Bila va fi secretata in continuare in mod continuu de catre ficat, insa nu o sa mai fie depozitata la nivelul vezicii biliare, ci va ajunge in mod continuu direct in duoden. La persoanele colecistectomizate (carora le-a fost indepartat colecistul - vezica biliara) va creste cantitatea de bila secretata de catre ficat pe 24 de ore (fata de o persoana cu vezica) in urma unui mecanism compensator intrucat intestinul nu va mai dispune de o cantitate mare de bila care sa poate fi eliberata la nevoie (in timpul digestiei) dintr-un depozit (vezica biliara).
Mai apar si modificari la nivelul metabolismului, cineticii si compozitiei acizilor biliari, dar termenii sunt prea tehnici pentru a fi discutati aici si sunt de interes pentru stabilirea unor tratamente, regimuri alimentare si prognostice post interventie chirurgicala.