Termenul de "imunitate de grup" provine din observarea modului în care o turmă de bivoli formează un cerc, cu cei puternici la exterior, protejând pe cei mai slabi și mai vulnerabili aflaţi la interior.
Acest fenomen este similar cu modul în care funcționează imunitatea de grup în prevenirea răspândirii bolilor infecțioase. Cei care sunt suficient de puternici pentru a fi vaccinați se protejează direct de infecție. De asemenea, protejează indirect persoanele vulnerabile care nu pot fi vaccinate.
- Detalii
- Scris de: Hassan Vally
Biologii au descoperit până în prezent peste 2.500 de varietăţi de ţânţari. Cea mai veche fosilă de ţânţar are circa 80 de milioane de ani, găsită într-o bucată de chihlimbar. Ţânţarii sunt foarte enervanţi pentru oameni, iar uneori chiar letali (prin bolile pe care le transmit, precum malaria, febra galbenă, febra dengue etc.); se apreciază că în jur de 1 milion de oameni mor anual ca urmare a unei boli care a fost contactată în urma muşcăturii de ţânţar.
Dar cum ne detectează ţânţarii? Cum ştiu ei de unde să ne muşte?
Iată "detectorii" folosiţi de ţânţari pentru a ne repera şi, finalmente, a ne muşca (ceea ce pentru ei reprezintă, în fapt, hrană). E de precizat că doar ţânţarii-femelă muşcă; acestea au nevoie de proteinele din sânge pentru dezvoltarea ouălor pe care le poartă.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Părul nedorit facial şi de pe corp afectează modul în care ne simţim, interacţiunile noastre sociale, ce purtăm şi ce facem. Opţiuni pentru a camufla ori a înlătura părul există: smulgerea părului, rasul, albirea, utilizarea de creme şi epilarea cu dispozitive ce smulg simultan mai multe fire. Opţiuni cu efecte pe durată lungă sunt: electroliza, care presupune utilizarea curentului electric pentru a distruge foliculii firelor de păr, şi terapia cu laser.
- Detalii
- Scris de: Rodney Sinclair
Un schelet-fosilă complet al unei specii dispărute, dinozaurul Triceratops. Oamenii de ştiinţă folosesc atât dovezi fosile, cat şi ADN-ul pentru a urmări evoluţia speciilor dispărute. Barks/Shutterstock.com
Cum apar speciile noi şi cum apar tipuri complet noi de organisme? Timpul şi separarea sunt factorii cheie.
Mai întotdeauna când oamenii se gândesc la evoluţie, ei se gândesc la ideea lui Charles Darwin privind selecţia naturală, unde un tip de organism evoluează într-un fel foarte diferit, pe perioade lungi de timp: cum ar fi transformarea peştilor în animalele terestre sau a primatelor timpurii în oameni. Însă pentru oamenii de ştiinţă evoluţia înseamnă ceva mai subtil: o schimbare în frecvenţa variantelor genetice (secvenţe de ADN care variază între indivizi) în cadrul unei populaţii. Şi – în contrast cu ideea populară a evoluţiei – astfel de schimbări sunt determinate de mulţi factori, nu doar de selecţia naturală: mutaţiile, migraţia şi întâmplarea sunt toate mecanisme de modificare evolutivă.
- Detalii
- Scris de: Jarek Bryk (traducere: Mircea Băduţ)
Conform unui studiu realizat de către cercetători francezi de la Ecole Polytechnique, publicat în Physical Review Letters, în timpul furtunilor, există o viteză critică a vântului, de circa 42 m/s, la care trunchiurile copacilor se rup, indiferent de grosime, vârstă ori specie. Până acum, deşi se cunoştea că în condiţii de vânt trunchiurile copacilor se rup în anumite zone, nu era clar dacă ruperea este corelată cu o anumită viteză a vântului.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Sânge uman, prezentând celule roșii biconcave, celule T (portocaliu) și trombocite (verde).
Credit: ZEISS Microscopy/Flickr, CC BY-NC-ND 2.0
Miliarde de ani de evoluție au dat organismelor vii o diversitate uimitoare de aspecte și de forme, de la neregularitatea amorfă a animalelor simple, cum ar fi spongii, până la formele sculptate și simetrice ale unor creaturi mai complexe, cum ar fi omul. Dar nu numai corpurile organismelor au o varietate mare de forme, ci și celulele care le constituie.
De obicei formele celulelor sunt legate de funcția lor. De exemplu, neuronii din creierul nostru au ramuri stelate pentru a se conecta cu alți neuroni, iar celulele roșii din sânge au forma unor discuri biconcave pentru a-şi maximiza capacitatea de a transporta oxigen, permițându-le totodată să se strecoare şi prin cele mai înguste vase de sânge. Prin contrast, macrofagele (un tip de celule albe din sânge) s-au adaptat altfel, forma lor de amibă ajutându-le să înghită corpuri străine.
- Detalii
- Scris de: Priyamvada Chugh (traducere: Mircea Băduţ)
Mycobacterium tuberculosis
Tuberculoza este una dintre cele mai periculoase boli infecțioase, ucigând mai mulți oameni decât HIV ori malaria. Dar ce provoacă această boală și cum se face că microbul care o generează a rezistat eforturilor medicinei de a-l elimina?
În mod obișnuit, bacteria care provoacă tuberculoza, mycobacterium tuberculosis, se transmite prin aer. Bacteriile călătoresc prin căile noastre respiratorii și ajung la plămâni. Aici celule ale sistemului imunitar, numite macrofage, încearcă, de cele mai multe ori cu succes, să ucidă agentul patogen invadator.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Harta radonului în România, 2018.
Sursa: Centrul comun de cercetare al Comisiei Europene
Pentru mulți dintre noi una dintre cele mai importante surse de radiații este radonul, un gaz radioactiv provenit din dezintegrarea radiului, cel din urmă provenind din dezintegrarea uraniului (care se găsește în cantități mici în sol și roci). Radonul-222 emite particule alfa care au perioada de înjumătățire de 3,82 zile.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Termenul "radiaţie" sună ameninţător în contextul unei discuţii despre sănătatea organismului. Dar radiaţiile sunt peste tot, nu există niciun loc unde să ne ascundem şi să ne protejăm complet. Radiaţia provine şi de la radonul produs de dezintegrarea radioactivă a uraniului din sol, cât şi de la Soare, pentru a nu mai vorbi de nenumăratele dispozitive electronice din jurul nostru care emit radiaţii. În articolul de faţă vom prezenta în detaliu modul în care radiaţiile vă afectează, tipurile de radiaţii şi modul în care acestea sunt ori nu nocive pentru sănătate.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Ok, e vorba doar de unii, dar întrebarea rămâne. Leşinul la vederea sângelui pare a fi pe fond emoţional. Sunt şi alte cazuri similare când unii dintre noi leşină: vederea unui ac de seringă, uneori o simplă zgârietură ori simpla presupunere că se află într-o situaţie limită. Leşinul trebuie să fie un răspuns la o situaţie de stres extrem; ar trebui cumva să fie util. În realitate, de cele mai multe ori este doar stânjenitor. Care-i misterul?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Dinţii trăiesc o "viaţă" extremă. Atunci când mestecăm mâncarea, dinţii exercită o forţă de până la 120 kgf. Tot felul de alimente ajung în contact cu dinţii: de la mâncare uşor de mestecat, precum orezul fiert, până la mâncare tare, precum diverse tipuri de bomboane, oase etc. Dulciurile, de care bacteriile sunt "îndrăgostite", datorită conţinutului crescut de zahăr, contribuie la agresiunea asupra dentiţiei noastre. Alternăm băuturile calde (cafea, ceai, lapte cald) cu alimente/băuturi reci (îngheţată, apă de la frigider, lapte rece), supunând dinţii unor procese repetate de încălzire şi răcire. În plus, dinţii stau într-un mediu umed fără încetare. Într-un astfel de context, mai este de mirare că dinţii ajung să fie afectaţi? că avem nevoie de dentist pentru a stopa diverse evoluţii negative (carii, infecţii) şi a încerca să redăm dinţilor funcţionalitatea?
Dar există vreo modalitate de a păstra dinţii intacţi pe tot parcursul vieţii, de a scăpa de nevoia de a merge la dentist? Un cercetător american, dentist şi doctor în domeniul stomatologiei, crede că oricine îşi poate menţine dentiţia în stare perfectă pe parcursul întregii vieţi, cu o minimă îngrijire. Iată cum.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Furnicile din deşertul Sahara se hrănesc cu insecte moarte. Acestea pleacă în căutarea hranei în miezul zilei, când temperatura atinge 60o C, iar prădătorii sunt la umbră. Furnicile se deplasează sute de metri de muşuroi în căutarea hranei. Drumul dus este şerpuit, pe când drumul de întoarcere este drept, pe distanţa cea mai scurtă. Când sunt în apropierea muşuroiului, pe drumul de întoarcere, s-a observat că furnicile fac zigzaguri în încercarea găsirii muşuroiului, semn că ştiu că sunt în proximitatea acestuia. Cum navighează furnicile? Cum ştiu aceste furnici de un centimetru lungime să se întoarcă la muşuroi după călătorii de sute de metri distanţă?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Răspunsul probabil pare simplu şi este cunoscut de mulţi: pentru că girafele ajung astfel la hrană (frunzele copacilor aflate la înălţime) la care alte mamifere, mai scunde, nu ajung. Acesta este răspunsul clasic şi multă vreme biologii au fost convinşi, în majoritate, că aşa trebuie să stea lucrurile. Abia către anul 2000 doi cercetători, Robert Simmons şi Lue Scheepers, au sugerat că adevărul despre lungimea gâtului girafei s-ar putea să fie altul ori, în orice caz, răspunsul clasic s-ar putea să nu fie întreaga poveste.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Cei familiari cu ştiinţa modernă, cum sperăm că sunt cititorii acestui articol, ştiu că materia inertă, precum şi materia "animată", fiinţele, sunt guvernate de legi complexe, care definesc modul în care componentele fundamentale ale universului interacţionează unele cu altele. Deşi planeta Terra, de exemplu, nu este, în sine, vie, comportamentul acesteia în spaţiu este descris de legile naturii, nu în totalitate înţelese (problema gravitaţiei, problema naturii ultime a materiei etc.). Un electron, deşi ne-viu, "ştie" să identifice proximitatea unui alt electron, pe baza unei interacţiuni complexe. Dar ce diferențiază materia vie de materia inertă? Ce diferențiază viul de ne-viu?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Recent au fost publicate două articole de presă cu titluri senzaționale legate de vaccinare. Agerpres a retras știrea după ce a realizat că a difuzat informații inexacte, iar România Liberă doar a modificat titlul. Este de evidențiat faptul că directorul editorial al “România Liberă” este un membru al mișcării antivaccinare din România.
- Detalii
- Scris de: Ovidiu Covaciu