Am. :-)
Întîi învăț fonetica limbii respective, că altfel n-am curaj să deschid gura. Iar a învăța fonetica limbii înseamnă să imit pronunția vorbitorilor nativi pînă la cel mai mic detaliu pe care-l pot sesiza (și să citesc despre fonetica limbii, ca să descopăr și detalii pe care nu le observ). Una din greșelile pe care le fac începătorii în învățarea unei limbi străine este să se rușineze să pronunțe fiecare sunet ca în limba respectivă, crezînd că sună caraghios. De exemplu, am văzut o mulțime de români care pronunță „zeăr” pe post de englezescul „there”, și asta nu pentru că n-ar putea pronunța cum trebuie, ci pentru că li se pare ridicol să se schimonosească. Nu, de fapt ridicol e să pronunți cuvinte englezești cu sunete românești. (Sigur, dacă ești franțuzoaică și vrei să atragi un american cu accentul tău sexi, e altă treabă...)
Apoi învăț gramatica limbii respective, adică morfologie și sintaxă. Fără astea nu poți construi propoziții, ci vorbești cel mult limba gimnastică, cu cîte un cuvînt ici-colo. Ca să te faci înțeles trebuie să spui propoziții legate, cu cap și coadă, și fără prea multe abateri de la gramatică. O greșeală sau două acolo, asta mai merge, dar dacă ciopîrțești sintaxa și morfologia de se alege praful din ele nu se mai înțelege nimic.
Atît pentru practicarea foneticii cît și pentru învățarea gramaticii ai nevoie și de un minim vocabular. Abia după ce te-ai pus cît de cît la punct cu pronunția și gramatica are rost să-ți îmbogățești vocabularul. E partea care durează cel mai mult.
Ca material de studiu nu mă opresc la manuale, ci încerc să ascult sau să citesc lucruri care mă interesează în cultura limbii respective, în orice caz lucruri care mă motivează să merg mai departe. De exemplu, în engleză ascultam BBC pe unde scurte, înainte de Revoluție, pentru că aveau știri de care la noi nu se auzeau sau teatru radiofonic SF, care la noi rar se găsea. În franceză citeam romane, ascultam muzică sau urmăream TV5. În japoneză citeam povești pentru copii și conversam cu japonezii.
Vă recomand și cartea „Polyglot: How I Learn Languages”, de Kató Lomb. Există un PDF la liber pe internet. Cartea conține trucuri prin care autoarea, o poliglotă celebră, a învățat o mulțime de limbi, inclusiv dintre cele mai grele. Un truc impresionant e să nu începi de la chestii ușoare ca „This is a pen”, ci să intri direct în cartea pe care vrei cu adevărat s-o citești în limba aceea. Cu un dicționar și o gramatică alături, buchisești prima pagină, a doua, și tot așa pînă cînd înțelegi tot mai bine și tot mai ușor. Pînă la sfîrșitul cărții ai învățat limba. Tot ea zicea, dacă îmi amintesc eu bine, că dacă te înscrii la cursuri de limba respectivă, înscrie-te direct la avansați. Nu pierde timpul la începători. O să fie mai greu, la început n-o să pricepi o boabă, dar vei progresa cu viteză foarte mare.
Nu știu dacă sfaturile astea funcționează la oricine. Probabil la cei care vor să învețe o limbă pentru că au nevoie la școală sau la muncă metoda asta nu merge. Numai cine vrea cu adevărat să învețe limba, pentru sufletul lui, va reuși.
