Una la mână, toate sunt semnale, fie că se transmit terestru, fie prin satelit, fie prin cablu.
A doua la mână, cei de la ţară prind doar unele canale fără abonament, prin transmisii terestre locale (cei care le prind, că nu prinde oricine) sau prin satelit, cu o antenă parabolică, dar în czul ăsta în nici un caz nu prind liber PRO TV, care este transmis doar codat pe diverse pachete cu plată (eventual PRO TV Internaţional).
A treia la mână, este vorba de o politică de vânzări proprie trusturilor care deţin aceste posturi şi cu siguranţă majoritatea lor ies pe plus cu câştigurile, pentru că nu doar abonamentele negociate cu operatorii sunt sursele lor de venit, grosul îl obţin din reclame, aşa că se produce profit inclusiv când acel canal este transmis la liber (FTA=Free To Air). Sunt canale care emit doar FTA, operatorii fiind obligaţi (de lege) în unele cazuri să le includă gratuit în grila transmisiilor cablate.
Ca să răspund la întrebare, aş spune doar că nu este rentabil din punct de vedere economic, să fie cablate toate localităţile, deşi uşor uşor se tinde spre aşa ceva, doar că nu televiziunea este scopul final, ci pachetul care conţine şi internetul.
Eu am o instalaţie de recepţie TV pe satelit cu 3 antene (una motorizată, restul cu recepţie multiplă), pot prinde foarte mulţi sateliţi şi deci multe canale FTA, dar de obicei nu sunt canale prea grozave, deşi la nemţi sau la englezi dai şi de unele mai răsărite.