Aş fi încadrat întrebarea la "Ştiaţi că", dar nu avem limba română acolo...
Ideea e ca astăzi, întâmplător, am realizat că forma pe care o foloseam era cea greşită, cea care se referă la "...câine sur". Cauza e limpede. Pronunţia e practic aceeaşi, "d"-ul din forma corectă a zicerii fiind "mut", iar forma greşită propagându-se astfel foarte uşor pe cale naturală, dar şi din cauza tendinţei oamenilor de a nu trece prin filtrul gândirii tot ceea ce le ajunge la urechi.
Am întrebat tot astăzi, după momentul "revelaţiei" şi câţiva apropiaţi şi am constatat că majoritatea folosesc forma eronată, negândindu-se niciodată ca în respectiva formă spunerea nu are niciun sens.
De ce am introdus sondajul dacă am dat deja soluţia? E mai degrabă un exerciţiu de sinceritate şi o pură curiozitate a mea. Dvs. cum folosiţi (ori foloseaţi, până acum) expresia? Cu "sur" ori cu "surd"?
În fine, o întrebare auxiliară. Mai cunoaşteţi şi alte cazuri în limba română în care avem în uz forme eronate şi fără sens ale unor expresii din cauza unor litere "aproape mute"?