Salut Truth,
Foarte buna observatia. Chiar ma gandeam ca, in cazul animalelor, si creierul lor trebuie sa aiba capacitatea de a opera cu atributul de mare sau mic, in legatura cu abilitatea de a distinge intre un pericol potential si o posibila prada. De aceea pisicile se zbarlesc, curcanii se infoaie sau unele animale marine se umfla in cazul unei confruntari cu alte vietuitoare, pentru a parea mai mari. In cazul cu Soarele si Luna avem de a face cu acest tip de evaluare primitiva, neconceptualizata, a atributului de mare/mic. Soarele e mare de vreme ce il vad la cea mai mare distanta pe care o percep simturile mele, adica la orizont, acolo unde se termina lumea mea terestra. Cand e pe cer devine un punct oarecare, situat la o distanta pe care nu o pot aprecia dar care, pe baza experientei mele privin distantele pe verticala, nu poate fi prea mare, deci ii confer atributul de mic. Cred ca operam in acest caz cu aceeasi subrutina cu care opereaza si pestii, cainii sau maimutele. In cazul pestilor sau pasarilor insa, ar fi interesant de inteles cum functioneaza subrutina, deoarece deplasarea lor in 3D este mult mai relevanta decat cea a animalelor terestre care, cel mult, se pot catara intr-un copac sau urca o panta abrupta.