Conform cu materialul "Surpriză! Virusurile ne pot fi aliaţi" (http://www.descopera.ro/stiinta/8422993-surpriza-virusurile-ne-pot-fi-aliati), inca se mai dezbate problema "a fi sau a nu fi" virusii organisme vii:
"Virusurile sunt "entităţi" fără structură celulară, alcătuite dintr-o porţiune de acid nucleic (ADN sau ARN) şi dintr-un înveliş proteic numit capsidă. Spre deosebire de microorganismele cu structură celulară, virusurile nu se pot reproduce singure . Ele intră într-o celulă animală, vegetală sau bacteriană, şi folosesc mecanismele genetice şi metabolice ale acesteia pentru a se reproduce, în acest fel făcând rost de material genetic nou şi de proteine pentru capsidă, astfel încât să se poată multiplica.
Datorită acestei caracteristici, virusurile au fost- şi sunt şi la ora actuală - considerate nevii: entităţi infecţioase care nu prezintă însuşirile specifice materiei vii.
Acum, totul depinde de definiţie: ce înseamnă materie vie, materie înzestrată cu viaţă? Una dintre cele mai importante însuşiri ale materiei vii este capacitatea ei de a se autoreproduce: toate organismele celulare, chiar şi cele mai simple, sunt în stare să se reproducă singure, măcar prin diviziune - considerată forma cea mai simplă, de bază, a reproducerii. Virusurile, însă, nu pot face asta; ele nu se pot multiplica decât folosind "dotările" altcuiva, ale unui organism viu.
De aceea, în lumina definiţiei de mai sus, virusurile nu sunt considerate adevărate forme de viaţă. Însă nu se ştie cât va mai fi valabilă această caracterizare; deoarece relaţia virusurilor cu materia vie este atât de strânsă şi neîndoielnică, pare ciudat ca ele să nu fie socotite printre cele vii pe această lume. S-ar putea să avem nevoie de o redefinire a ceea ce înseamnă materie vie, iar atunci virusurile ar putea fi "promovate" de la starea de entităţi la cea de organisme vii."