Pentru a putea publica, trebuie să vă înregistraţi.
Vf. folderul Spam după înregistrare.
Pune o întrebare

Newsletter


3.6k intrebari

6.7k raspunsuri

15.3k comentarii

2.5k utilizatori

1 plus 0 minusuri
204 vizualizari

Am dat peste acest clip la recomandarea Youtube. Nu stiam despre experiment:
 


Inteleg ca exista o disputa filozofica intre cei care sustin ca putem cunoaste universul doar cu puterea gandului, si cei care cred ca limitele simturilor umane ne vor bloca intotdeauna accesul la anumite aspecte ale lumii inconjuratoare.


Cum Scientia a publicat recent cateva articole (vezi mai jos) in care se declara (cel putin asa am priceput eu), in mod evident, de partea celei din urma opinii, am zis sa intreb pe toata lumea ce parere are despre clip. Aveti o opinie personala pe tema dezbatuta?
 

https://www.scientia.ro/blogurile-scientia/blogul-scientia/7720-nu-stim-nimic-despre-realitate-despre-lumea-in-sine-si-nici-nu-avem-cum-sti.html
 

https://www.scientia.ro/biologie/corpul-omenesc/7702-de-ce-nu-vom-sti-niciodata-daca-avem-liber-arbitru.html

Senior (7.4k puncte) in categoria Psihologie - Filozofie
0 0
Sper ca dezvoltarea creierului continua si ca exista in el disponibilitati latente care peste 10, 20, 100 sau mii de generatii ce vor depasi imperativele materialiste si tehnologice ale omenirii, vor permite explorarea lumii cu mai putine prejudecati.

Conceptul de lume-in-sine, cu origini kantiene cel mai probabil, exemplifica neincrederea mintii in ea, deoarece este un concept care se naste din autocritica mintii ce cunoaste prin simturi. Dar autocritica respectiva provine din aceeasi minte care atribuie informatiei lipsa totalitatea unui sine, ceea ce este o mare speculatie. Chiar daca am inventa un aparat care "vede" in toate lungimile de unda sau un imaginar scanner electronic 3D care reda structura unui obiect pana la nivel infraatomic, mintea tot nu va fi multumita, deoarece ea acorda lucrurilor calitatea de "sine" fara a il cunoaste de fapt, il inventeaza sau poate il intuieste, who knows, asta sugerand ca mintea noastra e ca un abis, ar vrea nu sa cunoasca totul, ci sa fie totul, aspira la unitate dar ea insasi este un factor de diviziune al realitatii. Sinele, in mod obligatoriu se refera la fiinta sau la a fi, chiar daca il  contine si pe a cunoaste, de aia zic ca mintea vrea sa fie sinele obiectelor deoarece pentru minte, a cunoaste=a fi, asta e ea.

Ma intreb daca "mintea-in-sine" poate fi raspunsul pentru aceasta dilema, deoarece daca mintea se va cunoaste pe sine, ca instrument de explorare si nu numai, nu stiu pentru ca nu am ajuns acolo, toate intrebarile, expresii incomplete ale mintii in sine, devin aspecte unilaterale ale mintii si relative prin imposibilitatea lor in a interoga sine-pe-sine. Adica intrebarile pe care le pune o minte care nu se cunoaste pe sine apar de la nivelul superficial al mintii care nefiind complet reflexiva ci si autoreflexiva simultan, creeaza in ea insasi o dualitate arbitrara intre minte si actul cunoasterii si extrapoleaza aceasta dualitate asupra oricarui obiect, deoarece mintea lipsita de obiect se va reflecta pe ea insasi ca intr-o camera de oglinzi  si ea creeaza un numar infinit de imagini ale mintii observand obiectul anuland astfel posibilitatea umplerii sinelui mintii cu obiectul.

Daca mintea se va confunda cu actul cunoasterii, atunci se va recunoaste pe ea insasi ca si parte din realitate, din fiinta, din totalitatea sinelui lumii si isi va intelege rolul.

A vrea sa cuprindem in concepte si cuvinte realitatea arata o lacomie a mintii explicabila prin fuga-de-sine a omului din zilele noastre, desi nu pot nega ca idolatrizarea actuala a stiintei se datoreaza beneficiilor uriase pe care aceasta le-a adus civilizatiei noastre. Insa este o stiinta orientata catre lume, catre obiect, si chiar lipsa investigarii sinelui omului ne da insatisfactia cunoasterii centrate pe obiect.

Ca niste tentative de raspuns: o minte poate cunoaste totul cu puterea gandului daca ea defineste ce reprezinta "totul". Maria va considera poate ca ea cunoaste totul dar va fi invatat ceva nou vazand marul tot asa cum si noi pana sa mergem la scoala si invatam sa citim, vedem literele dar nu le cunoastem. Intre paranteze, "totul" fiecaruia dintre noi difera. Pentru unii, zicand universul cred ca au definit totul, dar "universul" e doar un cuvant care mascheaza ignoranta noastra.

Despre lumea in sine si cunoasterea ei as spune ca lumea-in-sine e un artificiu mental care scoate in evidenta neincrederea mintii in ea insasi, ceea ce o va obliga sa se cunoasca pe sine mai intai. Are putina treaba cu lumea ci mai degraba cu mintea. Mintea atribuie lumii un sine incognoscibil din insuficienta cunoastere a mintii de catre minte si proiectarea acestei "umbre" a mintii asupra lumii exterioare. Pe de alta parte poate fi si un mecanism de automotivare pentru dezvoltare a mintii, ca un fel de concept cu rol de hormon de crestere a mintii.

Despre liberul arbitru mentionez ca nu cred ca exista deoarece suntem conditionati de instinctul de supravietuire, standarde de frumusete, standarde morale, sociale, etc....ele activeaza la nivel de subconstient iar ceea ce noi numim alegere libera este suma acestor factori decizionali nenumarati de care nu suntem constienti.

ma gandesc ca poate exista liber arbitru numai pe teritoriul filozofic, acolo unde mintea individuala opereaza cu concepte din afara perceptiei simturilor, aceste concepte avand ele insele un grad de libertate in inteles, cum sunt adevar, bine, frumos, idee, univers, simbol, infinit si permit o investigare creativa a lumii, cu un grad de arbitrar ce tine de mintea abstracta. Conditionarile culturale au rolul lor in a crea predispozitii si la acest nivel dar nu exista imperativele biologice care au rol determinist. In acelasi timp ma gandesc ca e posibil ca liberul arbitru sa vina obligatoriu din afara mintii, pentru ca liber arbitru inseamna lipsa argumentelor, ci doar vointa pura si atunci nu exista nici in mintea abstracta.

Te rugam sa te autentifici sau sa te inregistrezi pentru a raspunde la aceasta intrebare.

...