În fiecare an 10 premii Ig Nobel sunt acordate cercetătorilor sau personalităţilor care au obţinut rezultate trăsnite în diverse domenii, medicină, chimie, biologie, pace, literatură etc. De multe ori aceste descoperiri par şi chiar sunt inutile, incredibile sau bizare şi stârnesc hohote de râs. Ceremonia de acordare a premiilor Ig Nobel are loc la universitatea americană  Harvard, la Sandres Theatre. Premiile Ig Nobel sunt înmânate învingătorilor de către laureaţi ai premiilor Nobel. Vă prezentăm în continuare câteva dintre „descoperirile” premiate pentru anul  2018.

Premiul IgNobel pentru medicină a fost acordat unei echipe de cercetători de la Michigan State University, care, într-un studiu publicat în revista Journal of the American Osteophatic Association, a demonstrat cum un tur cu roller-coasterul în parcul de distracţii poate trata pietrele la rinichi, întrucât agitaţia produsă le poate mişca spre ureter, contribuind la eliminarea acestora. Premiul a fost ridicat de către Dave Wartinger. Ce frumos ar fi dacă operaţiile pentru eliminarea pietrelor la rinichi ar putea fi înlocuite de câteva ture cu roller-coasterul!

Premiul IgNobel pentru biologie a fost acordat lui Paul Becher şi Peter Witzgall pentru demonstraţia lor legată de faptul ca aroma vinului se modifică dacă o musculiţă cade în pahar. Rezultatul acestui studiu a fost publicat în revistă BiorXiv în 2017 – şi demonstra cum feromonii produşi de către musculiţele de vin conferă vinului o aromă neplăcută, chiar şi atunci când cantitatea acestora este infinitezimală (un nanogram). Opt somelieri au confirmat aceste rezultate.

Un premiu cu adevărat bizar este cel acordat pentru chimie echipei portugheze condusă de Cesar Viana. Într-un studiu publicat în revista Studies în Conservation în anul 1990 aceştia au demonstrat cum saliva umană este cel mai bun „produs” pentru curăţirea diverselor suprafeţe, fiind mult mai bună decât apa – datorită enzimelor pe care le conţine.

Premiul IgNobel pentru antropologie  a fost acordat unui grup de cercetători de la Lund University care a demonstrat că nu doar cimpanzeii imită oamenii, ci şi aceştia din urmă imită cimpanzeii. Studiul a fost efectuat în grădina zoologică din Lund şi a arătat cum 10% din gesturi, atât ale oamenilor, cât şi a cimpanzeilor, erau „împrumutate” unii de la alţii. Rezultatele studiului au fost publicate în revista Primates.

Pentru pace premiul a fost acordat unui grup de cercetători de la Universitatea din Valencia, condus de către Francesco Alonso. Aceştia au publicat un articol în Journal of Sociology and Anthropology în care măsurau frecvenţa, motivele şi efectele urletelor în trafic. Adică pe cei care se insultă la volan. Aceste comportamente au un efect negativ asupra păcii în lume. În Spania doar circa 41,6% dintre automobilişti nu a insultat pe nimeni până în prezent.

Premiul IgNobel pentru economie a fost acordat unui grup de cercetători de a Wilfrid Laurier University din Ontario, Canada, care a demonstrat efectele pozitive ale magiei – în special ale ritualului Voodoo – atunci când suntem stresaţi de şef la serviciu. Se pare că acest ritual dă un sentiment de uşurare celor care îl practică.

Premiul IgNobel pentru literatură a fost acordat pentru un studiu cu titlul „Life is too short to RTMF (read the field manual)”, publicat în revista Interacting with Computers în 2014 de către un grup de oameni de ştiinţă de la School of Design de la Queensland University of Technology din Australia. Aceştia au demonstrat că marea majoritate a utilizatorilor diverselor produse nu citeşte manualul cu instrucţiunile pentru montarea sau folosirea acestora. Premii pe lista celor care aruncă acest manual sunt bărbaţii tineri, cu un grad de educaţie ridicat.

În final, premiul IgNobel pentru nutriţie a fost acordat lui James Cole de la University of Brighton, pentru un studiu publicat în Scientific Reports în care a comparat consumul de carne umană (în paleolitic) cu cel al cărnii altor animale, arătând ineficienţa canibalismului, întrucât caloriile conţinute în carnea umană sunt reduse faţă de cele conţinute în carnea altor animale.

Toate premiile Ig Nobel aici.