Doi cercetători americani au efectuat un studiu statistic asupra cutremurelor de mare intensitate din trecut, ajungând la concluzia că în anul 2018 numărul cutremurelor de mare intensitate ar putea să crească, în corelaţie cu încetinirea rotaţiei Pământului.


Cutremurele de mare intensitate distrug oraşe şi curmă multe vieţi. La ora actuală nu există metode pentru a prevedea când şi unde s-ar putea produce astfel de cutremure, motiv pentru care orice teorie care ar putea să prevadă oarecum aceste fenomene este privită cu mult interes atât de oamenii de ştiinţă, cât şi de largul public.

În acest context un studiu prezentat recent de către doi oameni de ştiinţă americani la Geological Society of America a stârnit mult interes, dar şi multe discuţii. Roger Bilham şi Rebecca Bendick, de la universităţile din Colorado şi Montana au efectuat un studiu statistic asupra cutremurelor care au avut loc din 1900 în prezent. Rezultatele studiului au fost publicate în revista Geophyscal Research Letters.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că marile cutremure au loc în clustere cu durata de circa 5 ani. În anii de activitate intensă se înregistrează circa 25-30 de mari cutremure (mai mari de 7 grade pe scara Richter), faţă de cele aproximativ 15-20 dintr-un an “normal”.

 

 
Distribuţia cutremurelor de mare intensitate în ultima sută de ani

 

În urma analizei evoluţiei numărului şi intensităţii cutremurelor în raport cu evoluţia mişcării Pământului, cei doi cercetători au tras concluzia că ar putea fi o legătură între cele două fenomene. La fiecare 25-30 de ani rotaţia Pământului începe să încetinească, iar această încetinire are loc exact înainte ca numărul de cutremure de mare intensitate să crească, conform datelor identificate de aceştia în bazele de date existente. Încetinirea temporară a rotaţiei Pământului în jurul propriei axe din ciclul identificat de cercetători durează aproximativ 5 ani, iar ultimul an din această perioadă ar fi anul cu cele mai puternice cutremure.

În genere, viteza de rotaţie a Pământului continuă să se micşoreze, dar această evoluţie a mişcării planetei noastre este neperceptibilă pentru noi; pentru cercetători însă, care dispun de instrumente din ce în ce mai precise, aspectul prezintă un interes deosebit.

Încetinirea vitezei de rotaţie este datorată forţei de atracţie dintre planetă noastră şi Lună. Zona mai apropiată Lunii resimte o forţă de atracţie gravitaţională  mai puternică, în timp ce partea mai îndepărtată resimte o forţă mai mică. Această diferenţă de forţe are ca efect încetinirea rotaţiei Pământului. Din această cauză acum circa 400 de milioane de ani o zi dura doar 21 de ore, în loc de cele 24 din prezent. Un an terestru dura în acea perioadă îndepărtată 400 de zile (de 21 de ore). Într-un an o zi “creşte” cu câteva milisecunde – ceea ce, de-a lungul vieţii noastre, nu produce efecte vizibile. Totuşi, aceste variaţiuni ar putea avea efecte geologice.

Deşi este un trend general de scădere a vitezei de rotaţie, aşa cum a fost sugerat mai sus, există însă şi cicluri de creştere - descreştere a  vitezei de rotaţie.

Tocmai aceste variaţii ale vitezei de rotaţie a Pământului ar putea avea ca rezultat modificări în forma nucleului Pământului. Mantaua terestră ar adera, la rândul ei, la scoarţa terestră, astfel încât din cauza variaţiunilor de viteză de rotaţie ale Pământului s-ar genera o diferenţă între viteză scoarţei solide şi a mantalei  - ceea ce ar duce în final la eliberarea tensiunilor create sub formă de cutremure.

Cutremurele, dacă e să dăm crezare studiului celor doi americani, se intensifică pentru perioade cu durata de 5 ani, iar 2018 ar fi ultimul an al unei astfel de perioade, în care cutremurele de mare intensitate ar fi cele mai numeroase.

 



Distribuţia cutremurelor de peste 6 grade pe scara Richter în ultimii 100 de ani
Credit imagine: David Bressan / GIS

 

Acest studiu a generat intense discuţii şi dezbateri între oameni de ştiinţă. Nu există încă o explicaţie convingătoare privind legătura dintre aceste clustere de cutremure şi viteza de rotaţie a Pământului. Nu a fost propus un mecanism fizic convingător care să stabilească o legătură clară între cele două fenomene. Pe de altă parte, în anul 2017 au fost consemnate doar 7 cutremure cu o intensitate de peste 7 grade, media fiind de 15-20.

Totuşi, studiul acesta a atras atenţia asupra importanţei continuării unei analize ştiinţifice asupra cauzelor marilor cutremure. Aceste cauze sunt complexe şi ar putea avea mai multe explicaţii, nu doar una singură.

Vom vedea deci în 2018 dacă într-adevăr numărul cutremurelor de mare intensitate, în special în zonele tropicale, care ar putea fi afectate mai puternic, va creşte sau nu. O eventuală intensificare a numărului de astfel de cutremure ar putea aduce noi dovezi asupra validităţii teoriei legăturii dintre cutremure şi încetinirea vitezei de rotaţie terestră.

Deşi pentru publicul larg studiul celor doi americani reprezintă o veste proastă (mai multe cutremure puternice anul următor), pentru oamenii de ştiinţă confirmarea teoriei ar reprezenta un mare succes, dat fiind că se ştiu atât de puţine astăzi despre cutremure.