Accidentul vascular cerebral (AVC) este asociat, în principiu, cu a doua perioadă a vieții și pentru multe persoane, din păcate, asocierea acestuia cu vârsta copilăriei este inexistentă. Numărul de accidente vasculare la copii este în continuă creștere în ultimii ani, dar diagnosticul și tratamentul acestora poate fi dificil din cauza factorilor de risc specifici și a absenței unor recomandări foarte clare din partea specialiștilor.

 



Există două tipuri de accident vascular indiferent de vârstă: ischemic și hemoragic.

Accidentul vascular cerebral ischemic (AVCi) apare atunci când o arteră care vascularizează (irigă) o anumită zonă de la nivelul creierului se îngustează sau se blochează complet. Astfel, cantitatea de sânge care ajunge la zona din creier situată dincolo de blocaj este diminuată sau oprită complet, rezultând o distrugere a zonei respective.

Tromboza venoasă cerebrală reprezintă o situație în care un cheag de sânge se formează la nivelul unei vene din interiorul creierului (față de o arteră în cazul precedent). Un accident vascular apare dacă acest cheag de sânge blochează circulația sângelui la nivelul creierului.

Accidentul vascular cerebral hemoragic (AVCh) apare prin ruperea unui vas de sânge la nivelul creierului, ducând la distrugerea țesutului cerebral adiacent.

 



În rândul copiilor există două faze diferite când poate apărea un accident vascular cerebral:
- faza perinatală: înainte de naștere și până la vârsta de 28 de zile. Astfel, această fază perinatală include atât AVC-ul fetal (înainte de naștere), cât și AVC-ul nou-născutului sau AVC-ul neonatal (de la naștere și până la vârsta de 28 de zile). Cel mai mare risc pentru AVC este în primul an de viață și la persoanele în vârstă. Anual, în medie, se estimează ca în Canada unul din 2.300 de nou-născuți va prezenta un AVC. În ceea ce privește riscul total, pentru cele două faze, estimările sunt de 2,3 cazuri la 100.000 în SUA și 2,1 la 100.000 cazuri în Hong Kong.
- faza copilăriei: începe în a 29-a zi de viață și continuă până la vârsta de 18 ani (după vârstă de 18 ani copiii sunt catalogați drept adulți).

Numărul de AVC-uri la copii este în continuă creștere din mai multe motive. Creșterea conștientizării cu privire la posibila apariției a AVC-urilor la copii a condus la investigații precoce, când un copil prezintă semne și simptome evocatoare pentru un AVC. În prezent există metode de diagnostic mul mai avansate decât în trecut,  precum RMN (Rezonanța magnetică nucleară) care permite o mai bună identificare a AVC-ului la copii. Din ce în ce mai mulți copii supraviețuiesc unor boli grave precum leucemia sau unor boli de inimă care reprezintă factori crescuți pentru apariția AVC-ului. În plus, prevalența factorilor de risc pentru AVC în rândul copiilor este în creștere.

Cauzele AVC-ului la copii sunt diferite faţă de adulți (mai multe despre AVC-ul la adulți și cum poate fi prevenit acesta puteți citi în acest articol). Simptomele AVC-ului la nou-născuți și la copiii preșcolari sunt diferite de adulți, întrucât creierul copiilor este încă în dezvoltare. Cu toate acestea, la copiii mai mari semnele și simptomele AVC-ului sunt foarte similare cu cele ale adulților și depind de zona de creier implicată. Din păcate, la nou-născuți și la copiii mai mici, diagnosticul este adesea întârziat sau greșit din cauza faptului că medicii nu se gândesc la AVC ca primă explicație a simptomelor, dar având în vedere prevalența și incidența altor boli cu simptomatologie asemănătoare este foarte greu de luat decizia corectă și nu se pot realiza RMN-uri sau CT-uri la toți copiii, motiv pentru care acesta trebuie adresați unor medici specialiști cu experiență.

În tabelul de mai jos (adaptat după Canadian Stroke Network – A Family Guide to Pediatric Stroke 2011) puteți observa diferențele și caracteristicile AVC-ului la adulți și în cele două faze întâlnite la copii. Cauzele genetice nu sunt enumerate întrucât sunt numeroase și foarte specifice pentru a putea fi înțelese de publicul larg.

 

Caracteristici

AVC la adulți

AVC la copii

AVC perinatal

Tipul de AVC

• 80% produse prin blocare sau cheaguri de sânge;

• 80% produse prin sângerări la nivelul creierului

• 50% produse prin blocare sau cheaguri de sânge;

• 50% produse prin sângerări la nivelul creierului

• 80-90% produse prin blocare sau cheaguri de sânge;

• 10-20% produse prin sângerări la nivelul creierului

Factori de risc majori si cauze de AVC

• hipertensiune arterială

• diabet

• hipercolesterolemie

• fumat

• fibrilație atrială

• defecte la naștere

• boli ale inimii și ale vaselor de sânge

• infecții (ex: meningită)

• traumatism cerebral

• boli ale sângelui (ex: drepanocitoză sau leucemie)

• deshidratare

• majoritatea cauzelor rămâne necunoscută

• boli de inimă congenitale

• boli ale placentei

• tulburări de coagulare

• infecții (ex: meningită)

• deshidratare

Semne si simptome

• amorțeală și scăderea forței la nivelul feței, membrelor superioare și/sau inferioare

• tulburări de vorbire

• tulburări de vedere

• amețeală bruscă

• dureri de cap bruște și severe

• scăderea forței într-o jumătate de parte a corpului

• tulburări de vorbire

• dureri de cap severe

• crize de epilepsie

• dificultatea de a rămâne treaz și  atent în afara perioadelor normale de somn

• nou-născuți: crize de epilepsie

• copii mici (după vârsta de 28 de zile): -scăderea forței la nivelul unei jumătăți a corpului se observa de obicei in primele 4-8 luni de viață: utilizarea preferențială a unei mâini nu ar trebui sa apară înaintea vârstei de 1 an

• încleștarea pumnului sau a piciorului pe o singură parte a corpului

 

Toți pacienții care prezintă simptome evocatoare de AVC, indiferent de vârstă, trebuie să fie consultați imediat de către un medic. Este mult mai sigur ca o ambulanță să transporte pacientul la spital, întrucât aceasta distribuie pacienții direct către serviciile specializate, iar în anumite cazuri se câștigă timp prin scurtcircuitarea consultării în unitatea de primire urgențe. În cazul copiilor cu vârsta sub 12 luni care prezintă o preferință în utilizarea mâinii ar trebui adresați medicului de familie sau medicului pediatru care îi poate trimite, după caz, la un neurolog pediatru (specializare a pediatriei).

După o anamneză corectă și un examen clinic complet, medicii se pot folosi de diverse teste pentru a confirma sau exclude un AVC:
• computer tomograf sau RMN cu sau fără substanță de contrast;
• angiogramă cerebrală (un examen care vizualizează vasele de sânge de la nivelul creierului după injectarea în prealabil a unei substanțe de contrast);  
• diverse teste de sânge pentru a analiza sistemul de coagulare, numărul de celule și pentru a căuta anumite infecții sau alte boli ce ar putea predispune un copil la AVC;
• ecografie cardiacă pentru a vizualiza eventuale probleme la nivelul inimii;
• electrocardiograma pentru a analiza, printre altele, ritmul inimii;
• electroencefalograma pentru a analiza activitatea electrică a creierului și a înțelege, în anumite cazuri, originea crizelor de epilepsie.

În ceea ce privește tratamentul, în cazul AVC-ului perinatal, de obicei, nu se administrează tratamente pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge (numite anticoagulante sau antiagregante). Dacă AVC-ul se datorează unei boli de inimă congenitale sau unei boli de coagulare, aceste tratamente pot fi discutate. Alte medicamente sau tratamente pot fi recomandate pentru a trata simptomele (ex: pentru a ține sub control crizele de epilepsie) sau pentru a corecta alte cauze de AVC, cum ar fi rehidratarea, antibiotice pentru meningita bacteriană și intervenții chirurgicale pentru a corecta anomaliile de la nivelul inimii.

În privința reabilitării, aceasta ameliorează simptomele pe termen lung.



Surse:
Canadian Stroke Network – A Family Guide to Pediatric Stroke 2011
American Heart Association and American Stroke Association – Management of Stroke in Infants and Children 2008
www.stroke.org/understand-stroke/impact-stroke/pediatric-stroke
www.strokeassociation.org/idc/groups/stroke-public/@wcm/@hcm/@sta/documents/downloadable/ucm_473993.pdf