Cei mai mulţi oameni nu se gândesc niciodată la faptul că procesele noastre perceptive sunt sintetice, reunite de creier. Reflectăm la acest lucru doar când e vorba despre vise, iluzii şi halucinaţii. Atunci faptul că percepţia este construită devine evident. Că putem trata percepţiile normale din starea de veghe ca fiind veridice (conforme cu lumea exterioară) se datorează acurateţii ei obişnuite. În general vorbind, ne putem încrede în ceea ce ne spune sistemul nostru perceptiv.

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.4: Simţurile şi percepţia) - (Partea I - Sistemul vizual
) - De la senzaţie la percepţie


Ce este o halucinaţie? Pot oamenii normali, sănătoşi să aibă halucinaţii în starea de veghe?

Halucinaţiile, în general, arată natura creatoare a episoadelor perceptive. O halucinaţie este un episod perceptiv care este acceptat ca real deşi nu corespunde realităţii. Prin această definiţie, un vis este o halucinaţie pentru că, în mod normal, cineva care visează crede în visul său în timpul somnului. Halucinaţiile se produc, de asemenea, în starea de veghe, chiar şi în cazul oamenilor normali. Ai putea să auzi că te strigă cineva, deşi nimeni nu o face. Aceasta este o halucinaţie auditivă obişnuită. Sau ai putea întrezări o pereche de pantaloni lăsată pe scaun, confundând-o pentru un moment cu persoana care stă pe scaun. Aceasta este o halucinaţie vizuală. Oamenii adesea ”văd ceva cu coada ochiului” până când se întorc, privesc mai bine şi realizează că acolo este cu totul altceva.

Halucinaţiile tind să fie evenimente unice, individuale, private. Este greu să le reproduci sau să le analizezi. Persoanelor înalt hipnotizabile li se poate induce să aibă halucinaţii vii ca şi cum visează, dar este un fenomen rar printre cei care pot fi hipnotizaţi. Halucinaţiile de lungă durată sau persistente în starea de veghe sunt cu adevărat anormale şi, de obicei, arată un dezechilibru sever la nivelul creierului, precum schizofrenia.

De ce este mai uşor să cercetezi iluziile decât halucinaţiile?

Iluzia este diferită de halucinaţie. Iluziile sunt erori persistente produse de un stimul din mediu. Poţi să fixezi cu atenţie o iluzie şi ea să nu dispară. Oameni diferiţi o pot vedea fiind în stare de veghe şi de acţiune. Bagajul cultural şi concepţia despre lume nu afectează majoritatea iluziilor vizuale. Chiar şi animalele văd iluzii mai mult decât oamenii, aşa încât acestea pot fi provocate prin introducerea de condiţii inteligente de testare.



Imaginea de mai sus arată iluzia ”spiralei false” a lui Fraser realizată în 1908. Figura arată ca o spirală, dar de fapt conţine cercuri concentrice. Dacă urmăreşti linia unui cerc, poţi constata că nu este de fapt o spirală. Ce o face să arate ca o spirală? Fiecare cerc este format din segmente repetate ce conduc privirea spre interior (în sensul acelor de ceasornic) sau spre exterior (invers sensului acelor de ceasornic), aşa încât ochii tind să sară din inel în inel mai mult decât ar fi făcut-o dacă ar fi urmărit o spirală. Oricum, chiar şi după ce ştii că nu este o spirală, iluzia persistă.

Iluziile şi halucinaţiile produc o activitate a creierului vizibilă în imaginile ce scanează creierul. Activitatea este ceea ce se formează în urma percepţiei şi experienţei unei persoane, nu ceea ce este ca atare în lumea exterioară. De exemplu, halucinaţiile ce presupun voci sunt acompaniate de activitate în aria vorbirii sau auditivă a creierului. Iluzia unui triunghi (ceea ce pare să fie un triunghi deşi urmând conturul nu este aşa) produce aceeaşi activitate în creier ca şi vederea unui triunghi adevărat urmând conturul. Ne putem aştepta ca iluzia lui Fraser să producă aceeaşi activitate a creierului ca şi percepţia unei spirale autentice , mai degrabă decât ca şi percepţia unor inele concentrice.



Traducere realizată de Alina Turcescu