Livius, sunt sigur că tu crezi că eşti profund, dar cred că e vorba mai degrabă de confuzie, atâta vreme cât nu defineşti termenii. E o chestiune elementară să admiţi că nu toţi citim aceleaşi cărţi şi că, în consecinţă, avem definiţii diferite pentru aceiaşi termeni, fără a "viola" DEXul. Deci, cred că apostrofarea lui Gogu este superficială, în argumentaţie.
Dar să vin la întrebare. Ce e viaţa spirituală la care ar trebui să trancendem? Eşti credincios? Să devenim spirite? Să ni se înalţe sufletul la ceruri? Căci dacă nu eşti credincios, ceea ce ar fi trebuit să precizezi clar, la ce te poţi referi? Eventual la "supravieţuirea" prin operă, dar nici ideea aceasta nu transpare.
Şi ca să-mi şi expun opinia: ar trebui să tindem către nemurirea fizică, întrupaţi în banalele noastre corpuri (nu prea-mi surânde viaţa pe un hard-disc). Nemurirea metafizică nu ştiu ce este, deci n-o pot dori. Sigur, este o viziunea limitată totuşi, căci faptul că nu-mi mai cedează inima nu înseamnă că un bolovan căzut de la etajul 10 nu mă va da gata.