Ar putea fi elaborată, dar nu ar putea fi completă, eventual doar o serie de principii care să constituie o bază (de exemplu acel om avizat si educat multilateral + absolvit de grija nevoilor primare, cu tot ce presupune asta). Dar una din esenţele acestei fericiri este elementul personal, unic, acela la care fiecare contribuie cu ce îi produce propria minte. Cablarea este "cam" la fel, dar unicitatea se simte în acele detalii fine şi diferite de la o persoană la alta.
"Zăhărelul" acela nu e doar un simplu motivant, ca să avem noi de ce să fim fericiţi, eu îl văd mai degrabă ca pe un catalizator, adică nu participă, dar ne ajută să ne construim o existenţă "împlinită" biologic, să ne perpetuăm ca specie, să ne protejăm de provocările universului şi, foarte important, să dăm sensuri procesului numit viaţă. Aşa că problema e mai degrabă cu sensurile şi legat de asta, acea bază contează esenţial. Pe măsură ce reuşim să cunoaştem, putem apoi să controlăm instinctele arhaice, în mod sigur utile pe termen scurt, dar care pot dăuna pe termen lung, când sensurile evoluează spre ceva mai sofisticat. Azi nu mai suntem atât de constrânşi evolutiv de acţiuni rapide, fără multă procesare (sistemul de credinţe), avem timp să raţionăm şi să elaborăm reacţii diferite, mai inteligente, cu sensuri mai elaborate, cu viziune pe termen mult mai lung. Din păcate exact acele instinctele antice îl fac pe omul modern să cedeze, să dea înapoi neîncrezător, minimizând foarte mult sensurile, chiar dacă ar fi în stare de mai mult. Rezultatul este o nefericire la scară globală, imensa majoritate a oamenilor sunt deturnaţi de mici spre scopuri si sensuri neghioabe, împotriva intereselor lui pe termen lung.
Fericirea e la tot pasul, trebuie doar să o "procesăm" cu cap, iar asta presupune o cunoaştere şi împăcare de sine, dar şi exterioară, cât mai profundă. Toate astea nu vin firesc, decât ca rezultat al unui efort individual, ajutat de unul colectiv, la scară globală.