Este același fenomen pe care îl observa acum cîteva secole Luigi Galvani, cînd punea tensiuni electrice pe picioare de broască. Același fenomen este folosit azi în stimulatorul cardiac.
Energia de contractare a mușchiului nu este generată de electricitatea venită din exterior, ci de organismul însuși. Electricitatea exterioară funcționează doar pe post de comandă nervoasă. Dacă curenții veniți din exterior depășesc un anumit nivel, tensiunile pe care le generează în nervi depășesc atît semnalele produse prin reflexe cît și pe cele voluntare, încît persoana devine incapabilă să acționeze.
O situație oribilă este de exemplu atunci cînd unul din punctele de contact este un conductor neizolat pe care îl atingi cu palma. Mușchii care realizează închiderea pumnului sînt mai puternici decît cei care realizează deschiderea, ceea ce face ca pumnul să se închidă puternic în jurul conductorului, încît curentul care produce șocul electric ajunge să crească și mai mult. Nici victima însăși și adesea nici cei care vor s-o ajute nu reușesc să facă nimic pentru a descleșta mușchii mîinii.
Atenție la terminologie: a electrocuta înseamnă de fapt „a omorî prin acțiunea curentului electric”. Cuvîntul e de origine americană, din vremea primelor executări cu scaunul electric: electrocution = electrical + execution (deci în a electrocuta partea -cuta este o bucată din a executa). Cînd te pișcă curentul nu se cheamă electrocutare, ci șoc electric sau curentare. Mulți spun m-am electrocutat, deși sînt vii și nevătămați. Ei au impresia că a electrocuta este doar un cuvînt mai frumos în loc de a curenta, dar că altfel au același sens. Nu au. Cînd te pișcă, spui m-am curentat. Abia după ce mori spui (dacă mai poți...) m-am electrocutat. Presupun totuși că întrebarea se referă în general la șocul electric, fie el mortal sau nu.
