Descoperirea faptului că abilitatea de a memora a evoluat pentru a ne ajuta să ne imaginăm viitorul, mai degrabă decât pentru a ne permite să ne amintim trecutul are câteva implicaţii foarte stranii. Prima parte a unei serii de articole despre memorie.
Suntem cu toţii colecţii de amintiri. Ele dictează modul în care gândim, acţionăm şi luăm decizii şi chiar ne pot defini identitatea. Totuşi memoria, cu mulţimea sa de virtuţi şi de defecte, ne-a uimit timp de secole. Cum se formează amintirile şi cum sunt stocate în creier? Cum de ne amintim numai anumite evenimente? Ce îşi amintesc alte animale? Cum ne putem îmbunătăţi acest instrument imperfect cu care am fost înzestraţi de către evoluţie? În următoarele articole vom răspunde la aceste întrebări, dar şi la multe altele despre memorie. Vom începe cu prezentarea unui nou şi revoluţionar mod de a înţelege scopul memoriei.
Memoria: amintirea lucrurilor ce vor veni
Atunci când ne gândim la modul în care lucrează mintea, ne este uşor să ne-o imaginăm ca fiind o autobiografie mentală, propria carte privată despre sine. Pentru a retrăi trepidaţia primei zile la şcoală, să zicem, ştergi praful de pe copertă şi cauţi paginile relevante. Dar totuşi există o problemă cu această idee. De ce conţinutul acestei cărţi este atât de nestatornic? Nu se datorează totul tendinţei noastre de a uita detalii cheie. Noi avem de asemenea tendinţa de a ne “aminti” evenimente care nu au avut niciodată loc, ca şi cum un capitol dintr-o altă carte pur şi simplu ar fi lipit în propria autobiografie. Astfel de defecte îţi dau de gândit dacă consideri că scopul memoriei este de a-ţi înregistra trecutul, dar ele încep să aibă sens atunci când le consideri a avea un cu totul alt scop.
Aceasta este exact chestiunea pe care încep să o realizeze cercetătorii care studiază domeniul memoriei. Ei cred că memoria umană nu a evoluat pentru a ne ajuta să ne amintim, ci mai degrabă pentru a ne permite să ne imaginăm ceea ce ar putea fi, adică viitorul. Această idee a pornit de la lucrările lui Endel Tulving, în prezent aflat la Rotman Research Institute din Toronto, Canada, care a descoperit că o persoană cu amnezie putea să-şi amintească date personale, dar nu şi amintiri episodice legate de evenimentele trecute din viaţa sa. Ceea ce este important e că de fiecare dată când Tulving îl chestiona asupra planurilor sale pentru acea seară, pentru ziua următoare sau pentru vară, mintea lui nu mai funcţiona, conducându-l pe Tulving la suspiciunea că gândirea prospectivă era în legătură cu memoria episodică.
Scanările cerebrale care au urmat au oferit suport acestei idei, sugerând faptul că de fiecare dată când ne gândim la un viitor posibil, rupem pagini din propria autobiografie şi le punem laolaltă pentru a forma un montaj care reprezintă noul scenariu. Acest proces reprezintă cheia gândirii prospective şi inventivităţii, dar cu costul acurateţii, deoarece amintirile noastre se amestecă şi se deteriorează în timp. “Nu este surprinzător că uneori confundăm amintirile şi imaginaţia, luând în considerare faptul că ele au în comun atât de multe procese”, spune Daniel Schacter, psiholog la Universitatea Harvard.
În următoarele 6 articole vă vom arăta modul în care această teorie a revoluţionat modalitatea în care înţelegem memoria. Având în vedere multiplele beneficii de supravieţuire pe care ţi le oferă capacitatea de a-ţi putea imagina viitorul, de exemplu, nu este surprinzător faptul că şi alte creaturi arată o abilitate rudimentară de a gândi în acest sens. Pe de altă parte, rolul memoriei în planificarea şi rezolvarea de probleme sugerează că problemele în accesarea trecutului s-ar putea afla în spatele unor boli mentale cum ar fi depresia şi stresul posttraumatic, oferind astfel o nouă abordare pentru tratarea acestor afecţiuni. La fel, o înţelegere îmbunătăţită a sentimentului propriei identităţi poate explica motivul pentru care suntem atât de selectivi în ceea ce priveşte evenimentele pe care le păstrăm, ca amintiri, în povestea vieţii noastre, acest mod de a privi problematica memoriei având paralele clare cu modul în care ne imaginăm viitorul. Această muncă de cercetare ar putea duce chiar şi la sugerarea unor sfaturi privind diete de urmat.
Totul este nou pentru noi, dar este destul de clar că suntem la începutul unei călătorii lungi şi captivante. “Singurul lucru pe care l-am învăţat cu adevărat e că memoria este mult mai complicată decât ar fi crezut oricine cu 10 sau cu 20 de ani în urmă”, spune Tulving.
Cum funcţionează memoria animalelor? (2)
Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului memory, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Alexandru Hutupanu
