PsihologieÎntr-o carte numită ”Cultură ştiinţifică şi Mitul Metodei ştiinţifice” (1992), Henry H. Bauer oferea trei metafore care să rezume activitatea oamenilor de ştiinţă. Acesta vorbea despre puzzle, filtru şi hartă. Ce legătură au acestea cu ştiinţa? O să vezi imediat...

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.1: Psihologie şi ştiinţă) - (Partea a III-a: Gândirea critică) - Cartografierea realităţii

Rolul ştiinţei (16)

 

Puzzle-ul: oamenii de ştiinţă sunt în mare parte motivaţi de rezolvarea de puzzle-uri. Ei vor să lămurească lucruri care sunt ciudate sau lipsite de explicaţie. Ei obţin satisfacţie dobândind o nouă înţelegere asupra felului în care merg lucrurile.

Filtrul: oamenii de ştiinţă încep cu multe idei distincte, în special în zonele de frontieră, unde se găsesc puzzle-uri ce aşteaptă să fie rezolvate. Multe idei sunt în cele din urmă respinse. Oamenii de ştiinţă încearcă să elimine afirmaţiile care ne induc în eroare şi pe cele false.

Harta: teoriile ştiinţifice sunt ca nişte hărţi. Ele păstrează informaţii legate de porţiuni de realitate selectate. La fel ca hărţile, ele sunt schematice (incomplete sau ”scheletice”), dar extreme de folositoare în anumite situaţii.

Metafora hărţii poate fi foarte profundă. Ea poate fi utilizată pentru a atrage atenţia asupra mai multor adevăruri importante legate de teoriile ştiinţifice:
Nici măcar cea mai bună hartă nu este completă. Teoriile noastre nu surprind niciodată întreaga complexitate a niciunui sistem din Univers şi nici nu intenţionează să o facă. Niciun model nu conţine la fel de multe detalii ca sistemul după care se ghidează.

Morala: Te poţi aştepta ca o teorie să fie exactă, dar nu te poţi aştepta să fie completă.

 




Hărţile există în varietăţi specializate, create în diferite scopuri. Dacă trebuie să te informezi în legătură cu diferenţele de nivel, foloseşti o hartă topografică. Dacă trebuie să călătoreşti pe o autostradă, foloseşti o hartă rutieră. Dacă trebuie să prezici vremea, foloseşti o hartă meteorologică. Chiar dacă se referă la aceeaşi regiune, aceste hărţi arată diferit pentru că sunt proiectate să evidenţieze feluri diferite de informaţii. În mod similar, există multe teorii ştiinţifice diferite în psihologie. Nu există una singură care să acopere toate situaţiile. Dar aceasta nu înseamnă că toate hărţile sunt la fel. Unele sunt cu siguranţă mai folositoare în anumite situaţii. Nu ţi-ai dori să traversezi ţara folosind o hartă meteorologică în loc de una rutieră.

Morala: deşi există mai multe teorii diferite în legătură cu un singur subiect, toate fiind folositoare la un moment dat, una este clar superioară celorlalte când vine vorba de anumite sarcini.


Toate hărţile ar trebui să fie în concordanţă şi nici una nu ar trebui să o contrazică pe alta. Nimic din ceea ce vezi pe o hartă topografică (care arată diferenţele de nivel) nu ar trebui să contrazică ceea ce vezi pe una rutieră sau meteorologică. În mod similar, nimic din ceea ce înveţi la cursurile de fizică nu ar trebui să contrazică ceea ce înveţi la psihologie, biologie, chimie sau geologie. Teoriile ştiinţifice descriu diferite aspecte ale aceleiaşi realităţi. Hărţile ar trebui să se potrivească între ele şi să fie în concordanţă, subliniind în acelaşi timp tipuri diferite de informaţii.

Morala: există loc pentru multe teorii ştiinţifice diferite, însă niciuna nu ar trebui să o contrazică pe vreuna din celelalte.    


Când apar erori în cadrul hărţilor, acestea pot fi corectate prin strângerea de date. Să presupunem că ai descoperit că două hărţi reprezentând acelaşi teritoriu se contrazic. Acest lucru se poate întâmpla în cazul hărţilor rutiere nu numai din cauza greşelilor accidentale, ci şi din cauză că unii cartografi inserează uneori un drum inexistent într-o hartă, ca să îşi dea seama dacă o altă companie le-a copiat-o şi le-a încălcat drepturile de autor. Dacă două hărţi se contrazic, atunci una dintre ele trebuie să fie greşită. Poţi rezolva problema adunând date. De exemplu, te poţi duce la locul unde ar trebui să se afle drumurile misterioase şi să vezi dacă se găsesc în realitate acolo. Acelaşi lucru este valabil şi pentru teoriile ştiinţifice.

Morala: când teoriile se contrazic, problema poate fi rezolvata prin adunarea de date.


Până şi cele mai bune hărţi trebuie să fie permanent actualizate şi corectate. Teoriile ştiinţifice dintr-un domeniu de cercetare continuă nu stau niciodată în picioare pentru mult timp. Un om de ştiinţă a estimat că durata medie de viaţă a unei teorii ştiinţifice moderne din  domeniul ştiinţelor vieţii (cum ar fi biologia, genetica sau neuroştiinţa) este de aproximativ trei ani. După aceea, apar noi descoperiri sau detalii de adăugat ori schimbări majore de făcut. Asta ar putea suna descurajator dacă ai lucrat ani întregi pentru publicarea unei lucrări ştiinţifice, dar constituie semnul unei ştiinţe active şi care se dezvoltă. Dacă poţi folosi o hartă veche de zece ani pentru a te deplasa printr-un oraş, acesta probabil nu se dezvoltă. Dacă teoriile rămân la fel pentru mulţi ani, e un semn al unei zone de cercetare stagnante. Dacă teoriile se modifică, asta indică faptul că oamenii află noi lucruri.

Morala: Până şi teoriile bune devin perimate şi învechite. Oamenii de ştiinţă caută în permanenţă informaţii noi şi exacte.

Acest ultim punct se leagă de o caracteristică unică a ştiinţei, care o separă de toate celelalte ideologii şi sisteme de credinţă din lume. Ea încearcă să se schimbe. Majoritatea sistemelor de idei au drept scop păstrarea unui anumit mod de a privi lucrurile. ştiinţa nu este adepta niciunui punct de vedere în mod special, deşi oamenii de ştiinţă, ca indivizi, pot fi. Ca instituţie, știința urmăreşte acurateţea, nu dogma(idei care nu pot fi contestate). Dacă o nouă cercetare cere o reexaminare a vechilor idei, acest lucru este considerat un plus, nu un minus. În acest sens, ştiinţa este un sistem care se autocorectează. Are numeroase moduri de a-şi testa ideile şi presupunerile, schimbându-le dacă este necesar.

 

Traducere: Ana Cristina Dumitrache