an terestru micŞtim că anul are 365 de zile, că la fiecare 4 ani avem un an bisect, de 366 de zile  sau că durata unui an este legată de mişcarea de revoluţie a Pământului în jurul Soarelui. Aflaţi cum sunt folosite mişcarea stelelor şi a Soarelui pentru a determina durata anului terestru.

Comentarii -

Pamantul in jurul SoareluiZiua terestră pare un concept extrem de simplu. Ştim cu toţi că o zi, care durează 24 de ore, corespunde unei rotaţii complete a Pământului în jurul axei sale. Aşa să fie? Acest articol îşi propune să examineze în detaliu această noţiune, a zilei terestre, dezvăluind pe parcurs şi câteva surprize despre acest subiect aparent banal.

Comentarii -

Gaura neagraPrintre altele, teoria relativităţii generalizate a lui Albert Einstein prezice existenţa unuia dintre cele mai stranii fenomene cosmice - găurile negre. Ipoteze recente sugerează că în chiar mijlocul galaxiei noastre este o imensă gaură neagră. De ce sunt aceste găuri "negre"? Citiţi în acest articol.

Comentarii -

Inel Einstein Curbarea traiectoriei luminii la trecerea prin câmpul gravitaţional generat de structurile cosmice masive (stele, galaxii, găuri negre) a fost prezisă de Albert Einstein înainte de publicarea teoriei relativităţii generalizate. Una din manifestările acestui fenomen este şi inelul Einstein.

Comentarii -

Nu, oceanul nu este albastru pentru că reflectă albastru cerului. Dar o legătură cu cerul există. Acelaşi motiv pentru care cerul este albastru este valabil şi în cazul oceanului: modul în care razele Soarelui sunt reflectate de apa oceanului.

 

Albastrul cerului şi al oceanului

 

 

Oceanul apare albastru din cauza "preferinţei" apei de a absorbi undele electromagnetice aferente culorilor roşu, portocaliu şi galben într-o mai mare măsură decât absoarbe lumina cu lungime de undă mai mică, adică albastrul. Această "preferinţă" funcţionează, fireşte, doar în cazul în care apa este fără impurităţi. Într-o zonă cu alge, de pildă, lumina reflectată de aceste plante va fi dominantă, iar apa va părea verde, nu albastră.

 

Comentarii -

Centura asteroiziDin reprezentările grafice ale sistemului solar, centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter pare a fi o zonă de mare densitate, asteroizii fiind situaţi unul lângă altul. Cât de apropiaţi sunt aceşti asteroizi în realitate? Reprezintă aceşti asteroizi vreun pericol pentru Pământ?

Comentarii -


Navigând pe Internet, adeseori am dat peste informaţii despre planeta Nibiru. E posibil ca dumneavoastră să nu fi auzit de ea. Sunt mulţi însă care îi conferă un loc aparte în destinul umanităţii.

Dacă veţi fi curioşi să vedeţi ce spun diverse persoane ce publică pe propriile site-uri, bloguri ori pe forumuri, veţi afla, printre altele, că planeta Nibiru se află pe o orbită al cărei tur complet durează 3600 de ani şi că în curând, mai precis în decembrie 2012, aceasta va lovi Pământul. Printre dovezile că această planetă ar exista este aceea că acest corp ceresc a fost descoperit de locuitorii din vechea Mesopotamie şi că până şi maiaşii au menţionat-o în calendarul lor.

Mai puteţi afla că deşi astronomii de vârf au descoperit planeta Nibiru şi îi pot urmări evoluţia, ţin aceste informaţii departe de ochii şi urechile cetăţenilor obişnuiţi, într-o mare conspiraţie planetară. Unii mai optimişti ne anunţă că acest secret nu va mai putea fi ţinut multă vreme, întrucât planeta Nibiru va putea fi văzută cu ochiul liber chiar începând cu acest an, 2009.

Comentarii -

Câmpul magneticAşa cum se poate observa privind acul unei busole, câmpul magnetic al Pământului  este aliniat pe direcţia nord-sud. Câmpul magnetic poate fi înţeles ca "emanând" din polul sud, traversând suprafaţa planetei aproape paralel cu suprafaţa terestră, pentru a se arcui deasupra polului nord.

Comentarii -

Mulţi cred că anotimpurile sunt cauzate de faptul că Pământul se depărtează de Soare în timpul anului. Adevărul este că, în fapt, anotimpurile au ca motiv faptul că Pământul este înclinat faţă de planul creat de mişcarea sa de rotaţie în jurul Soarelui.

 

Rotaţia Pământului în jurul Soarelui

 

 

Unghiul format de axa nord-sud a Pământului cu perpendiculara pe planul mişcării de revoluţie a Pământului este de 23.5 grade (vezi imaginea de mai sus). Prin urmare, pentru că Pământul nu-şi modifică acest unghi în călătoria lui în sistemul solar, pentru o jumătate de an Polul Nord şi emisfera nordică sunt mai apropiate de Soare decât Polul Sud şi emisfera sudică; în cealaltă jumătate de an, vine rândul Polului Sud şi al emisferei sudice să se situeze mai aproape de Soare.

 

 

 

 

Luând în calcul diferenţa totuşi mică dintre distanţa Polul Sud-Soare şi distanţa Polul Nord-Soare, trebuie spus că există şi un alt motiv pentru care survin diferenţele de temperatură atât de mari între iarnă şi vară: este vorba de faptul că pe timpul verii (deci pentru emisfera mai apropiată de Soare) razele Soarelui cad mult mai direct pe emisferă mai apropiată decât o fac pentru zona în care este iarnă.

Tot o consecinţă a faptului că axa nord-sud formează unghiul de 23,5 grade este şi faptul că durata în care Soarele încălzeşte Pământul în intervalul zilnic de 24 de ore este mai mare în emisfera mai apropiată de Soare. Şi acest aspect are importanţa în stabilirea diferenţei de temperatură dintre vară şi iarnă.

Pe de altă parte, faptul că Pământul este înclinat cu 23,5 grade faţă de planul mişcării sale de rotaţie răspunde şi la întrebarea de ce ziua este mai lungă decât noaptea pe timpul verii decât pe timpul iernii. Pentru că Ecuatorul se găseşte la aceeaşi distanţă faţă de Soare tot timpul anului, atât temperatura medie, cât şi durata zilei în raport cu noaptea sunt constante pe toată durata anului.

 

Noaptea şi ziua polare

O altă consecinţă a înclinării axei Pământului este aceea că la Polul Nord Soarele răsare la 21 martie şi apune la 21 septembrie, aşa că ziua durează jumătate de an, iar noaptea la fel. Bineînţeles, acelaşi lucru se întâmplă şi la Polul Sud, doar datele se schimbă. Pentru oameni este o mare problemă adaptarea la lumina solară continuă timp de şase luni; unii dintre cei locuiesc în zonele polare suferă de insomnie. Pe de altă parte, fauna şi flora polare sunt adaptate pentru acest ciclu zi-noapte.

 

 


Mişcarea de revoluţie este mişcarea de rotaţie a Pământului în jurul Soarelui. O rotaţie completă a Pământului în jurul Soarelui durează aproximativ 365 de zile.

Comentarii -

Probabil majoritatea părinţilor au fost întrebaţi de foarte curioasele lor odrasle despre motivul culorii albastre a cerului. Probabil că mulţi au căzut pe gânduri. Răspunsul la această întrebare stă în fenomenul denumit difuzie a luminii.

 

Atunci când lumina albă întâlneşte atomii de oxigen şi azot din atmosfera Pământului, componentele sale de frecvenţă înaltă, asociate culorii albastre, se ciocnesc cu electronii care orbitează în jurul nucleelor atomilor de azot şi oxigen. Acest lucru face ca lumina de frecvenţă înaltă din spectrul vizibil să fie împrăştiată în toate direcţiile. Este vorba de componentele luminii albe din zona culorilor violet, indigo şi albastru a spectrului vizibil. Acestea sunt culorile reflectate de atomii din componenţa atmosferei terestre şi, în consecinţă, aceste nuanţe dau şi culoarea cerului, aşa cum îl percepe ochiul uman.

 

 

 

 

 

O explicaţie un pic mai tehnică...

Lumina Soarelui este dispersată de moleculele de oxigen şi azot din atmosferă, care sunt mult mai mici decât lungimea de undă a luminii. Cu cât lungimea de undă este mai mică (cu cât este mai mare frecvenţa), cu atât electronii devin mai agitaţi. Pentru că lumina roşie are o lungime de undă mai mare decât cea albastră, electronii sunt mai excitaţi de lumina albastră.

 

 

 

Pe de altă parte, dispersia luminii este cu atât mai importantă, cu cat este mai mică lungimea de undă a luminii incidente. În fapt, lumina albastră este de aproximativ 5 ori mai mult dispersată decât cea roşie.

 

Zona vizibilă a spectrului electromagnetic

Lungimea de undă

Proporţia dispersiei luminii având ca reper frecvenţa de 700 nm a luminii roşii

Color

(nanometrii)

Red

630 - 760

700nm 1.00

Orange

590 - 630

610nm 1.73

Yellow

560 - 590

575nm 2.20

Green

490 - 560

525nm 3.16

Blue

450 - 490

470nm 4.92

Violet

380 - 450

415nm 8.09

 

Privind la tabelul de mai sus se poate observa un lucru: lumina violetă este cea cu frecvenţa cea mai mare. Prin urmare se naşte întrebare firească: de ce nu este cerul violet? Răspunsul ţine de biologie: pur şi simplu noi oamenii suntem mai sensibili la culoarea albastră decât la violet şi deşi, teoretic, cerul ar trebui să fie violet, pentru că suntem "construiți" să receptăm mult mai bine albastrul, frecvenţele corespondente culorii albastre sunt decisive în stabilirea culorii cerului.

 

Comentarii -

Sistemul solarSistemul nostru solar este format din Soare (ce conţine 99,9% din masa sistemului solar), 8 planete mari, peste o sută de sateliţi, peste 1800 asteroizi cu orbite cunoscute, mai mult de 600 de comete, o mulţime de meteoriţi, precum şi gaz şi praf cosmic.

Comentarii -

planete astronomieAstronomia este una din cele mai vechi ştiinţe. Se consideră că începuturile astronomiei datează din epoca culturii asiro-babiloniene, care înflorea în Mesopotamia cu circa 3000 - 4 000 de ani î.e.n. Iată în cele ce urmează, în ordine cronologică, un scurt istoric al marilor descoperiri din astronomie.

Comentarii -

Efectul de seraEfectul de seră reprezintă un proces natural prin care atmosfera terestră reţine o parte a energiei trimisă de Soare spre Terra, încălzind Pământul suficient pentru a crea un mediu propice vieţii. Citiţi în continuare despre mecanismele care nasc şi întreţin acest fenomen.

Comentarii -

La ce ne foloseşte faptul că există atmosferă? Ar fi posibilă viaţa fără aceasta? Cât oxigen este în aerul pe care îl respirăm şi ce alte gaze sunt în compunerea acestuia? Ce este presiunea atmosferică şi cum se măsoară? Cât de gros este stratul de ozon de deasupra noastră?

Comentarii -

Subcategorii

Spaţiul, acest infinit, această aglomerare de stele şi planete în continuă expansiune, a constituit atracţia oamenilor încă din cele mai vechi timpuri. Grecii şi chiar egiptenii l-au studiat şi observând că stelele sunt poziţionate într-un anumit fel, unele formând anumite figuri, le-au dat câte un nume fiecăreia. Aceste grupări sunt numite constelaţii. Ele se află la mii de milioane de kilometri de Terra şi deoarece distanţa lor nu se poate măsura în metri se foloseşte anul-lumină. Această unitate reprezintă distanţa parcursă de lumină într-un an de zile. Constelaţiile au fost studiate încă din antichitate, însă explozia de descoperiri s-a produs după inventarea telescopului de către sir Isaac Newton în 1670. În secolul al XX-lea spaţiul şi cercetarea lui a fost efectuată prin intermediul călătoriilor în spaţiu, dar şi prin cel al radiotelescoapelor şi cel al telescoapelor gigant amplasate pe crestele înalte ale munţilor (Telescopul Keck 1, Very Large Telescope, Very Large Array etc.). Totodată, spaţiul este cercetat cu ajutorul telescoapelor spaţiale (Hubble) sau al sondelor care au vizitat planetele sistemului solar, unele dintre ele depăşind chiar limitele acestuia (Voyager 1, 2).

 

Telescop spatial