Frecvența de oscilație a unui cristal piezoelectric depinde de dimensiunile fizice ale cristalului, modul de oscilație, elasticitatea materialului și caracteristicile electrice ale semnalului aplicat.
Dușmanul numărul 1 al stabilității frecvenței cristalului este temperatura, care influențează atît dimensiunile cristalului cît și elasticitatea. Alt dușman este stabilitatea amplitudinii semnalelor electrice, care la rîndul ei depinde de tensiunea de alimentare (de aceea cînd slăbește bateria ceasurile electronice fie o iau înainte, fie rămîn în urmă) și de stabilitatea componentelor circuitului. Un alt dușman este îmbătrînirea, atît a cristalului de cuarț, cît și a celorlalte componente ale circuitului electronic (rezistoare, condensatoare, semiconductoare). Cristalul îmbătrînește prin mai multe procese: degazare și gazare, relaxarea sau apariția stresurilor mecanice, difuzia impurităților, oxidarea electrozilor etc. Încă un dușman al stabilității sînt vibrațiile mecanice și șocurile din mediu, care pot duce la salturi (tranzitorii sau definitive) ale frecvenței de rezonanță. Și încă un dușman sînt radiațiile ionizante. Efecte mici apar și din cauza gravitației, dacă cristalul își schimbă orientarea în raport cu vectorul accelerației gravitaționale. Alte efecte vin din variațiile de presiune atmosferică și de umiditate, din cauză că se modifică capacitățile parazite din circuit. Cîmpurile electrice și magnetice afectează și ele puțin frecvența de oscilație. Dar temperatura rămîne de departe parametrul care influențează cel mai mult frecvența.
Cum ceasurile de mînă sau de cameră sînt expuse la variații mari de temperatură, frecvența variază și ea considerabil, deși mai puțin decît într-un ceas mecanic (să zicem unul de același preț). Pentru a reduce eroarea, în ceasuri se folosesc cristale tăiate în așa fel încît dependența frecvenței de temperatură să aibă un maxim pe la 25°C. Atunci cîteva grade în sus sau în jos nu afectează frecvența prea mult.
Pentru ca oscilatorul cu cuarț să aibă o frecvență cît mai stabilă, în aplicații foarte pretențioase se folosesc „cuptoare”, în fapt incinte precis termostatate la o temperatură deasupra intervalului normal de temperaturi în care urmează să funcționeze cristalul, de exemplu la 50°C. Ideal, temperatura și cristalul se aleg în așa fel încît să se nimerească un extrem al frecvenței în funcție de temperatură. În cuptor nu se pune doar cristalul, ci întregul circuit, pentru a reduce toate influențele termice. Evident, prin folosirea cuptorului cresc consumul de energie, complexitatea și dimensiunile.
Există o mulțime de metode de a reduce îmbătrînirea cristalului și alte fenomene care influențează frecvența, dar rezultatul nu poate fi perfect. În prezent cele mai stabile oscilatoare sînt cele atomice, care depășesc în stabilitate și rotația Pămîntului.
