Nu cred că există trăirea "Schadenfreude" în mentalul românilor, având în vedere, că este un sentiment relaționat cu ideea de moralitate și conceptualizarea valorilor, după care se organizează modul de viață.
Sentimentul începe să se manifeste în momentul apariției evenimentului, acelui eveniment, ce pune capăt suferințelor îndurate. Este evenimentul eliberator, declanșator al sentimentului, trăit ca bucurie, în special, la nivel cognitiv, asemănătoare cu bucuria victoriei, dar nu la modul exuberant. A învins nu omul, ci sistemul de valori, în care a crezut omul.
Nu e bucuria ce provine din starea de bine, resimțită la nivel senzorial (de exemplu: acoperirea nevoii de hrană, după o perioadă de lipsă a alimentelor, ori desfătarea la soare, după o lungă perioadă, cu zile friguroase și vreme ploioasă).
Poate există români, care au trăit acest sentiment, dar într-un număr insignifiant, astfel încât nu a fost nevoie să apară, în limba română, un cuvânt, care să denumească "Schadenfreude".