degrabă, îşi imaginează ei.

Comentarii -

Citesc sau aud, adesea, o remarcă născută, cred eu, din frivolitate. Ea sună în variate feluri, dar esenţa e următoarea: „Nu e nimic rău să crezi în suflete nemuritoare, forţe divine şi zei. Fiecare cu credinţa lui, iar dacă respectivei persoane îi face bine, atunci faptul de a crede e un lucru bun.”

Comentarii -

Aud de oameni care, declară ei, preţuiesc clipa. „Carpe diem” a devenit pentru aceştia un dicton, un deziderat spiritual. Ei consideră ca fiind de mare preţ să trăieşti în prezent. Să fi ajuns la această preţuire în urma unor experienţe personale revelatoare combinate cu ingestia de filosofie orientală (sau de ciupercuţe buclucaşe)?

Comentarii -

Lorenz şi Tinbergen au studiat de obicei animale solitare (monade) şi perechi de animale (diade). Începând din anii 1960, cercetătorii au început să pună mai mult accent pe grupurile mai mari de animale. Crook (1970) a propus termenul de etologie socială pentru a descrie acest accent al cercetării animalelor. Noii etologi s-au axat pe competiţie, comunicare şi cooperare între animale - felul în care şi-au dobândit şi păstrat teritoriile, au menţinut un nivel adecvat al populaţiei, au cules hrana, s-au apărat, au făcut reguli pentru lupte şi au format relaţii de cooperare.

Comentarii -

Din ce în ce, familiile devin tot mai implicate în procesele terapeutice. În terapia autismului, de exemplu, Ivar Lovaas de la UCLA a obţinut rezultate bune prin utilizarea părinţilor ca terapeuţi. Studiile anterioare au arătat ca terapia intensivă din clinici îşi pierdea efectul, odată ce era încheiată. Doar dacă părinţii acţionau ca nişte terapeuţi întăririle pozitive puteau continua timp de ani de zile şi puteau acoperi toate aspectele diferite ale comportamentului.

Comentarii -

Cele mai multe dintre terapiile tradiţionale erau foarte consumatoare de timp. Freud îşi trata pacienţii timp de ani de zile, iar analiştii de mai târziu i-au urmat exemplul. Versiunea originală a terapiei de desensibilizare a lui Wolpe putea dura până la un an. Rogers spunea că problema prezentată în a doua sau a treia sesiune era diferită de cea din a zecea sesiune, ceea ce însemna că auto-explorarea putea continua destul de mult timp.

Comentarii -

Publicarea în anul 1942 a cărţii Self-Analysis (Auto-analiza) de către Karen Horney a dus la apariţia unui nou gen de literatură psihologică: cărţile de auto-ajutorare. Aceste cărţi oferă sfaturi cu privire la rezolvarea problemelor psihologice, eliminând necesitatea de a vizita sau de a plăti serviciile unui terapeut. În 1969, în discursul său prezidenţial din cadrul Asociaţiei Americane de Psihologie, psihologul George Miller şi-a îndemnat colegii psihologi să „renunţe la psihologie”.

Comentarii -

Explozie nuclearaÎn gălăgia zilnică a ”crizelor” cu care se confruntă omenirea, uităm de multele generaţii care sperăm să ne urmeze. Nu cele care vor trăi peste 200 de ani, ci cele care vor trăi peste 1.000 sau 10.000 de ani. Folosesc cuvântul ”sperăm” deoarece ne confruntăm cu riscuri, numite riscuri existenţiale care ar putea ameninţa să şteargă omenirea de pe faţa pământului. Aceste riscuri nu sunt doar riscuri ale unor mari dezastre, ci ale unor dezastre care ar putea pune capăt istoriei.

Comentarii -

Psihologii care au practicat terapia în anii '40 şi '50 s-au identificat, de obicei, cu o anumită "şcoală". Ei au fost rogersieni sau adlerieni sau freudieni. Prin anii '70, însă, un număr tot mai mare dintre ei erau tentaţi să folosească idei de la mai multe şcoli. Aceasta este orientarea eclectică. Eclectismul presupune proiectarea terapiei din mai multe surse diferite.

Comentarii -

Ce sunt celulele coş? Cum poţi stimula una? Simţul cutanat sau simţul tactil presupune trei tipuri diferite de receptori. Unul din ei – celula coş - constă în fibre nervoase înfăşurate în jurul bazei firului de păr. Poţi verifica faptul că o singură celulă coş, atunci când e stimulată, produce o senzaţie detectabilă. Găseşte un singur fir de păr de pe braţ, îndoaie-l cu atenţie fără să deranjezi alte fire de păr sau să apeşi pielea şi observă senzaţia. Când firul de păr este îndoit prin presiune, neuronul trimite impulsuri către creier.

Comentarii -