Quasarul QSO SMSS J215728.21-360215.1- în centrul imaginii. Credit: VISTA Hemispheric Survey 

Astronomii australieni de la ANU (Australian National University) au descoperit o gaură neagră care are două caracteristici extreme: are o masă de 20 de miliarde de ori mai mare ca cea a Soarelui şi creşte cu un ritm uluitor de rapid, consumând cantităţi enorme de materie ce îi stă în apropiere.


Găurile negre sunt adevăraţi „monştri  cosmici”: înghit orice obiect care se apropie prea mult, fie că este vorba despre stele, gaz şi pulbere cosmică sau planete. Încă nu ştim cât de multe găuri negre există în univers; ar putea exista un număr enorm, mai ales dacă, cum susţine o nouă teorie, multe dintre acestea s-ar fi format imediat după Big Bang, în urma fluctuaţiilor cuantice din aceste turbulenţe prime clipe ale universului (se numesc găuri negre primordiale).

În acest context orice nouă descoperire a unei găuri negre stârneşte mare interes. Cu atât mai mult atunci când gaura neagră nou descoperită este o gaură neagră ce deţine mai multe recorduri. Este tocmai cazul unei găuri negre cu adevărat enorme descoperite de astronomii australieni de la Australian National University, ANU, cu ajutorul telescopului SkyMapper de 2.3 metri situat la Siding Springs Observatory. Această observaţie a fost confirmată de către satelitul ESA (European Space Agency) Gaia, care, la rândul lui, observase recent o altă gaură neagră masivă.

Gaura neagră nou descoperită, de fapt un quasar, denumită QSO SMSS J215728.21-360215.1, se află la  incredibila distanţă de 12 miliarde ani-lumină faţă de noi. A luat deci naştere când universul era foarte tânăr, în aşa-numita perioadă întunecată a universului.

Acest monstru are incredibila masă de 20 de miliarde de ori masa Soarelui, deţinând un adevărat record. În plus, are un ritm de creştere foarte mare: consumă practic o cantitate de materie echivalentă cu a Soarelui la fiecare două zile. Aceasta înseamnă că masa acestei găuri negre creşte cu aproximativ 1% la fiecare un milion de ani.

Luminozitatea generată de radiaţia emisă de materia ce este „înghiţită” de gaura neagră este foarte mare: dacă s-ar situa în centrul galaxiei noastre această gaură neagră ar fi de 10 ori mai luminoasă decât Luna plină. Ca şi o stea extrem de luminoasă – pe cer nu s-ar mai vedea nici o altă stea, întrucât toate ar fi ascunse de intensă radiaţie a quasarului. Ţinând însă cont că radiaţia emisă este în mare parte sub formă de raze X, dacă într-adevăr o gaură neagră precum cea descoperită ar exista în centrul galaxiei noastre, este foarte probabil că viaţa să nu se fi dezvoltat pe Pământ, întrucât ar fi fost distrusă înainte să se fi putut ajunge la formele complexe care au dus şi la apariţia şi evoluţia noastră, a oamenilor (radiaţia X – fotoni de energie mare – generează mutaţii în moleculele biologice, şi mai ales în ADN).

Nu este încă clar cum de a apărut şi s-a dezvoltat o gaură neagră cu dimensiuni atât de mari la relativ scurtă vreme după Big Bang. Ar putea exista mult mai multe găuri negre de acest fel, chiar şi mai mari decât cea descoperită de astronomii australieni, iar telescoapele din întreaga lume încearcă să le descopere şi, pe cât posibil, să le studieze.

La ce ar putea folosi studiul acestor quasari îndepărtaţi? Unul dintre obiectivele cele mai interesante este studiul vitezei de expansiune a universului, când acesta avea doar un miliard de ani – acest lucru este posibil prin observarea aşa-numitei „deplasări spre roşu” a radiaţie măsurate şi care provine de la quasari. Deplasarea spre roşu a quasarilor este un efect direct al expansiunii universului. Dacă o sursă se îndepărtează de observator, lungimea de undă pe care acesta o înregistrează  creşte, iar dacă se apropie, aceasta se va micşora. În cazul radiaţiei ce provine de la obiecte extragalactice (stele, galaxii, nebuloase) s-a măsurat o deplasare a lungimii de undă spre valori tot mai mari: este aşa-numita  „deplasare spre roşu”, deoarece această culoare are cea mai mare lungime de undă din spectrul vizibil. Quasarii prezintă o deplasare spre roşu extrem de mare, fiind foarte îndepărtaţi de noi. Identificarea acesteia ne-ar putea ajuta în studiul diverselor modele cosmologice şi ar putea contribui la descifrarea misterelor legate de materia şi energia întunecate care compun, se pare, mare parte din univers.