Pentru a vă înregistra, vă rugăm să trimiteți un email către administratorul site-ului.
Pune o întrebare

3.6k intrebari

6.8k raspunsuri

15.5k comentarii

2.5k utilizatori

3 plusuri 1 minus
366 vizualizari
Noi oamenii am ajuns atât de inculți încât mergem la meciuri pentru a sparge niște mașini, nu pentru a ne bucura de munca unor oameni care depun efort și dedică majoritatea timpului pasiunii lor. Ajutați-mă și pe mine să înțeleg, de ce e folosit fotbalul ca o scuză pentru a comite acte de violență?
Experimentat (3.5k puncte) in categoria Diverse

2 Raspunsuri

3 plusuri 0 minusuri

La întrebarea asta pot adăuga o sută de întrebări, multe mai serioase, ca de exemplu: de ce facem războaie? Ori alta, ca să fie în tematică: ce dracu căutăm la stadion? "Să ne bucurăm de munca unor oameni care depun efort"? Şi la fabrica de lapte se depune efort, şi la fabrica de covrici de la colţul străzii, şi la Măgurele etc.

Una e ce-ţi imaginezi, din fotoliu, despre specia umană, alta e ce este. Violenţa pe şi în jurul stadionului este universală. Nu va dispărea atâta vreme cât vom exista. Omul în mulţime îşi lasă libere porniri primitive, în care găseşte plăcere. De ce? Nici nu contează; aşa suntem.

Inclusiv mersul la meciuri, de orice fel, mi se pare a fi o pornire primitivă, fie că e vorba de box, fotbal, lupte de cocoşi ori bowling.

Chestia cu "Occidentul şi-a rezolvat problema" e o iluzie. Acum vreo 2 ani în Anglia oamenii de prin cartiere se strânseseră în găşti şi prăduiau magazinele, la întâmplare, ca în Vestul sălbatic.

Desigur, soluţia nu este alta decât structuri de forţă masive care să reţină, amendeze etc. Frica de pedeapsă e singurul remediu dovedit a fi funcţional.

 

Senior (11.9k puncte)
4 plusuri 1 minus

Suntem animale sociale. Asta înseamnă că trăim în grupuri. Ne adunăm şi formăm mase de oameni, unele regulate (echipe de fotbal, armate, instituţii), altele neregulate, poate chiar spontane (manifestaţii, coagulări în pieţe, galerii sportive). Acestea din urmă lucrează după alte coordonate decât cele regulate, au şi ele nevoie de lideri. Numai că liderii ce ajung acolo se autoerijează, fiind acceptaţi şi "împinşi" spre asta de configurarea de tip "haită", la fel ca haita de lupi. Acum indivizii alfa sunt la conducere, dar nu fiindcă au o poziţie recunoscută conştient de cei ce alcătuiesc masa ci datorită faptului că manifestarea lor personală este la limita de existenţă, intrând în mentalul colectiv (subconştient) ca fiind cei câştigători, nu că au câştigat ceva, ci că au supravieţuit unor riscuri (reale sau ilizorii, nu contează). De obicei aceşti lidei sunt activi, şi prin asta violenţi. Masa de tip haită copiază comportamentul liderului (catat ca fiind câştigător), în subconştientul fiecărui membru existând intenţia de a lua locul acestui lider, şi prin asta de a exacerba manifestarea acestuia. Ceva în plus aici: http://profudereligie.blogspot.ro/2010/03/masele-credule.html şi aici, cu specific microbist: http://profudereligie.blogspot.ro/2010/07/noile-religii-fotbalul.html

Junior (1.3k puncte)
...