Cand vbim de viata ne referim la asta pe care o stim noi, bazata pe chimia carbonului. Alte forme de viata pot fi doar speculate.
In ceea ce priveste viata bazata pe carbon, din studiile de pana acum se pare ca are o mare sansa sa apara cand se indeplinesc anumite conditii, conditii care nu sunt atat de restrictive incat sa fie foarte rara. Carbonul poate forma un numar imens de compusi, intrand in reactii cu sine insusi sau cu diverse alte elemente.
Apoi, carbonul si celelalte elemente necesare nu sunt deloc rare in Univers, cantitatea fiind suficienta ca sa alimenteze viata. Compusii carbonului, chiar si cei de complexitate mai mare, nu sunt nici atat de sensibili, nici nu apar foarte greu, din moment ce au fost destui gasiti si pe alte corpuri din Sistemul Solar, si chiar plutind in spatiu. Apa, de asemenea, este des intalnita.
Deja de cand cu noile observatii s-au descoperit multe planete extrasolare tot mai mici, si probabil sunt extrem de multe nedescoperite care ar intruni conditii necesare aparitiei vietii.
Chimia carbonului, cand are ce-i trebuie, nu numai ca formeaza acesti compusi care stau la baza vietii, ci apar in mod natural. Evident, de la cei de baza gen aminoacizi pana la ADN e drum tare lung, pentru ca si viata nu apare peste noapte, ci are nevoie de ceva timp.
In concluzie, nu avem cum sa fim siguri ca viata apare cu necesitate oriunde ar putea s-o faca, insa as inclina sa cred ca nu este o raritate. Atentie, ma refer la viata in general, nu la inteligenta si nici macar la forme complexe.
Cat despre formele exotice de viata care s-ar baza pe alte elemente, alte conditii etc. nu ne putem pronunta din moment ce nu avem idee cum ar arata, cum s-ar comporta si ar evolua.