"Localnici si turisti traversand Dubai Creek la bordul unei abra, 2014" (clic pe imagine pentru o rezoluţie superioară)

Suferinţa provocată de răul de mişcare ar putea fi de domeniul trecutului în 5-10 ani mulţumită unui nou tratament dezvoltat de cercetători. Cauza răului de mişcare rămâne încă un mister, dar o teorie populară printre cercetători susţine că se datorează mesajelor confuze primite de creierul nostru atât de la urechi cât şi de la ochi, în timp ce ne aflăm în mişcare.



Este o problemă frecventă şi are capacitatea de a ne afecta pe toţi, dezvoltând o senzaţie de greaţă atunci când ne aflăm în bărci sau rollercoastere. Aproximativ trei din zece persoane dezvoltă simptome ale răului de mişcare greu de suportat, precum ameţeală, greaţă puternică, transpiraţii, pentru a aminti numai câteva.



Un studiu efectuat la Imperial College London publicat pe 4 septembrie în jurnalul Neurology, demonstrează că aplicarea unui curent electric slab la nivelul scalpului poate diminua răspunsurile de la nivelul zonei din creier care este responsabilă de procesarea semnalelor de mişcare. Astfel creierul este ajutat prin reducerea impactului exercitat de semnalele confuze pe care le primeşte şi previne problema care cauzează simptomele răului de mişcare.

Această metodă oferă o intervenţie sigură şi eficientă care va putea fi cumpărată de oricine, pe viitor.

Dr. Qadeer Arshad de la departamentul de medicină din cadrul Imperial College London a condus acest studiu. Acesta afirmă: „Suntem încrezători că în cinci sau zeci ani oamenii vor putea să meargă la farmacie pentru a cumpăra dispozitive împotriva răului de mişcare. Ar putea să fie asemănătoare unui dispozitiv TENS (Transcutaneous electrical nerve stimulation (TENS) reprezintă folosirea curentului electric produs de un dispozitiv pentru a stimula nervii cu un scop terapeutic – n.tr.) utilizat pentru durerea de spate. Sperăm să poată fi integrat chiar într-un telefon mobil care ar putea să fie capabil să elibereze o mică cantitate de energie prin intermediul mufei pentru căşti. În orice caz, va trebui să vă ataşaţi mici electrozi la nivelul scalpului înaintea călătoriei – pe un feribot, de exemplu.”

În acest studiu, voluntarii au purtat electrozi la nivelul scalpului timp de aproximativ 10 minute. Ulterior li s-a cerut să se aşeze pe un scaun rotativ care realizează, de asemenea, mişcări de înclinare pentru a stimula mişcările care tind să provoace simptomele răului de mişcare de pe o barcă sau un rollercoaster. Urmând acest tratament, s-au simţit mai puţin ameţiţi şi şi-au revenit mai repede.

Profesorul Michael Gresty de la Imperial College care a colaborat la acest studiu şi este un expert mondial în răul de mişcare a afirmat: „Problema cu tratamentele pentru răul de mişcare este că cele eficiente sunt, de obicei, tablete care produc de asemenea ameţeli. Totul este în regulă dacă vă aflaţi într-o scurtă călătorie sau dacă sunteţi pe o navă de pasageri, dar ce se întâmplă dacă lucraţi pe o navă de croazieră şi trebuie să faceţi faţă răului de mare în timp ce lucraţi?

„Suntem într-adevăr încântaţi de potenţialul acestui nou tratament care oferă o măsură eficientă pentru a preveni răul de mişcare cu niciun efect secundar aparent. Beneficiile pe care le observăm sunt apropiate de efectele pe care le au cele mai bune medicamente disponibile pentru răul de mişcare în timpul călătoriilor.”

Echipa de cercetători a început deja să discute cu partenerii din industria producătoare în vederea dezvoltării produsului. În special, există un interes din partea armatei având în vedere diferite aspecte ale locurilor de muncă din acest domeniu. Printre acestea ar putea fi vorba de ajutarea celor care lucrează cu drone controlate prin telecomandă întrucât aceştia utilizează o interfaţă vizuală ce poate conduce la greaţă.

Traducere de Vîjială Sergiu după highly-effective-seasickness-treatment-horizon, cu acordul editorului
Credit imagine: Vîjială Sergiu