Exista vreo diferenta intre ateismul slab si agnosticism slab?

Question

inainte de a raspunde va rog sa cititi definitile de mai jos

 

ateism slab

A-teismul este absenta teismului. Ateismul este absenta credintei in existenta lui Dumnezeu.



Ateismul nu implica idei sau pozitii suplimentare. Ateismul nu este o credinta, ci absenta unei credinte. Chiar daca aceasta absenta a credintei in existenta lui Dumnezeu este compatibila cu o multitudine de pozitii filozofice, ea nu le presupune si pe acestea. Ateii au in comun in mod necesar doar absenta credintei in Dumnezeu.



Definitia de mai sus descrie ceea ce a fost numit ateism slab. Acesta e contrastat cu ateismul tare, care afirma ca Dumnezeu nu exista. Se poate observa ca ateismul tare implica ateismul slab. Ateismul slab are o aplicare mai larga decat ateismul tare. Aceasta dihotomie are relevanta din punctul de vedere al sarcinii dovezii: ateismul tare are sarcina de a dovedi adevarul afirmatiei sale ca Dumnezeu nu exista, pe cand ateismul slab nu implica sarcina de a dovedi ceva, fiind absenta unei afirmatii. Ateul slab considera ca dovezile si argumentele in sprijinul ideii ca 'Dumnezeu exista' sunt insuficiente si neconvingatoare.

 

 

Agnosticismul slab (numit si „moale”, „deschis”, „empiric” sau „agnosticism temporar”)

Poziția conform căreia existența sau nonexistența vreunei zeități este momentan necunoscută, însă nu este neapărat imposibil de aflat; prin urmare, o astfel de persoană își va reține judecata până când vreo dovadă va deveni disponibilă. Un agnostic slab ar spune „Nu știu dacă vreo zeitate există sau nu, însă poate într-o bună zi, când vor exista dovezi, vom putea afla”.

Comments

Intreaga situatie e incetosata de imaginea personificata a unui dumnezeu exteriorizat pe care religia o raspandeste.
Sunt de parere totusi ca e o "problema" care daca a pacalit atatea "oi" trebuie investigata mai mult sau mai putin deci a spune simplu: "nu exista, trec mai departe" reflecta indiferenta caracteristica egoului ce se manifesta din comoditate.
A considera ca ceva superior noua nu exista(dar la care am putea ajunge daca am recunoaste esenta) e prematur si reflecta un caracter pasiv din moment ce toti sustin ca evolueaza, desi realitatea nu ne da dreptate. Seamana cu ideea ca nu exista extraterestii doar pentru ca suntem atat de convinsi ca ne cunoastem trecutul desi de multe ori se identifica cu zeii unor credinte. Expeditia lui Columb cand a ajuns in America prima data a fost considerata de bastinasi ca fiind venita din ceruri in "corabii zburatoare" doar pentru ca pluteau...precum imaginea americanilor in ochii aborigenilor in pacific, veniti in "pasari de foc", a fost asemanata iar cu prezenta divina.
A admite existenta incognoscibililui reflecta modestie intrucat mai avem ceva pana sa ne maturizam si sa intelegem realitatea asa cum e ea defapt, nu doar cum reusim noi s-o identificam, pe baza experientei acumulate intr-o viata de muritor.
In concluzie diferenta e indiferenta :)
PS: daca nu-ti cunosti trecutul nici ca-ti poti vedea viitorul...
pace.

Answer 1

Ray, cred ca aceasta aparenta alaturare "ateism slab" - "agnosticism slab" tine numai de clasificarea facuta. In realitate intalnim aproape numai agnosticii tipici, cei care cred in dumnezeu desi admit ca nu pot demonstra existenta acestuia, dar care isi freaca mainile de bucurie pentru ca nici "stiinta nu poate dovedi ca nu exista" - de parca asta ar fi grija stiintei.

Exista si "ignostici"  - care cred ca este absurd sa incerci sa-l probezi pe dumnezeu, el fiind dincolo de cunoasterea umana. Asta cred ca este o abordare mult mai abila ! :)

In cele din urma, agnosticii SUNT CREDINCIOSI, deci nu au cum sa fie ateisti, de niciun fel ! De pilda, eu parca m-as regasi la categoria "atei slabi" :), gasesc inutila dezbaterea problemei "dumnezeu", dar daca imi amintesc cate resurse s-au dus pe apa Sambetei in ultimele mii de ani, devin brusc un ateu beton !

PS: Am incurcat butoanele, doream numai sa comentez ...

Answer 2

Sunt necesare câteva clarificări suplimentare şi probabil o altă perspectivă de abordare.

Mai întâi că ce este divinitatea? Adică în sarcina cui stă greutatea definirii acesteia?

Abia apoi putem să ne raportăm la acea divinitate şi ne declarăm atei sau teişti. În funcţie de acestă definire, eventual, putem susţine că nu credem că acea divinitate există (ateismul slab - sau negarea existenţei) sau credem că nu există acea divinitate (ateismul tare - sau afirmarea inexistenţei). Într-o analogie de exerciţiu putem considera că divinitatea este Moş Crăciun în paralelă cu Intelligent Design. Unele persoane sunt atei tari faţă de Moş Crăciun şi atei slabi faţă de Intelligent Design. De fapt problema este una de definire şi nu una de "credinţă" sau "necredinţă". Adicătelea, ce  diavolu' (Doamne, Iartă-mă!) e ăla Intelligent Design? Dac-o fii chiar EL???

Dacă avem aceeaşi abordare şi faţă de agnosticism vom descoperi că agnosticul de fapt nu există, este o struţo-cămilă, în realitate acesta evitând a lua o decizie, tocmai dintr-o instinctivă simţire a insuficientei definiri a divinităţii, şi, implicit, a incapacităţii sale de a provoca această definire. Dar el este agnostic faţă de o anumită definire, nu faţă de orice tip de divinitate.

Ca ultimă analogie, punând toate entităţile inventate de mintea umană pe o axă, cu stupoare vom observa că suntem atei (şi atei tari, nu glumă) faţă de majoritatea dintre ele. Abia spre limita înţelegerii noastre faţă de o complexă şi incontrolabilă imagine presupus divină devenim agnostici sau teişti deabinelea.

Pentru ray: Ai observat că nu am folosit cuvântul Dumnezeu? Pentru că Dumnezeu generează automat o anumită imagine a divinităţii, respectiv a celei creştine în spaţiul vorbitorilor de limbă română.