Nu exista o formula perfecta, dar anumite gesturi pot da piste valoroase. In momentul in care o persoana minte poate avea o mica nervozitate cea ce se poate proiecta in voce, mimica fetei sau gesturi.
Cand o persoana povesteste ceva, discursul ii este cursiv, reproduce faptele petrecute, in momentul in care minte, individul trebuie sa inventeze o situatie, cea ce il face brusc sa povesteasca mai lent si cu unele nehotarari , " vulpea avea o coda lunga de....(in acest moment se decide cat era coada 1m-1.5m-2m)
Deasemenea cand cineva minte sau ne spune lungimea cozii , aceste nehotarari il fac sa-si arunce privirea undeva in sus in dreapta sau stanga, in timp ce hotaraste anumite detalii fabuloase.
In momentul in care o persoana minte fata de restul discutiei minciuna poate fi spusa scazand volumul . "Gigel ai invatat lectia ? da (un da timid). Iar privirea ii fuge in jos. Isi trece mana prin fata gurii in timp ce raspunde.
O intrebare care deranjeaza interlocutorul, il face sa-si frece usor un ochi, ca si cand ceva imaginar l-ar deranja, sau isi atinge urechea, ca si cand nu ar vrea sa auda intrebarea, isi incruciseaza bratele semn ca pune o bariera in plus intre el si interlocutor. Nu inseamna ca minte, dar tocmai pt. asta s-a inventat minciuna, ca sa nu spunem adevarul neplacut.
