Când terapeuţii comportamentalişti abordează problemele pe termen lung, persoanelor aflate în tratament sau rudelor acestora li se poate cere să semneze un contract comportamental, în care se arată că sunt de acord să adere la anumite principii. Părinților li se poate cere să negocieze un contract cu un adolescent rebel, precizând libertăţi şi responsabilităţi.

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.13: Terapii) - (Partea a III-a: Terapii comportamentale) - Terapia lui Beck pentru depresie


Într-un studiu de caz prezentat spre sfârşitul capitolului 5 (după Tharp & Wetzel, 1969), o fată pe nume Rena a fost ajutată de înţelegerea cu tatăl ei ca acesta să se joace cu ea în curtea casei după fiecare zi bună pe care o avea la şcoală. Acest lucru i-a îmbunătăţit comportamentul din şcoală.

Auto-modificarea poate fi, de asemenea, încurajată prin contractul comportamental şi prin procedura numită auto-monitorizare (descrisă pe scurt în capitolul 5). De exemplu, o persoană care doreşte să ţină o dietă poate face un contract cu un terapeut comportamentalist pentru a ţine evidenţa tuturor caloriilor consumate în timpul zilei. Ţinerea evidenţei forţează clientul să-şi urmărească atent comportamentul pe care doreşte să-l schimbe. Adesea, acest lucru, combinat cu presiunea socială a "contractului" cu terapeutul, este suficient pentru a încuraja schimbarea auto-dirijată a comportamentului clienţilor.

Tratamentul comportamental al durerii presupune de obicei o largă aplicare a contractului comportamental. Pacienţii cu durere cronică de multe ori răspund la o abordare sistematică, care pune accentul pe exerciţii fizice (începând uşor, dar adăugând mai mult în fiecare zi), aceasta ducând la reducerea plângerilor, eliminarea treptată a analgezicilor şi reluarea activităţilor normale de viaţă. Clientul este condus să acţioneze ca şi cum durerea nu ar exista şi, destul de ciudat, acest lucru face ca durerea să dispară treptat, în multe cazuri. Motivul exact pentru schimbare este necunoscut, dar în mod clar este implicat un fel de stingere sau de dezvăţare.

De ce este contractul comportamental util în tratamentul comportamental al durerii?

Această abordare funcţionează, dar este nevoie de timp şi de determinare şi acest lucru poate fi dificil pentru pacienţi. Se poate ca ei să fi petrecut ani de zile cu un nivel scăzut de activitate în care s-au bazat pe doze mari de medicamente pentru durere şi pe acţiunile de ajutorare din partea celorlalţi. Acum, se aşteptă ca ei să se dezvăţe de tot ceea ce-i ajuta şi de să înceapă, treptat, să acționeze ca şi cum nu ar avea nicio durere. Avantajul rezultat este considerabil: reluarea activităţilor normale ale vieţii şi percepţia redusă a durerii. Cu toate acestea, ratele de abandon sunt înalte în astfel de programe. Contractul comportamental ajută prin precizarea provocărilor şi solicitarea din timp a unui angajament explicit de a persista în ciuda dificultăţilor.

Terapiile comportamentale: rezumat


Terapiile comportamentale folosesc principiile condiţionării discutate în capitolul 5, în încercarea de a schimba comportamentele problematice. REC (răspunsurile emoţionale condiţionate) sunt adesea asociate cu probleme psihologice. De fapt, Hans Eysenck a declarat că toate nevrozele sunt datorate REC. Un REC apare atunci când un stimul este asociat cu un răspuns emoţional. De exemplu, o persoană care a suferit un accident sever de automobil poate prezenta frică şi anxietate atunci când este expusă la stimuli asociaţi cu maşini, cum ar fi mirosul interiorului unei maşini noi sau actul de a călători cu maşina.

Aproape toate terapiile pot fi interpretate ca terapii de stingere, în parte, pentru că aproape toate terapiile conduc un client să se confrunte, într-un mediu terapeutic sigur, cu problemele emoţionale evitate anterior. Rezultatul previzibil este un răspuns emoţional diminuat. Acest lucru permite gândirea raţională şi rezolvarea problemelor.

Desensibilizarea este o terapie care vizează eliminarea răspunsurilor emoţionale nedorite. Relaxarea este folosită pentru a "contracara" efectele anxietăţii. În versiunea clasică a desensibilizării, un client îşi imaginează scene din ce în ce mai de temut, în timp ce stă pe deplin relaxat, până atinge posibilitatea de a tolera imaginile cele mai de temut.

Cercetătorii au analizat mai multe variante ale procedurii clasice de desensibilizare. Inundaţia este expunerea directă la un stimul de temut de o intensitate mare. Desensibilizarea in vivo foloseşte o situaţie reală de viaţă, mai degrabă decât scenele imaginate. Cele două tehnici au fost combinate în terapia de expunere, una dintre terapiile comportamentale cel mai frecvent utilizate în anii 2000.

Sensibilizarea este opusul desensibilizării. Dacă desensibilizarea scade răspunsul la un stimul, sensibilizarea îl creşte. Un exemplu clasic este aparatul anti–enurezis al lui O. Hobart Mowrer, care sună o alarmă tare atunci când urina loveşte o saltea de pat sensibilă la umiditate. Curând sentimentul unei vezici pline trezeşte copilul ca un răspuns anticipat. Sensibilizarea este, de asemenea, folosită în terapiile cuplurilor căsătorite, pentru a reaprinde sentimentele romantice. Cuplurile sunt încurajate să instituie condiţiile de stimulare, care devin repere ce prezic întâlnirile romantice pozitive.

Modelarea şi repetiţia comportamentului au fost îmbrăţişate de către terapeuţii comportamentalişti atunci când conceptele de învăţare socială au devenit populare în psihologie americană. Repetiţia comportamentului este ilustrată printr-un studiu de caz al lui Wolpe şi Lazarus (1966), în care un om este învăţat cum să se prezinte la un interviu.

În terapia lui Beck pentru depresie se urmăreşte modificarea gândurilor, ca o modalitate de "restructurare a experienţei". Clienţii învaţă să recunoască şi să elimine modelele destructive de gândire. Evaluările realiste ale situaţiilor de viaţă sunt încurajate în schimb. Terapeuţii comportamentalişti folosesc adesea contractele comportamentale pentru a ajuta clienţii să realizeze schimbări în ceea ce-i priveşte sau în relaţiile de familie.

Traducere de Maricica Botescu, cu acordul autorului