Primul meu reflex ar fi fost să rotesc camera aproximativ în jurul axei optice. Mi-aș fi dat astfel seama dacă imaginea fantomă a soarelui vine din afara camerei sau din interior. Dacă soarele-fantomă se rotește împreună cu camera atunci vine din interior. (Tipul spune „whatever I do, the light's there”, dar nu i-a trecut prin cap să facă altceva decît mici înclinări ale camerei.)
Bănuiala mea e că filtrul pe care îl pune în fața obiectivului e ușor prismatic, adică are formă de pană cu unghi mic. Asta creează o imagine secundară, mult slăbită, a soarelui. De fapt creează o serie întreagă de fantome, dar absorbția filtrului face ca fiecare imagine succesivă să fie mult mai slabă decît precedenta. Dacă vă uitați în jur de secunda 19 (și în alte momente) o să vedeți că mai este o imagine fantomă a soarelui, în aceeași direcție cu prima, la distanță dublă, dar mult mai slabă.
O altă posibilitate este ca între obiectiv și filtru să se formeze iarăși o pană, între două suprafețe plane. Asta se poate întîmpla dacă obiectivul are suprafața exterioară plană, așa cum au unele telefoane mobile, dar mai sînt și alte condiții în care poate apărea fantoma.