Pentru a putea publica, trebuie să vă înregistraţi.
Contul se valideaza de admin in cel mult 24 de ore.
Pune o întrebare

3.6k intrebari

6.8k raspunsuri

15.5k comentarii

2.5k utilizatori

0 plusuri 0 minusuri
240 vizualizari
Autorul articolului din link, cercetător în domeniul istoriei, vede în faptul că revistele științifice, care publică studii de cercetare, au devenit un business una din cauzele analfabetismului funcțional românesc (și nu numai).

https://www.scena9.ro/article/stiinta-cercetare-analfabetism-functional

Fenomenul descris acolo o fi real, nu cunosc microuniversul respectiv, dar nu am citit niciun cuvânt în articolul respectiv despre lipsa aproape totală a oricărei activități de popularizare a științei în online a cercetătorilor români. Oricare le-ar fi domeniul de expertiză.

Când mă gândesc la asta, mie îmi vin în minte doar 2 nume: Cristian Presură și Cătălina Curceanu. Probabil că mai sunt și alții, dar sunt aproape sigur că, dacă îi punem pe toți într-o listă, ne vor ajunge degetele de la mâini ale unui om ca să îi numărăm (și nu mă refer doar la științele exacte).

Voi mai știți și alte nume de cercetători români popularizatori de știință? Și cum vedeți problema expusă în articolul din link? De acolo să plece decuplarea de știința autentică a maselor?
Senior (8.0k puncte) in categoria Psihologie - Filozofie

1 Raspuns

1 plus 0 minusuri
Problema „biznificării” științei este reală. Acum există însă și soluții. Eu, de exemplu, aleg acum să public numai în reviste cu acces gratuit (open access), unde oricine îmi poate citi articolele, doar să vrea. Pentru a publica în astfel de reviste autorii plătesc un pic mai mult în momentul publicării, dar acești bani sînt alocați din fondul proiectului de cercetare. Apoi articolele publicate în reviste cu acces plătit sînt de obicei însoțite de condiții relativ relaxate ale drepturilor de autor: autorul transferă revistei drepturile de autor, dar păstrează dreptul de a-și disemina articolul pe alte căi. Situația descrisă cu revista din Ungaria e una minoritară. Eu mi-am putut pune multe articole pe ResearchGate, cu precauții, și anume verificînd dacă revista unde am publicat îmi dă voie să fac asta. De obicei îmi dă, mai rar nu.

Așadar publicul are în mare măsură acces la știință. Adevărata problemă e alta: publicul general nu poate citi articolele din cauză că nu are cunoștințele de specialitate (terminologie, aparatul matematic, cunoștințele elementare etc.) pentru a le înțelege. Pentru popularizarea informațiilor științifice e nevoie de un efort separat, așa cum face Cristian Presură, așa cum face școala, așa cum fac părinții cînd le explică copiilor cîte ceva din domeniul lor.

Eu cred că analfabetismul funcțional are alte cauze, nu lipsa accesului la informații științifice. Și în primul rînd dau vina pe școală, în particular pe faptul că școala românească e prea atentă la formă și prea indiferentă la fond. Dar asta e o poveste lungă.
Expert (12.9k puncte)
0 0
Sunt total de acord cu AdiJapan. Voiam să scriu un răspuns separat, dar după citirea răspunsului lui AdiJapan am să scriu doar acest comentariu. Mie mi se pare că analfabetimsul funcțional de la noi este cauzat de faptul că se predă copiilor într-o perioadă scurtă concluziile unor cercetători care au consumat o viață întreagă pentru a studia fenomenele respective. Uneori nu este vorba despre un cercetător anume, ci este un colectiv mai mare, cu cercetări ce se întind pe zeci sau sute de ani. Toate aceste concluzii sunt predate copiilor în mod abstract, fără a ajunge de la concret la abstract.

Îmi aduc aminte cu mare neplăcere de comentariile pe care trebuia să le învăț la Limba Română. Aceste comentarii au fost scrise de critici recunoscuți, unii dintre ei având mai mult de 20 de ani de lecturi diverse, care și-au dezvoltat gândirea având multe lecturi ca și comparație. Uneori, acești critici vroiau să spună altceva decât ce-au spus pe înțelesul exprimării obișnuite, mesajul lor nefiind copiii naivi, ci unele persoane țintite care citesc articolele lor. La fel se întâmplă și cu multe articole așa-zis științifice: sunt de fapt mesaje pentru cei care le înțeleg cu adevărat, uneori mesajele neavând nicio legătură cu articolul comentat... Și asta nu numai la Limba română, ci și în articole de fizică, chimie, biologie moleculară (și alte exemple...).

Cum văd eu de fapt gândirea: este o comparație între 2 itemi diferiți, rezultatul fiind un al treilea item - care conține asemănările și deosebirile dintre cei 2 itemi inițiali. Al treilea item este de fapt abstractizarea. Dacă se dorește ca învățământul să dezvolte gândirea, atunci ar trebui să dezvolte memorarea itemilor de bază (măcar 2 din aceeași categorie) și abia apoi să li se ceară copiilor să facă abstractizări.

Fizica de a VII-a și a VIII-a a trecut pe lîngă mine (ca apa pe rață) pentru că era prea abstractă. Am început să privesc fizica cu plăcere abia prin clasa XI-a și a XII-a. Asta apropo de abstractizări și cazuri particulare...
0 0
Mulțumesc pentru răspuns!

Puteți să ne spuneți câteva lucruri despre abordarea din învățământul japonez din acest punct de vedere?

Și, dincolo de asta, mai cunoașteți alți cercetători români care să facă voluntariat de popularizare? Mă interesează îndeosebi științele naturale. În cazul disciplinelor umaniste nu îmi e foarte clar ce ar însemna asta, altceva decât a face un rezumat de lucrare, lucru care cred că e mai des întâlnit și la noi...
0 0
Care punct de vedere? Biznificarea științei? Sau analfabetismul funcțional? Problema publicării de articole e aceeași în toată lumea, deci inclusiv în Japonia. Analfabetismul funcțional e mult mai mic în Japonia decît în România. Nu cunosc direct liceele (unde se măsoară analfabetismul funcțional, la 15 ani), dar în facultăți studenții nu suferă de problema asta, de regulă, nici măcar la facultățile mai slabe (din orașe mici). Sigur, nu vreau să spun că toți studenții japonezi sînt foarte competenți, nici vorbă, că doar tot oameni sînt și ei. Dar ei înțeleg că singura șansă de a realiza ceva stă în a înțelege, nu doar a citi în gol, fără rost. La examene întrebările sînt puse în așa fel încît profesorul să poată verifica dacă studentul a înșeles ce i s-a explicat sau ce i s-a dat de citit. Ca oriunde în lume, unii studenți o iau pe scurtătură și doar mimează că au înțeles (economie de efort, de), dar cu întrebări bine concepute îi prinzi.

În România foarte adesea întrebările de la examene sînt concepute prost, în sensul că întrebările nu reușesc să determine dacă cel testat chiar a înțeles sau doar a memorat.

Una din marile problemele ale învățămîntului există și în România, și în Japonia: efortul este prea mult concentrat pe succesul la examene, în detrimentul educației propriu-zise. Astfel scopul învățării este corupt, deformat, iar rezultatul se vede. De exemplu, în Japonia rezultatul se vede la orele de engleză: scopul lor este punctajul la examene, deci se învață numai chestiuni care pot pica la examen; de aceea japonezii nu fac nici un efort de ameliorare a pronunției, ci se concentrează pe teorie gramaticală și lexic. Astfel ajung japonezii să fie tobă de carte la teorie și la vocabular, dar să nu poată purta o conversație simplă în engleză.
0 0
Scuze, m-am grăbit și n-am răspuns la cealaltă întrebare. Nu, nu cunosc alți popularizatori de științe, dar nici n-am căutat. De Cristian Presură știu doar întîmplător, de pe Facebook. Presupun că publicul interesat de științe caută și găsește, de exemplu pe YouTube, prin reviste de profil (o mai fi existînd Știință și Tehnică?), la televizor (mai face Alexandru Mironov vreo emisiune?), în biblioteci etc. Cine chiar e pasionat de științe se documentează singur, pe unde poate. Dacă mai știe și engleză sau altă limbă mai de circulație, cu atît mai ușor.
0 0
Acum, că ați menționat Știință și Tehnică, mi-am adus aminte și de Cristian Român, care cred că este ceea ce s-ar putea numi ”jurnalist de știință”, o altă categorie slab reprezentată la noi în țară. El scrie la S&T si l-am vazut acum ceva vreme si la o televiziune de nișă, nu-mi amintesc exact unde. Deci, da, publicația mai există, nu știu dacă și tipărită, dar în online mai pun articole, nu prea des totuși.
...