Majoritatea dintre noi suntem destul de buni în a detecta sarcasmul. Sincer vorbind, trebuie să fim. O parte majoră a felului în care comunicăm ca societate modernă este structurată în jurul unor indicii contextuale subtile care ne sugerează dacă cineva este sarcastic ori serios.
Mulţi dintre noi pot să detecteze sarcasmul chiar şi atunci când este transmis în întregime prin intermediul unui text.
Oricât de răspândit ar fi sarcasmul, rămân încă multe lucruri în legătură cu acesta pe care pur şi simplu nu le înţelegem dintr-o perspectivă neuroştiinţifică.
Bănuim, de exemplu, că afirmaţiile sarcastice ”solicită” creierul mai mult decât cele sincere şi că expunerea la sarcasm poate chiar să-ţi îmbunătăţească abilitatea de a rezolva probleme într-un mod creativ. Totuşi, motivul pentru care se întâmplă acest lucru rămâne un mister. Alte întrebări planează asupra utilităţii comunicării sarcastice. S-a dezvoltat sarcasmul ca un mod de a exprima insulte subtile ori voalate sau ca o formă de critică ce răneşte în mod intenţionat?
Şi oricât de bine calibrate ar fi detectoarele noastre de sarcasm în mod normal, înţelegerea noastră asupra felului în care el reuşeşte să separe minciuna de sinceritate este limitată. Ştim, de exemplu, că unele boli ca autismul sau schizofrenia pot diminua abilitatea cuiva de a percepe sarcasmul, dar mecanismele din spatele acestei disfuncţii rămân neclare.
În revista Smithsonian, Richard Chin a analizat detaliile folosirii şi detectării sarcasmului într-un articol foarte interesant (şi vorbesc serios) asupra ştiinţei sarcasmului. O secţiune a articolului pe care s-ar putea s-o găsiţi cu toţii deosebit de interesantă se concentrează asupra evoluţiei sarcasmului în spaţiul „anonimizant” al internetului:
„Printre străini, rata de utilizare sarcasmului creşte atunci când conversaţia se face dintr-un internet café anonim, în comparaţie cu situaţia în care aceasta are loc faţă în faţă, conform unui studiu efectuat de Jeffrey Hancock, un profesor de comunicare de la Universitatea Cornell. Acest lucru s-ar putea datora faptului că este mai uşor să rişti folosirea acestui tip de umor cu o persoană pe care nu o vei cunoaşte niciodată. El a observat, de asemenea, că acele conversaţii pe care le purtăm prin intermediul unui calculator durează mai mult decât cele faţă în faţă. Oamenii folosesc, poate, acest timp în plus pentru a construi afirmaţii ironice mai complicate.”
Deci? Mor de nerăbdare să ştiu ce gândiţi despre asta. Serios.
Textul reprezintă traducerea articolului How do humans distinguish sarcasm from sincerity?, publicat de io9.com.
Traducerea: Ana Cristina Dumitrache
