Iată o metodă care nu necesită aparat special de măsurat dioptrii, dar pentru care e nevoie de un aparat foto cu vizare prin obiectiv.
Dacă lentila de ochelari e convergentă, știu că un obiect aflat la distanța focală în spatele ei se va vedea la infinit. Atunci pun aparatul foto cu obiectivul la infinit, pun lentila de ochelari în fața obiectivului și mă uit la ce distanță de lentilă trebuie pus un obiect ca să se vadă clar în vizorul aparatului. Distanța aceasta este distanța focală a lentilei de ochelari.
Dacă lentila de ochelari este divergentă, știu că un obiect aflat la infinit se va vedea aproape, la o distanță egală cu distanța focală. Atunci aleg un obiect îndepărtat (zeci, sute de metri), pun lentila în fața obiectivului și apoi reglez obiectivul pînă cînd obiectul se vede clar în vizor. Citesc pe obiectiv la ce distanță pare obiectul că s-ar afla. Atenție, această distanță e măsurată de la punctul de susținere al aparatului (șurubul de prindere al trepiedului) pînă la obiect, așa că trebuie să scad din ea distanța dintre punctul de prindere și lentilă. Astfel aflu distanța focală a lentilei (iese cu plus, dar țin cont că de fapt e negativă).
Din distanța focală (cu plus sau cu minus, după caz) aflu puterea dioptrică prin simplă inversare: D=1/F.
Precizez că răspunsul NU e pentru Nelu, care știe deja și ne întreabă numai ca să ne educe pe noi. Motiv pentru care îi mulțumim.