Pentru a vă înregistra, vă rugăm să trimiteți un email către administratorul site-ului.
Pune o întrebare

3.6k intrebari

6.8k raspunsuri

15.5k comentarii

2.5k utilizatori

3 plusuri 0 minusuri
1.5k vizualizari
Gândul la inevitabila moarte, chiar dacă e neplăcut, nedorit, generator de teamă, frustrare şi anxietate este acel ceva de care nu scăpăm şi cu care la un anumit moment dat tot ajungem să ne confruntăm, fie că ne place sau nu. Prin urmare, atunci când inevitabila moarte trebuie să se producă, ai prefera să fii conştient de actul morţii în sine până în ultima clipă, sau ai prefera o moarte rapidă de care să nu fii conştient? Preferi să ştii că urmează să mori sau preferi să fii luat prin surprindere? Care ar fi preferinţa voastră şi cum argumentaţi alegerea făcută?
Junior (925 puncte) in categoria Psihologie - Filozofie
1 0
In afara de ideea e suferinta,a mea sau a celor apropiati,si a fricii de necunoscut,cel mai mult m-ar deranja sa nu stiu ce se intampla mai departe cu omenirea. Sunt foarte curios ce inventii si descoperiri o sa urmeze in istoria omenirii,avand in vedere ultimii 100 de ani.
0 0

Interesant! Dacă ar fi să detaliaţi şi să alegeţi între moartea conştientă şi inconştientă, care ar fi alegerea şi cum o argumentaţi?

3 Raspunsuri

2 plusuri 0 minusuri
(Aha.. deci ai pus până la urmă întrebarea!... Super!)

Primul gând care îmi vine este că aş vrea să ştiu totul: când, cum, unde! Asta ca să mă pot "pregăti", deşi, ţinând cont de faptul că urmează un final complet pentru tot ce înseamnă conştiinţă de sine, aparent nu mai contează. Ce va fi după sigur nu mai contează prea mult (doar pentru alţii), însă tot ce e important pentru persoana respectivă este legat de ce se întâmplă până atunci, iar aşa pregătirile capătă sens.

Al doilea gând care-mi vine este că dacă totul va fi cunoscut, o parte din farmecul VIEŢII dispare.... Moartea nu este ceva izolat, ci reprezintă un capitol foarte scurt şi foarte important al vieţii fiecărei vietăţi, mai exact ultimul, iar unul dintre cele mai captivante aspecte ale vieţii este tocmai acest neprevăzut!

A fi conştient sau nu de acest act sau nu, face clar o diferenţă esenţială în modul cum reacţionăm, dar cred că la majoritatea de fapt este un amestec între conştienţa apropierii momentului şi surpriza la momentul producerii. Excepţiile sunt mai ales ale acelora care nu mai au timp să conştientizeze momentul, fie pentru că e prea puţin timpul scurs de la momentul când conştientizează inevitabil că totul se termină şi momentul propriu-zis, fie e totul instantaneu, iar aici vorbim mai ales de accidente.

Personal cred că aş prefera să aleg momentul doar dacă ştiu că nu mai există decât foarte puţin timp, dar care ar presupune o durere foarte mare atât pentru mine, cât şi pentru cei apropiaţi (o boală incurabilă de ex.). În rest cred că moartea naturală, de bătrâneţe, e cea mai "bună" cale de a încheia socotelile, de a accepta că e firesc să te supui legilor naturii.
Experimentat (3.1k puncte)
0 0

Ideal ar fi o moarte naturală, de bătrâneţe, sa fii lucid până în ultima clipă, dar eu aş prefera o moarte conştientă indiferent de natura acesteia, să fiu conştient până în ultima clipă, aceasta e preferinţa mea, deoarece din punctul meu de vedere o moarte rapidă, pe care nu o apuci să o conştientizezi este ceva extrem de neplăcut. De ce neplăcut? Neplăcut pentru că nu apuci să-ţi dai seama ce se întâmplă, nu apuci să te împaci cu gândul trecerii în nefiinţă. Ceva brusc de genul unui accident violent indiferent care ar fi natura sa, poate să-ţi rupă filmul dintr-o dată, ceea ce nu cred că poate fi dorit de cineva, sau o moarte în somn în urma unor probleme medicale ar fi o altă posibilă variantă, dar nici aceasta nu sună prea bine deoarece ar fi frustrant gândul să te culci cu incertitudinea că poate nu te mai trezeşti. Pentru mine gândul unei morţi pe care nu o apuc să o conştientizez produce mai multă frustrare şi anxietate decât gândul morţii în sine. Cu toate acestea există şi persoane care afirmă că preferă o moarte de care să nu fie conştienţi, lucru pe care sincer nu-l înţeleg, dar poate mă luminez dacă cineva cu o astfel de preferinţă o să-şi exprime punctul de vedere.

Tind să cred că o moarte conştientă este preferată de persoanele care se tem mai puţin de moarte, persoane care au o mai mare înclinaţie spre cunoaştere şi autocunoaştere, iar cei care preferă o moarte incoştientă sunt cei care pun distracţia pe primul loc în viaţă şi zic: "o viaţă am şi vreau să mi-o trăiesc la maxim", iar pentru aceştia din urmă viaţa ar fi ideală dacă ar fi o continuă petrecere. Poate greşesc, nu susţin că deţin adevărul absolut, deocamdată sunt doar nişte supoziţii, dacă cineva are o altă părere poate să-şi exprime contrarul punct de vedere  cu argumentele pe care le consideră de cuviinţă.

1 plus 2 minusuri
Ce moarte "prefer" ? Poate nu prefer de nici un fel. Cand aud "prefer" ma gandesc la ceva ce am testat de mai multe ori si hotarasc ca e mai bine asa decat invers.

Bine, hai, prefer o moarte rapida. Voi ce ati "prefera": infarct sau cancer ?
Experimentat (3.6k puncte)
1 1

@ktn91and Nu te supăra dar am senzaţia că mă iei peste picior şi nu înţeleg la ce te-ai mai deranjat să scrii. Daca nu-ţi place întrebarea/subiectul nu te obligă nimeni să preferi ceva şi să exprimi acest lucru. Până la urma viaţa nu e după preferinţele noastre, dar asta nu înseamnă că nu putem discuta despre chestiuni ipotetice, ideologice etc. Dacă într-adevăr preferi o moarte rapidă, ar fi fost frumos să exprimi şi motivaţia din spatele "preferinţei".

0 0
Mie raspunsul mi s-a parut destul de pertinent si la subiect. Nu inteleg acest comentariu rautacios, poate din cauza ca nu imartaseste aceleasi ideologii ca si duneavoastra ?

In diferite ipoteze se poate alege raspunsuri diferite. Dintre o maorte rapida si o moarte inceata si dureroasa de diferite boli cumplite normal ca preferi o moarte rapida. Iar in cazul dintre o moarte rapida si o moarte constienta pe motiv de batranete normal ca preferi o moarte constienta.
1 0

@Ciprian Constantin poate comentariul lui ktn91land a fost pertinent şi la subiect, dar eu l-am perceput puţin diferit de cum l-ai perceput tu spre exemplu. Nu înţeleg totuşi prin ce anume consideri că am fost eu răutăcios? Care-i răutatea din vorbele mele? E o răutate să zici ce consideri şi anume că te simţi luat peste picior? M-am simţit astfel deoarece am perceput răspunsul lui într-un uşor sictir. Începi prin a spune că nu preferi nimic şi că nu ai cum să preferi ceva ce nu ai exprimentat, iar in următoarea şi ultima propoziţie zici scurt: "bine, hai, prefer o moarte rapidă" de parcă mi-ar face un serviciu prin răspunsul cu pricina. Cât despre faptul că nu împarte aceleaşi ideologii cu mine nu e nici o problemă, fiecare are dreptul să creadă în propria ideologie, eu nu am încercat să-mi impun punctul de vedere în faţa nimănui, doar mi-am exprimat opiniile.

 

În ceea ce priveşte opinia ta referitor la subiect, ţi-am înţeles punctul de vedere şi îţi respect condiţia impusă, e perfect adevărat că în ipostaze diferite se pot alege răspunsuri diferite, dar în cazul meu (şi poate nu doar în al meu) după cum am mai spus, o moarte rapidă nu ar fi o soluţie, eu aş preferă să fiu conştient până în ultimul moment pe motivele explicate mai sus. Dacă ai mai multe argumente pentru care ai prefera şi nu te-ar deranja moartea rapidă de care să nu apuci să fii conştient, aş fi bucuros să le cunosc.

0 plusuri 0 minusuri
peaceful.warrior, iti raspund de fapt la: "Cu toate acestea există şi persoane care afirmă că preferă o moarte de care să nu fie conştienţi, lucru pe care sincer nu-l înţeleg, dar poate mă luminez dacă cineva cu o astfel de preferinţă o să-şi exprime punctul de vedere."

 

Asa cum s-a mai scris de catre cei care au raspuns la intrebarea anterioara, si eu sunt de parere ca nu moartea este cea care ii sperie pe oameni, ci suferinta. Si eu prefer o moarte rapida, fara suferinta, cu preferinta spre o moarte care sa vina fara sa fiu constient pana in ultima clipa. Dupa parerea mea, ultima clipa este ultimul moment constient. Apoi vine stingerea.

 

Detaliez putin de ce cred ca multi prefera o moarte in care sa nu fie constienti pana in ultima clipa. In special batranii au tot felul de afectiuni, care mai de care mai dureroase, iar moartea naturala in foarte multe cazuri este de fapt o moarte dureroasa: de exemplu infarctele miocardice insotite de angina pectorala. Si batranii au sentimentul mortii iminente de mai multe ori in viata - in special cei bolnavi cu inima, sentiment insotit de dureri mari si senzatii foarte neplacute.

 

Deci parerea mea este ca indiferent daca avem scris in ADN frica de moarte (cum se autocontrazicea Truth cu programarea ADN) sau nu, ca suntem religiosi sau atei, frica este de a frica de suferinta, nu de moarte.
Junior (714 puncte)
0 0

@off topic

HanSolo, poate n-am fost destul de clar in privinta ADN-ului (am observat ca au fost cativa cetateni care au fost de acord cu minesmiley). Prin prisma modelului uman, intreg Universul poate fi considerat ca purtator de informatie, inca de la BigBang, dar asta este doar un concept uman - nu o caracteristica fizica. O stea are scris in ADN-ul ei conditiile care au dus la formarea ei - si ce dovedeste asta ? Nimic special, doar o relatie de cauzalitate.

 

La fel si ADN-ul uman, in aceeasi viziune contine informatii despre mediul in care a existat anterior fiinta, dar fizic, REAL, nu este decat o macromolecula formata sub imperiul legilor fizicii si selectata de evolutie, deci tot o simpla cauzalitate. Nu contine vreo intentie, vreo inteligenta coordonatoare - dovada ca daca se vor schimba radical conditiile de mediu , ADN -ul devine egal cu zero informatii si atomii fiintei se restructureaza (= moarte).

 

Iar in cazul in speta, da, se poate spune ca "frica de moarte este inscrisa in ADN", pentru ca evolutia a selectat din mediu doar constructiile care au reusit sa se prezerve - dar e tot o cauzalitate, chiar daca una complexa. Dificultatea este a intelege cum o insiruire de procese fizico-chimice pot produce comportamente calificate drept "constiente". 

 

@on topic

Te contrazic privind frica de moarte - de durere ne temem toti pentru ca asa suntem "cablati", dar de moarte ne temem si rational, caci omului ii place sa planifice, sa aiba grija de clanul lui, sa-si transmita cunostintele, etc. Ma deranjeaza si cum o sa mor, dar mai ales ca o sa mor !smiley

0 0

HanSolo dacă omul se teme de suferinţă şi nu de moarte în sine, cum de omul nu se teme că o să răcească şi o să stea câteva zile la pat suferind? Cum de omul modern în general bagă în gură tot ce prinde fără să se teamă de substanţele ingerate riscând să se îmbolnăvească grav, printre care şi cancerul şi astfel să sufere? Eu zic că un om dacă chiar se teme de boală, de cancer şi suferinţa implicită, are grijă de el, de ce mănâncă, de ce bea, de cât se odihneşte şi alte aspecte ale unei vieţi sănătoase, dar majoritatea se pare că duc o viaţă cam dezorganizată şi oamenii aştia cam "nepăsători" zic eu, au mereu pe buze: "am o viaţă şi vreau să o trăiesc la maxim, adică să mă distrez, să mă simt bine, să simt plăcere, şi oamenii aştia zic şi că ei preferă să aibă o moarte inconştientă, rapidă, fulgerătoare, lispită de suferinţă (asta din câte am observat până acum aşa la modul general, nu din discuţiile concrete de aici pe forum).

 

După cum spuneam şi ceva mai sus, viaţa nu e după preferinţele noastre, până la urmă poţi să preferi o moarte conştientă şi să ai un puternic şi violent accident pe care nu apuci să-l mai conştientizezi, sau poţi să preferi o moarte rapidă lipsită de durere şi să ajungi să suferi până în ultima clipă. Adevarul e că trebuie să fii pregătit pentru orice, oricând şi dacă ajungi să suferi de vreo boală să-ţi accepţi condiţia cu demnitate şi să te gândeşti că poate eşti responsabil pentru ceea ce ai ajuns să trăieşti. Există şi maladii ereditare de care nu ai cum să fii responsabil, dar majoritatea bolilor cu care se confruntă omenirea vin din ignoranţa omului. Practic cam fiecare şi-o face cu mâna lui, dar discuţia nu era despre boli şi principiile unei vieţi sănătoase aşa că mă opresc aici cu această abordare.

 

Aş vrea să înţeleg de la tine, dacă se poate, cum de nu te deranjează ideea că ai putea să mori oricând, chiar şi mâine fără măcar să apuci să-ţi dai seama de acest lucru? În momentul de făţă eşti perfect împăcat cu faptul că viaţa ta poate să se termine oricând? Nu te temi de gândul ar putea fi posibil să nu mai fii chiar şi aşa nedureros cum îţi doreşti? Deci până la urmă ce zici te temi sau nu de moarte?

0 0

omule pasnic, Imi pare rau sa te dezamagesc, dar nu ma deranjeaza atat de tare ideea ca pot muri oricand. Nu am atat de multe planuri de viitor si atat de importante (sau cele pe care le am nu vad cum as putea sa le realizez asa cum as vrea eu). Deci clarificarile obtinute de la mine nu cred ca le poti generaliza, nefiind atat de multi ca si mine. Simt ca nu am fost destul de clar, de aceea editez si incerc sa clarific: Nu stiu cum a aratat Alfred Nobel si nici ce avere grandioasa a lasat pentru premiile Nobel din zilele noastre. Nu cunosc nici cine au fost laureatii Nobel din 2012 la nici un domeniu. Deci daca acesti oameni, care sunt niste capacitati recunoscute mondial, sunt de fapt niste necunoscuti, cine ar trebui sa fiu eu pentru a lasa ceva grandios dupa mine?

 

In legatura cu felul in care voi muri: nu voi trai cu frica in san, imaginandu-mi toate posibilele feluri chinuitoare de moarte. Moartea este moarte, chinul de dinainte este chin. Moartea eu o vad ca pe un intrerupator care stinge viata, nu rezultatul chinului.

 

Exista impamantenit de catre bisericosi ca este o rusine sa-ti iei viata, iar curand nu cred ca o sa se schimbe aceasta optica. Si bisericosii sunt o majoritate covarsitoare a populatiei. Dau ca si exemplu cazul lui Costica Stefanescu (fostul fotbalist), care a fost bolnav de cancer si a cazut de la etajul 2 al spitalului. Atitudinea sotiei lui Costica Stefanescu mi se pare edificatoare pentru felul in care este privita intr-adevar moartea (inclusiv de bisericosi): a insistat incredibil de mult pe faptul ca nu s-a sinucis, ci a cazut ametit fiind de antialgicele pe care le-a luat. De ce aceasta atitudine??? Nu pot sa gasesc o explicatie care sa-mi convina.

 

Cred ca pana la urma atitudinea in fata gandului mortii este specifica fiecaruia, fiind infleuntata mai mult de educatie si de gandirea proprie, si mai putin de diferenta din ADN care ne avertizeaza ca este vorba de moarte si nu de durere.

 

Razboinicule pasnic, ultima ta intrebare din comentariul tau de mai sus este: "Deci până la urmă ce zici te temi sau nu de moarte?" Esti sigur ca nu vrei sa-mi vinzi o polita de asigurare cu tot felul de garantii?

0 0

@Truth, off topic: Si eu am vazut tot felul de oameni care au fost de acord cu tine. Chiar daca nu am comentat nimic la raspunsul tau in care detaliai cum informatia nu-i informatie decat atunci cand ii dai tu voie sa fie, nu inseamna ca eu am fost de acord cu tine.

 

on topic: Fiecare judeca orice problema prin prisma propriei persoane. Si este bine sa nu fim uniformi,altfel ne-am plictisi cam tare in viata noastra si nu ne-ar deranja sa murim smiley

0 0

HanSolo, dar nu ai cum să mă dezamagesti pentru că nu am aşteptări. Dacă tu zici că aşa eşti tu şi că nu-ţi pare rău de trecerea în nefiinţă, dacă tu zici că nu te doare (psihologic vorbind) faptul că nu o să mai fii, înseamnă că aşa o fi, probabil eşti un caz particular. În geneal lumea vrea să trăiească, îi doare când se gândesc la trecerea în nefiinţă şi nu pentru că ar fi mari genii ce mai au multe de arătat, ci pentru simplu fapt că le place să trăiască, să existe. Cât despre faza cu sinucisul, din punctul meu de vedere e dreptul fiecăruia să termine cu viaţa aşa cum doreşte de cuviinţă, dar această tendinţa de suicid e în strânsă legătură cu depresia iar aici nu e doar punctul meu de vedere. Să ştii că nu încerc să-ţi vând nici o poliţă de asigurare, nici nu am cum să fac acest lucru, e doar proiecţia ta şi n-am habar de unde ţi-a venit ideea. Te intrebam dacă eşti sigur în idee ca poate totuşi te-ai răzgândit în ceea ce înseamna frică de moarte. Eu ţi-aş recomanda să te răzgândeşti, nu pentru tine personal, ci doar să accepţi că mulţi alţi oameni sunt deranjaţi de ideea în sine că vine un sfârşit şi nu vor mai fi.

 

Adevărul cred că e şi la tine şi la mine, fiecare are dreptatea lui, unul se teme de durere, altul suportă durerea dar nu vrea să accepte că vine un moment când se stige becul şi gata s-a terminat, altul zice că nu poate să aleagă fără să fi experimentat în prealabil, fiecare e în felul lui şi trăieşte subiectiv diferitele evenimente din viaţa lui. Ţi-am înţeles opţiunea şi îţi doresc să nu ai parte de suferinţă în viaţa ta.

...