Întrebarea e grea, atît de grea încît unii o consideră cea mai dificilă problemă a științei. După mine exagerează, dar în mod clar nu-i o întrebare ușoară.
Problema nu este neapărat cînd a apărut vorbirea, ci mai ales cum. Dacă lămurim care sînt procesele care au fost implicate atunci probabil că chestiunea momentului devine mult mai simplă.
Pentru ca vorbirea să poată apărea nu e neapărat nevoie de conștiința de sine. De altfel conștiința de sine o vedem și la animale inferioare: elefanți, delfini, unele maimuțe, ba chiar și la coțofane. Pentru apariția unui limbaj de complexitatea limbilor vorbite umane este nevoie pe de o parte de capacitatea fizică de a emite sunete cît mai diferențiate, iar pe de alta e nevoie de o serie de capacități intelectuale, printre care una foarte importantă este puterea de a gîndi prin recurență.
O bună parte din cercetarea temei este dedicată evoluției proprietăților fizice ale aparatului fonator, în special poziției laringelui, sau existenței nervilor care controlează mușchii implicați în fonație. După părerea mea direcția asta e utilă dar nu esențială. La urma urmei limbajul nici nu trebuie să fie neapărat sonor. Știm de exemplu dintr-o întîmplare relativ recentă că un limbaj al semnelor a putut să apară spontan într-un grup de copii surdo-muți care nu cunoșteau nici un astfel de limbaj; l-au inventat ei înșiși.
Pe de altă parte problema capacității intelectuale mi se pare mult mai importantă. Poți să dai nume la obiecte și la acțiuni, iar unele maimuțe chiar fac asta (au strigăte diferite pentru diferite pericole: vulturi, șerpi etc.), dar asta încă nu e limbă, ci doar o etichetare. Pentru limbă e nevoie de structura gramaticală, care presupune printre altele și puterea de a lucra cu recurențe. De exemplu în fraza „Știu că fiul meu vrea să mănînce prune” există o recurență de trei niveluri: știu ceva; ce? că fiul meu vrea ceva; ce? să mănînce ceva; ce? prune.
Încă nu știm cum a apărut gîndirea prin recurență la om. Se pare că nici un alt animal nu o are, nici măcar maimuțele capabile să învețe sute de simboluri abstracte (lexigrame).
Ne-ar fi fost de mare ajutor să vedem cum arată un stadiu anterior al limbii, ca să vedem care sînt caracteristicile vechi ale limbii și care sînt cele noi. Dar toate limbile vorbite azi sînt aproximativ egale în complexitate (diferențele sînt neglijabile în raport cu limbajele foarte rudimentare ale altor animale).
Nu știm nici măcar dacă apariția limbii s-a produs progresiv sau printr-un salt rapid. De fapt acesta e criteriul principal după care se împart teoriile privind apariția limbii: teorii ale continuității, respectiv ale discontinuității.
Una peste alta, din cîte ne putem da seama folosind ceea ce știm, momentul apariției limbii poate plasat fi oriunde între acum 2–3 milioane de ani și acum 50.000 de ani. Mai e mult de lucru pînă să-l determinăm ceva mai precis.