Ne petrecem cea mai mare parte a timpului încercând să fim fericiţi. Dar atunci când ne simţim trişti punem o melodie sentimentală şi trăim în suferinţă. De ce? De ce ne place să ascultăm muzică tristă când ne simţim la pământ?
Este un aspect al psihologiei muzicii care a fost în mod surprinzător neglijat. Annemieke Van den Tol şi Jane Edwards de la Universitatea Limerick au făcut un studiu online pe un grup de 60 de adulţi care la un moment dat au avut o experienţă negativă şi atunci au ales să asculte o melodie tristă. Majoritatea participanţilor erau irlandezi, însă au fost şi respondenţi din Olanda, SUA, Germania şi Spania. Participanţii aveau între 18 şi 66 de ani (media de vârstă fiind 26), printre participanţi numărându-se şi 30 de femei.
Deoarece această problemă a fost investigată prea puţin înainte, cercetătorii au optat pentru o abordare calitativă. Ei au analizat descrierile participanţilor şi au căutat temele repetitive în care participanţi au ales să asculte muzică tristă.
Van den Tol şi Edwards au considerat că răspunsurile se împart în două teme predominante: strategiile adoptate de oameni în selectarea muzicii triste şi funcţiile oferite de muzică.
Printre strategii se numără dorinţa de conexiune. Oamenii îşi doreau să asculte muzica care se potrivea cu starea lor din momentul respectiv. „Nu îmi doream muzică care să mă înveselească, îmi doream să rămân cu acele sentimente pentru o perioadă până ce eram pregătită să scap de ele” a afirmat o participantă de 25 de ani. Această idee se potriveşte cu cea a unei cercetări anterioare care a dovedit că starea dintr-un anumit moment este adesea un element anticipator mai bun al alegerii muzicii decât starea dorită.
O altă strategie a fost folosirea muzicii triste ca un factor declanşator al amintirilor – pentru a încerca un sentiment de dor sau pentru a se simţi mai apropiate de o persoană care a dispărut. „Am ales muzica pentru că ştiu că şi el (persoana care a decedat) aprecia muzica” a afirmat o participantă de 48 de ani.
Alţi participanţi au precizat că au ales muzica tristă pentru valoarea estetică. În acest caz, oamenii nu mai alegeau muzica pentru a-şi intensifica propria tristeţe sau pentru a se lăsa copleşiţi de amintiri, ei pur şi simplu considerau că muzica era frumoasă şi de înaltă calitate.
Ultimă strategie se referea la mesajul transmis de melodia tristă. Acestea erau de obicei piese triste, dar care transmiteau un mesaj optimist. „Melodia celor de la Waterboys, mi se pare că îmi canalizează sentimentele, iar versurile îmi dau un sentiment de speranţă” a afirmat un participant de 31 de ani.
Funcţiile auto-controlului ale ascultării melodiilor triste erau apropiate de strategiile menţionate mai sus. Deci, de exemplu, participanţii au vorbit despre re-simţirea sentimentelor. „ Eram acasă, mă simţeam deprimată... dar cu toate acestea nu puteam să plâng,” a afirmat o participantă de 24 de ani. „ Aşa că am hotărât să cânt câteva melodii triste pentru a plânge puţin şi apoi să mă simt uşurată şi să merg mai departe. O participantă de 21 de ani a afirmat următoarele : „ muzica mă încurajează să simt durerea aşa cum era, în plus îmi permite să plâng până mă liniştesc. Probabil nu mă făcea să mă simt mai bine la momentul respectiv, dar măcar mă ajuta să fac faţă peste tot.„
Cercetătorii au clasificat o altă funcţie drept cognitivă. Acesta înglobează sentimentul de „umanitate comună” indus de muzica tristă – să percepi propriile sentimente ca fiind o parte mai degrabă din largă experienţă umană decât ca singurătate şi izolare.
De asemenea au fost participanţi care percep muzica tristă ca un prieten, ca şi cum aceasta ar empatiza cu suferinţa lor. „Am simţit că m-am împrietenit cu muzica” a afirmat o participantă de 33 de ani. „Vreau să spun că dacă îţi imaginezi muzica /versurile ca fiind o persoană reală, versurile reprezentând prietenie înţelegătoare, consolare şi încredere, atunci cu siguranţă muzica îţi va deveni cel mai bun prieten.”
Alte funcţii identificate au fost îmbunătăţirea stării, recăpătarea amintirilor şi funcţii sociale, care se referă la faptul că te simţi mai aproape de cei iubiţi. Muzica tristă acţionează şi ca distragere a atenţiei. În acest caz, participanţi au descris cum muzica tristă le-a permis să scape de linişte. Muzica veselă nu era de conceput, dar o melodie tânguitoare spărgea liniştea şi crea o distanţă faţă de propriile sentimente negative.
Van den Tol şi Edwards au afirmat că studiul lor asigură punctul de plecare perfect pentru alte cercetări pe acest subiect. Viitoarele cercetări ”pot examina efectele actuale ale muzicii într-un context de viaţă reală” au sugerat ei „şi legătura dintre îndeplinirea scopurilor auto-controlului şi schimbările emoţionale, cognitive şi comportamentale”.
Îţi place să asculţi muzica tristă când te simţi la pământ? Ce efecte are muzica asupra ta?
Traducere de Ioana-Mădălina Ilinca după why-do-people-like-listening-to-sad cu acordul editorului
