Anomalii termince - Marea Piramidă a lui Keops

Mai multe anomalii termice au fost observate în patru dintre marile piramide din apropiere de Cairo, printre care piramida lui Keops, a anunțat luni ministrul pentru antichități în cadrul unei conferințe de presă organizate la căderea nopții, la baza piramidei. Aceste prime rezultate ale analizelor termice efectuate de la lansarea misiunii "Scan Pyramids", la 25 octombrie, de o echipă de cercetători egipteni, francezi, japonezi și canadieni, deschid calea unei multitudini de interpretări.

Comentarii -

Arheologii Muzeului Județean Mureș au reușit să scoată la lumină peste 600 de metri pătrați din termele sau băile Castrului Roman de la Călugăreni, prima clădire de acest fel identificată și cercetată pe teritoriul județului, în cadrul proiectului Limesul estic al Daciei Romane pe teritoriul județului Mureș.

Comentarii -


Eurohippus messelensis

Resturile unui fetus vechi de peste 48 de milioane de ani, inclusiv fragmente de ţesut moale, au fost descoperite în interiorul unei fosile ecvide, un vechi strămoş al calului modern, într-un perimetru cu fosile din Germania.

Comentarii -

O privire aruncată spre interiorul Pământului, în cadrul unui experiment, a dezvăluit locurile unde se ascund antineutrinii, nişte ciudate particule de antimaterie ce aproape că nu au masă, rezultând o hartă globală a răspândirii acestora.

Antineutrinii sunt varianta de antimaterie a neutrinilor, particule fantomatice cu o masă atât de mică, încât rareori interacţionează cu materia. O astfel de particulă are, conform aproximărilor oamenilor de ştiinţă, 50% şanse să străbată neabătut un zid de plumb cu grosimea de 1 an-lumină.

Comentarii -

Rămăşiţe ale unei vechi specii umane au fost descoperite într-o peşteră din Africa de Sud din care au fost exhumate osemintele a 15 hominizi, a anunţat joi echipa de cercetători care efectuează săpăturile arheologice, formulând ipoteza că aceste vechi rude îndepărtate ale omului practicau deja rituri funerare.

Comentarii -

O echipă internaţională de cercetători au datat fosila unui exemplar din specia de maimuţe "Antillothrix bernensis" (specie dispărută) ca având 1,3 milioane de ani. Cercetătorii au descoperit osul tibiei maimuţei într-o peşteră din provincia Altagracia, Republica Dominicană. Fosila era încastrată într-o rocă calcaroasă, care a fost datată folosind tehnica datării cu uraniu.

Comentarii -

O statuetă de 23.000 de ani vechime a fost descoperită recent de arheologi dâmboviţeni la situl paleolitic de la Poiana Cireşului, judeţul Neamţ.  Descoperirea este considerată a fi una extrem de importantă, este prima de acest tip din ţara noastră şi este caracterizată de specialişti drept unică pentru patrimoniul cultural al României.

Comentarii -


Exteriorul domului HI-SEAS (Hawaii Space Exploration Analog and Simulation).
Credit imagine: Yahoo news


Şase voluntari vor sta izolaţi timp de un an în cadrul celei mai lungi experienţe de acest fel desfăşurate în Statele Unite, pentru a strânge informaţii preţioase în vederea trimiterii de astronauţi pe Marte, a relatat sâmbătă AFP. Echipajul, închis într-un dom din Hawai, cuprinde un astrobiolog francez, un fizician german şi patru americani — un pilot, un arhitect, un medic/ziarist şi un specialist în soluri.

Comentarii -

Un nou record de temperatură s-a stabilit în luna iulie a acestui an la nivelul planetei noastre. Iulie a fost cea mai călduroasă lună din istorie, temperatura fiind cu 0,08 C mai mare decât luna iulie a anului 1998, când se consemnase precedentul record al lunii. Desigur, nu este vorba despre toată istoria planetei, ci despre cea în care s-au realizat înregistrări: 1880-2015. Datele au fost furnizate de către Administraţia Naţională a Atmosferei şi a Oceanelor din SUA.

Comentarii -

Telescopul Green BankMiliardarul rus Yuri Milner a anunţat recent (în prezenţa celui mai faimos fizician în viaţă, Stephen Hawking) demararea unui proiect de căutarea a semnalelor radio emise de entităţi extraterestre, denumit Breakthrough Listen. Suma pe care acesta a alocat-o proiectului, 100 de milioane de dolari pentru 10 ani, reprezintă cea mai mare sumă alocată vreodată pentru acest demers. Prin comparaţie, pentru SETI sunt alocate mai puţin de 2 milioane de dolari anual.

Comentarii -

Planeta TerraCel mai recent Raport al Comitetului Internaţional de experţi pe probleme climatice a fost lansat pe 2 noiembrie 2014, la Copenhaga. Data apariţiei Raportului a fost calculată în aşa fel încât să poată avea un impact politic prin lansarea acestuia cu câteva săptămâni înainte de negocierile internaţionale care se vor purta la Lima, Peru, la Conferinţa Internaţională a ONU pentru elaborarea unei strategii pe probleme climatice.

Comentarii -

În fiecare vară din ultimii 25 de ani, ecologistul John Harte şi-a petrecut dimineţile pe pajiştile de pe coastele vestice ale Munţilor Stâncoşi. În acest timp, acesta a luat mostre de sol din diverse terenuri încălzite special pentru experimente, în cadrul Laboratorului Biologic din Munţii Stâncoşi. Scopul său a fost acela de a se folosi de datele obţinute pentru a prezice dacă reacţiile ecosistemelor la schimbările climatice vor genera viitoare creşteri de temperatură ale climatului.

Comentarii -

Crater urias SiberiaCe legătură este între Rusia şi evenimentele explozive de origine cosmică? Iată răspunsul: în anul 1908 a avut loc explozia Tunguska, în februarie 2013 un meteorit s-a prăbuşit la Celiabinsk, iar acum s-a descoperit un crater enorm având un diametru de 80 de metri în peninsula Yamal, aflată în nordul Siberiei!

Comentarii -

Politehnica este numai aparent o banală staţie de metrou din inima Bucureştiului. Inaugurată în 1983, la prima vedere nu are nimic special. E ca oricare altă staţie de metrou. Într-o zi obişnuită este tranzitată de mii de persoane însă prea puţine cunosc prin ce anume se distinge staţia respectivă. Căci detaliul distinctiv de la Politehnica nu-l reprezintă nici denumirea simbolică, nici vreun obiectiv turistic din apropiere, ci tocmai plăcile de calcar cu care este pavat peronul.

Comentarii -

UranusAţi auzit despre vestea senzaţională cum că polii Pământului ar urma să se inverseze? Probabil ca o consecinţă a trecerii prin apropiere a misterioasei planete X? Vă puteţi imagina întregul Pământ răsturnându-se sau rotindu-se cu susul în jos, eventual în timp ce în fundal se aude Yakkity Sax? Când se va întâmpla aceasta? Este posibil ca acest lucru să se întâmple?

Comentarii -

Egiptul anticFizicienii de la Fundaţia FOM şi de la Universitatea din Amsterdam au descoperit că egiptenii antici au folosit un truc inteligent pentru a transporta mai ușor pietrele grele din cadrul piramidelor cu ajutorul săniilor. Egiptenii au umezit nisipul peste care trecea sania lor de transport. Prin utilizarea unei cantităţi adecvate de apă ei au putut reduce la jumătate numărul necesar de oameni mobilizaţi în acest scop. Cercetătorii au publicat online această descoperire în data de 29 aprilie 2014 în Physical Review Letters.

Comentarii -

Sonda petrolCu aproximativ trei sute de milioane de ani în urmă, atunci când primii amfibieni au apărut din mările primordiale, mlaştini uriaşe, luxuriante, pline cu arbori mari, ferigi şi alte plante cu frunze s-au format de-a lungul coastelor oceanelor. Acestea s-au umplut în timp cu alge şi miliarde de microorganisme.

Comentarii -

Cercetătorii au scos la iveală două posibile căi prin care este posibil ca viaţa să fi evoluat din gheaţă. Este cunoscut faptul că primele organisme unicelulare mişunau pe întreaga planetă în urmă cu peste 3,5 miliarde de ani. Marea întrebare este> care este modalitatea prin care precursorii acestor celule au făcut saltul de la agenţi chimici la organisme multicelulare. Două teorii recente explică faptul că totul se datorează gheţii.

Comentarii -

Depozitele urbane, clădirile abandonate şi blocurile înalte sunt ultimele locuri în care te-ai aştepta să găseşti sursele unei revoluţii ecologice. Totuşi, din Singapore până în Scranton, Pennsylvania, fermele verticale promit o modalitate inovatoare şi ecologică de a hrăni populaţia oraşelor de pe tot mapamondul, aflată într-o creştere semnificativă.

Comentarii -

Dedesubtul strâmtorii Bosfor curge un fluviu misterios. Are maluri şi albii strâmte, iar în anumite locuri are un kilometru lăţime. Dacă ar fi şerpuit pe uscat, volumul de apă pe care îl transportă pe secundă l-ar face al şaselea mare fluviu după Amazon, Gange, Congo, Yangtze şi Orinoco. Cu toate acestea, echipajele de la bordul navelor ce străbat strâmtoarea dintre Marea Marmara şi Marea Neagră nici măcar nu ştiu că există acest fluviu. Curge în linişte la 70 de metri dedesubtul lor înainte de a ajunge la marginea platoului marin și să dispară în adâncuri.

Comentarii -

Incalzirea globalaTendinţa naturală prin care fenomenul El Niño din Oceanul Pacific devine mai puternic şi mai cald ar putea fi responsabilă pentru o parte substanţială din încălzirea globală care a fost înregistrată în ultimii 50 de ani, în conformitate cu o nouă cercetare efectuată de către University of Alabama din Huntsville (UAH).

Comentarii -

Strat de rociCea mai mare extincţie din istoria vieţii animale a avut loc cu circa 252 milioane de ani în urmă, făcând să dispară mai mult de 96 la sută din speciile marine şi 70 la sută din viaţa terestră, inclusiv cele mai mari insecte cunoscute a fi locuit Pământul.

Comentarii -

Un lac gigantic de mult dispărut aflat de-a lungul Nilului Alb e posibil să fi fost un punct de oprire vital pentru primii oameni moderni care părăseau Africa. Arheologii sunt de părere că lacul de 45.000 de kilometric pătraţi, care, dacă ar mai fi existat în zilele noastre, ar fi unul dintre cele mai mari 10 lacuri de pe Pământ, s-a aflat la locul şi la timpul potrivit pentru cel puţin una dintre cele două mari migraţii.

Comentarii -

SoareCercetările efectuate de profesorul Terry Sloan de la University of Lancaster şi profesorul Sir Arnold Wolfendale de la University of Durham au scos în evidenţă faptul că variaţiile activităţii solare sau influenţa acesteia în ceea ce priveşte oprirea razelor cosmice, nu pot fi considerate a reprezenta un factor care contribuie semnificativ la încălzirea globală.

Comentarii -

Sub Parcul Naţional Yellowstone se află ascuns un rezervor subteran masiv de magmă, mărginit de faimoasa calderă a parcului. Cu 640.000 de ani în urmă, o supereruptie a zguduit regiunea. Ce s-ar întâmpla dacă un alt eveniment de acest fel se va produce în prezent? Aceasta este întrebarea pe care am adresat-o lui Jake Lowenstern, geolog USGS (U.S. Geological Survey) şi om de ştiinţă în cadrul Yellowstone Volcano Observatory.

Comentarii -