Aaron Beck, director al Centrului pentru terapie cognitivă de la Universitatea din Pennsylvania, este  descris în cea mai mare parte ca un terapeut cognitiv-comportamentalist. Ca şi Ellis, Beck a fost instruit în psihanaliza tradiţională, dar fiind deziluzionat de ea a început să-şi dezvolte propria terapie în anul 1959. Asemenea lui Ellis, Beck şi-a construit terapia în jurul ideii de eliminare a aspectelor  iraţionale ale discursului interior şi pe încurajarea evaluărilor realiste ale situaţiilor.

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.13: Terapii) - (Partea a III-a: Terapii comportamentale) - Terapia lui Beck pentru depresie


Ce prevede teoria lui Beck asupra depresiei? Cum este susţinută ea de constatările lui Carver şi Ganellen?

În teoria lui Beck, problema apare atunci când o persoană are o perspectivă negativă şi inexactă asupra lucrurilor. O viziune nerealistă, negativă sau deprimată asupra lumii devine o auto-profeţie. Ea devine o realitate în care o persoană persistă, chiar dacă acesta reprezintă o creaţie personală. Beck tratează gândurile persoanei în calitate de comportamente care pot fi schimbate. Acesta este motivul pentru care el şi-a clasificat abordarea în rândul teoriilor cognitiv-comportamentale.

Carver şi Ganellen (1983) au identificat modelele de gândire care par să agraveze problemele oamenilor foarte nefericiţi:

1. Ei încearcă să îndeplinească standarde imposibile.

2. Ei sunt prea duri cu ei înşişi, în anumite cazuri de eşec.

3. Ei suprageneralizează, permiţând anumitor eşecuri particulare să-i facă să se simtă lipsiţi de valoare.


Cum abordează Beck terapia pentru depresie?


Terapia lui Beck este foarte asemănătoare cu cea a lui Albert Ellis. Gândurile negative sunt contestate ferm. În cele ce urmează prezentăm un fragment dintr-o sesiune de tratament a lui Beck (1976, p. 250), care pare similară cu una posibilă a lui Ellis.

Clientul: Trebuie să ţin un discurs în faţa clasei mâine şi sunt destul de speriat.
Terapeutul: De ce ţi-e frică?
Clientul: Cred că mă voi face de râs.
Terapeutul: Să presupunem că aşa va fi... De ce este faptul acesta atât de rău?
Clientul: Nu voi scăpa niciodată de această jenă.
Terapeutul: "Niciodată" este o perioadă lungă de timp... Acum imaginează-ţi că te vor ridiculiza. Vei muri din asta?
Clientul: Bineînţeles că nu.
Terapeutul: Să presupunem că ei decid că tu eşti cel mai prost vorbitor în public care a trăit vreodată... Va ruina aceasta cariera ta viitoare?
Clientul: Nu... Dar ar fi frumos să fiu un bun vorbitor.
Terapeutul: Sigur, ar fi frumos. Dar dacă vei rata, te-ar renega părinţii sau soţia ta?
Clientul: Nu... Ei sunt foarte înţelegători.
Terapeutul: Ei bine, ce ar fi atât de îngrozitor în asta ?
Clientul: M-aş simţi destul de neplăcut.
Terapeutul: Pentru cât timp?
Clientul: Pentru aproximativ o zi sau două.
Terapeutul: Şi după aceea ce s-ar întâmpla?
Client: După aceea mi-aş reveni.
Terapeutul: Deci tu te sperii ca şi în cazul în care viaţa ta ar fi aceea care ar atârna în balanţă.

După expunerea erorilor din gândirea clientului, terapeutul cognitiv-comportamentalist se va întoarce la activităţile de consolidare a încrederii, ajustată prin repetiţia comportamentului sau prin imaginarea situaţiilor de succes. Dacă apar gânduri şi autopercepţii negative, ele sunt contestate. În locul lor sunt sugerate percepţii pozitive, mai realiste.

Traducere de Maricica Botescu, cu acordul autorului