Eu unul nu cred că oamenii de succes (adică cei cu mulţi bani ori cei faimoşi? Că sunt şi inşi cunoscuţi, care nu au neapărat mulţi bani) au ceva în comun.
Ce să aibă în comun, de exemplu, Bill Gates şi Ionel Columbeanu? Ori Steve Jobs şi Gigi Becali? Ori Brad Pitt şi Dinu Patriciu?
Cred că sunt o mulţime de factori care decid succesul ori nu, într-o proporţie pe care nimeni nu o poate stabili:
- ţara în care trăieşti şi mediul de afaceri existent (cel mai probabil de aici nu s-ar fi putut porni o revoluţie globală în materie de computere, de exemplu)
- oameni interesaţi să investească în ideile tale
- voinţa de fier în a-ţi urma visul (dar care nu garantează nimic: depinde de ce idee ai şi cine te ascultă)
- imaginaţia
- capacitatea de a inova / inventa (care, din nou, nu sunt sufieciente, ca de altfel, niciun aspect de deasupra ori de sub)
- norocul de a întreprinde ceva care produce bani uşor (să vinzi blugi cu tirul după ce are loc o revoluţie ori să convingi Guvernul unei ţări să-ţi dea rafinării ori mine de marmură)
- disponibilitatea de a fi corupt (mituieşti, furi etc), pentru a te căpătui
Asta e ce-mi trece prin cap acum. Deci: nu cred că sunt trăsături de personalitate standard care asigură succesul.