Pentru a vă înregistra, vă rugăm să trimiteți un email către administratorul site-ului.
Pune o întrebare

3.6k intrebari

6.8k raspunsuri

15.5k comentarii

2.5k utilizatori

5 plusuri 0 minusuri
9.8k vizualizari
Daca ne nastem iar pe urma murim si nimic altceva, pierdem tot, inclusiv amintiri bune sau rele, de ce mai traim? care-i scopul? ce rost are sa facem niste lucruri degeaba? spre ex, in momentul in care va voi afla pe patul de moarte pt mine nu va mai conta nici aceastra intrebare, adica practic, ajung la concluzia ca am pus-o degeaba, ca oricum o sa mor..... nu sunt emo, stati linistiti :) dar vreau sa stiu care-i parerea voastra despre aceasta treaba....?
Novice (243 puncte) in categoria Terra-Univers
0 0
Dorinta si scopul meu e sa nu mor de 2 ori.
0 0
interesant raspuns :) merci
0 0
f bine zis :)

8 Raspunsuri

4 plusuri 0 minusuri
Răspunsul cel mai simplu este că suntem construiţi de aşa natură încât astfel de chestiuni, conştientizarea lipsei de sens a tot ce exisstă, să nu prevaleze în faţa dorinţei noatre de a trăi. Pentru cei care nu au ajuns în stadiul de sinucigaşi, problema inutilităţii ori a absurdului vieţii este doar una filozofică.

Pe de altă parte, o viaţă ai, de ce să n-o trăieşti, chiar dacă ea e limitată?

Punând problema altfel: dacă înainte să te naşti ai avea un minut de conştienţă în care ţi se dă să alegi: te naşti ori "beznă" pe vecie, ce ai face? Probabil cei mai mulţi ar alege să trăiască - şi dacă li s-ar prevesti o viaţă plină de greutăţi.

Decât nimic, mai distracţia de-o viaţă, după cum şi-o poate fiecare regiza...
Senior (11.9k puncte)
0 0
1. "o viaţă ai, de ce să n-o trăieşti, chiar dacă ea e limitată?" problema cred ca se pune invers si anume: "ai o viata limitata, de ce s-o traiesc? pentru ca oricum pierd tot?"

2. ce vrei sa zici prin "Pentru cei care nu au ajuns în stadiul de sinucigaşi, problema inutilităţii ori a absurdului vieţii este doar una filozofică."? cum adica acea problema este una filozofica, deci ce-i mai tine practic in viata? deci pe tine ce te mai tine in viata?

3. legat de "te naşti ori 'beznă' pe vecie" - faptul ca majoritatea ar alege sa traiasca, tot nu-mi spune scopul vietii, eu unul n-as alege sa traiesc daca nu mi s-ar fi spus si scopul. e ca si cum iti zic eu sa stai intr-un picior o zi fara vreun scop....sunt sigur ca n-ai fi stat mai ales ca te-as fi pus sa faci o chestie "plină de greutăţi".

4. ai specificat "că suntem construiţi"....pai parca am evoluat...deci ori suntem construiti ori ne-am construit....? desi mi se pare o aberatie logica faptul ca NIMIC autocreaza ratiune :) dar asta e alta problema...

iar legat de "Decât nimic, mai distracţia de-o viaţă" - deja mi se pare ca o dam in logica de cocalari...
0 0
Sa fi readus la viata nici decum,fiecare viata a unei vietuitoare este unicata,si tera traieste ca si tine are un inceput si un sfarsit.Unde ai fost inainte sa te nasti acolo vei merge,de ar invia toti morti ne-ar trebui inca vrio 5 planete pamant .Sa fim realisti ce o data moare creierul nu mai ai cu ce sa ati doresti sa traiesti.
2 plusuri 0 minusuri
Frumos răspunsul lui Quark! Aş mai completa şi eu cu ideea că moartea unui individ nu este neapărat finalul, aşa cum nici moartea unei celule din organism nu este o tragedie. Trebuie să avem grijă ca preocuparea prea intensă faţă de propria noastră moarte să nu fie un semn de egoism exacerbat. Societatea funcţionează şi după moartea unui individ oarecare, niciunul dintre noi nefiind de neînlocuit.

Dar, mai ales, trebuie să ţinem cont de faptul că nimeni n-a demonstrat că moartea este ireversibilă. Nu este exclus ca peste un milion de ani, cu ajutorul tehnologiei, să fii readus la viaţă. Aşadar, viaţa celorlalţi contează alături de a ta şi nu este suficient să ne rezumăm doar la propria noastră persoană. Altfel spus, niciodată nu murim complet, ci o fărâmă din noi înşine mai trăieşte prin ceilalţi. Aşa cum organele donatorului îi transmit primitorului semne ale comportamentului celui decedat, tot astfel pietrele memorează fiecare adiere de vânt, fiecare vorbă de-a noastră, fiecare gând ascuns, fiecare naştere a vreunei stele. Părerea mea...
Novice (287 puncte)
3 0
Oreste ar da like, daca ar intra pe aici...
0 0
Da, Abel, "trăim" prin cei de după noi, dar asta e o formă metaforică de a privi continuarea vieţii. Noi ne cam ducem definitiv, de vreme ce nimeni nu s-a întors din morţi şi nu cred că trebuie să demonstreze cineva că moartea este ireversibilă. Cum ar putea? De demonstrat ar fi opusul, nu?

Şi cum să fii readus la viaţă peste un milion de ani? Prin clonare? Păi ai mai fii tu? Nu cred. Ar fi un ins ca tine, dar nu tu. Ce te face, în esenţă, cel ce eşti, este suma experienţelor personale, dincolo de zestrea genetică. Cum să clonezi asta? Pornind de la ce? Într-un os tocit de timp nu vei găsi aşa ceva peste un milion de ani.
1 0
Ziceam că încă nimeni nu a demonstrat că moartea este ireversibilă. Dacă încă nu s-au întors 7, 10 sau 100 de miliarde de fiinţe, nu înseamnă că nu se pot întoarce, aşa cum dacă elefanţii sau delfinii nu ştiu încă să creeze bomba atomică nu înseamnă că ea nu poate fi creată. Verificările nu sunt demonstraţii.

Nu mă refeream la clonare, desigur, din moment ce clonarea este deja posibilă, ci mă refeream la ceva atât de complicat, încât să poată fi realizat abia peste un milion de ani, adică la capacitatea de a culege din mediu toate informaţiile necesare pentru a reporni un trup cu toată experienţa ta de viaţă. Da, eu cred că este posibil aşa ceva, cred că într-un viitor foarte îndepărtat vom putea "scana" mediul pentru a putea obţine ceea ce ne trebuie ca să înviem fiinţe.
1 0
Da, e o idee frumoasă, deocamdată în domeniul SF, dar nu vom şti niciodată dacă ce e azi SF nu va fi realitatea cândva.
Cu siguranţă lumea de azi ar fi imposibil de acceptat ca fiind posibilă de răzeşii lui Ştefan cel Mare.
0 0
deja va ganditi prea departe, voi va credeti stapanii universului insa cum ramane cu problema mea, adica nu vreau sa astept un milion de ani ca sa alfu scopul vietii mele de 80 de ani....si chiar si prin absurd sa inviem fiinte, care va fi scopul atunci?
0 0
Scopul este împlinirea a cât mai multor dorinţe.
0 0
ai dat cu bata in balta =)))
0 0
serios?inseamna ca tu crezi ca omul se trage din maimuta cum se zice
7 plusuri 0 minusuri
Salut !
 
Costinel, intrebarea ta este tipica pentru cei care tocmai "au deschis ochii", eliberandu-se de naivele basme religioase si care n-au alunecat inca in mrejele credintelor spiritualiste tip "new-age". 
"- Pai daca nu e nimeni sa aiba grija de noi in viata si post-mortem si disparem inexorabil odata cu gandurile si amintirile noastre , care este Scopul, de ce ne-am mai nascut, de ce mai traim ?" - cam asa suna intrebarile, nu ?
 
1. GRESEALA TIPICA este ca noi Oamenii ne supraevaluam egocentric si ne extragem din contextul natural inconjurator ca fiind buricul Universului. Pai iarta-ma, dar in contextul Universului noi suntem complet insignifianti, o mic bot de atomi durand in aceasta forma numai o clipita ! Si urmam strict aceleasi legi ca si materia inconjuratoare : ne aglutinam temporar intr-o anumita formula (vie, revin mai jos) sub influenta fortelor naturale, apoi ne transformam intorcandu-ne in materiile componente impreuna cu energia asociata (fara nimic ezoteric utilizand termenul "energie").
 
2. "- Dar, dar noi sunt vii !" Pai si ce-i cu asta ? Viul este o forma particulara de agregare a materiei, posibila in anumite conditii speciale (legate in special de temperatura, intensitate radiatie ionizanta, prezenta unui solvent cum este apa, etc). Daca ar deveni putin mai cald sau mai rece, sau radiatia putin mai intensa - am fi stersi de pe esichier fara ca Universul sa sughite, pentru ca ar fi tot un proces natural !
Va pare "Viata"  un fenomen "prea complex" ca sa fie strict natural ? Este o parere ! Universul este plin de procese care ne par extrem de complexe (pe unele inca nu le-am deslusit )- dar toate sunt guvernate strict de aceleasi legi naturale. Nu exista exceptii, nu exista "tutori" care sa le aranjeze convenabil, doar consecintele ale proprietatilor Universului.
 
3. "Bine, dar totusi care este Scopul viului ?" Poate unii vor fi socati, dar NU EXISTA UN SCOP FINAL, materia exista in aceasta forma cat conditiile permit si atat ! Repet, in aceste conditii particulare (si vremelnice) de mediu, materia se poate agrega sub forma "vie" si poate dainui un timp sub aceasta forma, dar indata ce conditiile se schimba radical, dispare si nu mai exista un "dupa". 
In particular, solutia naturala pentru Viu a fost ca aceasta "dainuire" sa nu se faca sub forma unui individ unic, ci a unei succesiuni de indivizi adaptati conditiilor schimbatoare. Individul moare (transmitand numai informatia privind mediul) tot din pricina adaptarii la mediu, moare pentru a lasa loc urmasilor cu sanse mai bune de adaptare la conditiile in permanenta schimbare.
 
Eroarea logica este ca noi cadem pe spate de admiratie pentru "inteligenta" acestui mecanism si il personalizam mistic sau ii atribuim ratiuni ascunse, dar REALITATEA este ca el are acelasi "Scop" ca si nasterea (si viata) unei stele, de pilda. Singura diferenta este ca steaua n-a dezvoltat un sistem nervos care sa-i permita sa-si puna intrebari existentiale- pur si simplu conditiile particulare de mediu nu-i permit asta !
 
Pe de alta parte, obisnuiti-va cu gandul ca pentru toate vine un sfarsit - sau mai bine zis singurul lucru vesnic este transformarea. Oamenii se nasc si mor, stelele se nasc si mor, Universul insusi va muri - in toate cazurile prin moarte intelegand o transformare, dar in niciun caz nu vorbim de o transcendenta. Dupa cum am mai zis, pentru indivizii (momentan vii smiley) moartea este chiar o datorie fata de generatiile urmatoare !
 
Intre timp, trebuie sa traim frumos si fructuos, la scara noastra conteaza sa contribuim la progresul personal, al familiei, al natiunii si la Omenirii. Acesta ar trebui sa fie Scopul.
Senior (8.7k puncte)
0 0
pai contribui la progres dar si ei la randul lor ajung la aceeasi concluzie, moartea, deci?
1 0
Chiar daca ratiunea ne trimite catre concluzia funesta ca suntem vremelnici si la scara universala nimic nu conteaza, Omul este dotat natural si cu un centru "afectiv" - un ecou a doua principii fundamentale ale Viului: prezervarea si reproducerea.
Astfel, cum au mentionat si colegii, pentru mine ca om devine MAI IMPORTANT sa-mi fie bine ca individ (si deci am mobiluri legate de asta) si sa-mi transmit genele (iubesc, imi fac si cresc copii - deci am mobiluri legate de asta), chiar daca ratiunea imi spune ca eu o sa dispar ca individ si in cele din urma chiar toate ar putea sa dispara. Suntem construiti sa simtim asa, ratiunea am dobandit-o mult mai tarziu biologic vorbind.
In cele din urma trebuie sa acceptam ca suntem o piesa dintr-un puzzle, iar existenta noastra are un sens asa cum au toate in Univers.

Mai mult, fata de vremuri vechi in care indivizii dispareau anonimi in uitare, astazi transmitem urmasilor inclusiv un urias bagaj informativ (texte, imagini, video, etc) si nu vom fi uitati niciodata :) !
0 0
mda....un motiv foarte bun care sa ma tina in viata...daca m-as baza pe logica ta, eram de mult mort acum...totusi ai mentionat ca omul este "dotat", ca "suntem construiti" ....pai parca omul evoluase...
1 0
Discutand de scopul existentei  in general, mi-am adus aminte de un argument suplimentar - dovada ca Viul nu a aparut cu un Scop, dupa cum sustineam si mai sus, chiar daca formele de viata devenite constiente isi pot stabili Scopuri :

- o bacterie gaseste conditii favorabile si invadeaza un organism complex  (un om, un animal, etc) provocand decesul acestuia. Presupunand ca mediul extern nu permite existenta acelei bacterii, aceasta moare odata cu organismul invadat.

Iata ca aceasta forma de viata nu stie sa se opreasca inainte de autodistrugere, ea urmeaza orbeste mecanismele inscrise in genele ei, dovada ca Viata este doar un mecanism fizico-chimic care nu a aparut cu un scop constient propriu sau programat de vreun Creator.

Aparitia formelor de viata constiente, care isi pot modifica (la o anumita scara) conditiile de mediu, reprezinta o treapta superioara a Evolutiei, o forma avansata de adaptare la mediu. Acesta reprezinta un punct de cotitura la fel de important ca si aparitia primului organism viu.

Pe de alta parte, trebuie sa adaugam si o nota minimizanta - caci Omul modifica mediul la o scara foarte mica privind la scara universala, ramane vulnerabil la evenimente cosmice, etc.
1 plus 0 minusuri
Întrebarea "De ce trăim?" conţine două întrebări: motivul respectiv scopul.

1. Din ce cauză trăim?

2. Pentru ce anume trăim?

Răspuns 1: Trăim pentru că părinţii noştri s-au reprodus.

Răspuns 2: Trăim pentru a ne reproduce.

Orice alt răspuns este secundar şi de fapt răspunde la întrebările adiacente neformulate: religoase, egocentrice, homocentrice, filosofice, epicurianiste, etc.

O altă categorie de răspunsuri adiacente pot fi date din perspectiva piramidei necesităţilor Maslow: trăim pentru ca să ne satisfacem anumite necesităţi. Ori, aceste necesităţi pot fi: fiziologice, de autostimă, de relaţionare, sociale, spirituale, etc.

Şi aşa ne tot putem extinde categoriile de răspunsuri învârtindu-ne în jurul cozii dar fără să atingem miezul problemei: Fiecare trăieşte pentru că s-a născut (şi n-a murit încă) iar scopul vieţii personale este să trăiască veşnic (să nu moară). La nivel de specie individul trăieşte pentru că părinţii săi s-au reprodus iar scopul vieţii de grup este reproducerea. Orice altceva este irelevant pentru specie.
Junior (941 puncte)
0 0
Răspunsul tău e de tipul celui formulat de Richard Dawkins (Gena egoistă), conform căruia suntem doar gazde pentru gene.
Dar întreba, prin explicaţiile date, era, cu alte cuvinte: de ce trăieşti tu, când ştii că totul este în van? Eu aşa am înţeles-o şi nu văd altă variantă. Cum împaci conştientizarea absurdului vieţii (de vreme ce nimic nu contează) cu dorinţa nebună de a trăi?
Şi e o întrebare grea.
Chestiunea cu "trăim pentru a ne reproduce" mi se pare o variantă de răspuns, nu "răspunsul". Mulţi nu se reproduc. E drept, sunt excepţii.
 Nici nu cred că putem da un răspuns la această întrebare care să lămurească definitiv problema. Ce putem e să ne spunem punctul de vedere.
1 0
Cei care nu se reproduc reprezintă nişte "Dead end-uri" pentru viaţă şi sunt irelevanţi pentru viitorul speciei (aici am putea aduce contraexemplul furnicilor lucrătoare, esenţiale pentru muşuroi dar fără rol reproducător). Dar chiar şi ei au trăit pentru că părinţii lor s-au reprodus.
... şi nu, nu suntem doar gazde pentru gene, pentru că şi genele sunt în exact aceiaşi oală cu organismele întregi.

De ce ar trebui să împac un instinct vital cu o conştientizare a unei perspective teoretice? Motoarele vieţii se manifestă prin emoţii, raţiunea fiindu-le subordonată. "Absurdul vieţii" este doar un gând din o mie altele, un gând care poate că la un moment dat are ataşată o anumită cantitate de emoţie, de cele mai multe ori depăşită categoric de altele: foame, sete, dorinţe sexuale, etc.
Poate că gândul dominant este supravieţuirea, sau plăcerea sexuală, sau nevoia de putere, ori poate de control sau stimă de sine ori axiologice (ideile mele sunt valoroase şi ale altora nu)... dar acestea sunt personale şi irelevante la nivel de specie.

Răspunsul meu la întrebarea ta este: eu trăiesc pentru că instinctele de autoconservare sunt puternice şi funcţionale iar ideea absurdului vieţii este încărcată cu o foarte mică cantitate de energie emoţională şi implicit nu poate înclina balanţa, nici măcar nu o clatină puţin.
Viaţa e absurdă! Şi ce dacă?
1 plus 0 minusuri
Intrebarile existentiale de natura filozofica le intalnim intradevar doar la om dar lupta pentru supravietuire este prezenta la toate fiintele chiar si cele care nu constientizeaza faptul ca traiesc, din instinct - oare de ce?

Pe de alta parte intradevar omul sau viata nu se prezinta ca ceva foarte important in univers dar suntem constituiti din aceeasi atomi ca si intreg universul iar daca un atom din mine nu este important atunci care este?...de ce ar fi mai important un alt atom de carbon aflat la sute de milioane de ani lumina distanta ?

Traim de la mic la mare, om planta sau animal, celula bacterie microb etc., cu instinctul ca avem ceva foarte pretios, ceva ca si o comoara care nu stim la ce foloseste. Nici unul nu stim la ce foloseste cu adevarat viata dar toti o pazim, o inmultim, o prelungim cat putem.  Speranta existentei a ceva dupa moarte sau renastere e a fiintelor umane, animalele nu au aceasta speranta - prin urmare e absurda - inventata de om pentru a se autopune pe un "piedestal".

Aceeasi atomi care se regasesc in tot universul cand intalnesc un mediu propice se organizeaza in molecule , "prind viata" si apoi lupta sa o intretina cat mai mult... e clar ca ne lipseste o informatie vitala caci asa cum suna e cel mai absurd lucru care exista :) ... si oricum ati vrea sa o interpretati e toata informatia care o avem, restul sunt teorii indiferent ca e filozofie, religie sau fizica.
Novice (148 puncte)
0 0
crezi ca omul se autopune pe un pedestal...ei bine are si motivul, ai sa fi uimit sa aflii ca omul e mai mult decat praf molecular, carne si sange.... cum poti tu sa compari un om, care are viata, iubire, bucurie, ratiune, cu un oarecare atom din univers? cel putin acel atom in momentul de fata e doar un atom, fara viata.....in fine, dar ma rog, totusi care-i scopul.....? adica tu pt ce motiv inca mai traiesti daca stii ca viata e useless?
0 0
iar animalele nu au aceasta speranta pentru ca n-au ratiunea necesara...deci prin urmare nu e absurda
0 0
Pana si ratiunea este absurda uneori, binenteles ca este absurda, daca vrei iti dau primul exemplu care imi vine in minte: te afli dupa un gard din plasa de sarma si ai un pistol incarcat in mana, pe partea cealalta fara posibilitate sa treci si tu imagineazati pe rand: doi copii de 7 ani din care unul are un cutit si vrea sa il injunghie pe celalalt (binenteles ca mergem pe ipoteza ca daca nu tragi chiar o face) ce faci? tragi sau nu?... doi... varianta in care copilul care urmeaza a fi injughiat este al tau ce faci? tragi?...trei .... etc. ma rog asa mai departe...ai sa fi surprins ca iei decizii diferite in functie de  situatie cand de fapt este vorba despre acelasi lucru ... "ratiunea" cateodata tine cu interesul tau nu cu ce e rational - deci speranta in viata de dupa moarte si reincarnare e absurda si inventata de om pe baza ratiunii in lipsa altei explicatii (asa cum era in exemplul de mai inainte, facuta sa tina cu specia umana nu cu ce e corect).
Pe de alta parte m-ai inteles gresit, vad cam asa: am primit un "cadou", habar nu am ce sa fac cu el, si nici la ce foloseste, dar fiindca, cica, sunt o fiinta rationala pot sa imi imaginez o multime de teorii dar nici una nu se verifica, ma pot amagii cat vreau , ... de ce traim?..care e scopul?... tocmai asta e secretul care nu il stim... dar ne place sa ne amagim cu teorii marunte, religioase, filozofice sau de care or fi, chiar sa nastem razboaie pe tema asta, sa ne credem superiori ... si apropo de asta ... omul nu e o fiinta superioara sau care conteaza intr-o teorie evolutionsta, superior fata de furnica poate, dar ce garantie ai ca asta e capatul evolutiei si nu suntem chiar noi furnici pe langa alte fiinte?...nici una... chiar nici una... ne credem superiori intr-o firmitura de univers altei firmituri atata tot...  sunt animale care au simturi si pot sa faca ce tu nici nu visezi chiar aici pe pamant...
Concluzia mea vroia sa fie ca e mai bine sa cauti scopul vietii de pe un plan egal, paralel cu planta si animalul si vei descoperii ca toti "lupta" din instinct pentru suprafietuire si inmultire ceea ce, daca instinctul e bun, si nu vad de ce ar fi gresit, pe baza unei ratiuni sanatoase imi spune ca nu exista viata dupa moarte si nici reincarnare (caci daca ar exista, si instinctul ar fi sanatos, tot din instinct nu ne-am lupta asa de tare pentru viata fiindca vine alta, si alta, si alta ...daca instinctul ar fi gresit, atunci ar trebui sa ne oprim din a mai face copii, planta din a mai face fructe, si sa ne concentram la cum sa ne aducem aminte viata trecuta in viata viitoare).
Acest "instinct" sau aceasta "informatie", dezvoltate in milioane de ani,  care ne face sa ne dividem, sa ne inmultim, de la cea mai mica celula la om, ne transmite clar mesajul ca nu exista viata viitoare sau reincarnare si ramane sa descoperim probabil un "scop".
0 0
Nu compar un om cu un atom, spun doar ca doi atomi de hidrogen cu unul de oxigen pot forma o molecula de apa oriunde in univers vor intalni conditii propice. Si da, omul se pune pe un piedestal intr-o teorie evolutionista care are la fel de multe deficiente ca una religioasa. Daca vrei exemple mai clare imagineazati fiintele vii de acum un miliard de ani si compara-le cu cele de peste un miliard de ani (intr-o teorie evolutionista) si ai sa vezi ca omul "nu e nimic mai mult decat o furnica increzuta" si nu merita pus pe un piedestal. Intr-o teorie religioasa, creationista, ti se da un scop dar ai sa descoperi mult mai multe deficiente si mai ales ai sa te simti manipulat in sensul ca atingerea scopului e conditionata de "porunci".
In filozofie ai sa descoperi cele mai diverse teorii mergand pana acolo unde scopul e ca omul prin viata si reincarnare sa renasca o fiinta spirituala care moare de exemplu. Dar si aici vei intalni multe deficiente care nu se verifica.
Scopul meu e sa-mi traiesc viata cat mai creativ cu putinta, sa stimulez creativitatea altora daca se poate. E alegerea mea si felul in care imi "regizez" eu viata refuzand sa ma las "regizat" de altii ... si pana acum ma declar multumit.
0 plusuri 0 minusuri
În principiu, cam din aceleaşi motive pentru care trăieşte şi furnica.... Sau un pom.

Că avem un alt nivel de percepţie a lumii, că putem să ne punem o astfel de întrebare, astea-s doar nişte nuanţe, însă principiul este tot acelaşi pentru fiecare: pur şi simplu suntem vii, trăim şi interacţionăm într-un anume context, într-un sistem de o complexitate care ne copleşeşte mintea. Pricepem câte ceva, dar eu cred că limitările vor exista tocmai din modul cum suntem constituiţi.
Experimentat (3.1k puncte)
0 0
da` nush de ce toti vorbiti ca "suntem construiti"...pai parca evolutia zice ca "ne-am construit".....
0 0
Traim ca sa incercam sa raspundem la aceasta intrebare.
0 plusuri 0 minusuri
am citit toate comentariile pe acest subiect,dar,,,,,,,nu exista in raspuns. eu persnal am aceasta intrebare,in minte,de multi ani . nimeni pana in prezent nu mi-a dat un raspuns satisfacator.....
Novice (105 puncte)
0 0
Și nici nu cred că o să-l primești.

Dintr-un punct de vedere universal, viața în sine nu are un scop, pentru că dacă te întrebi ce este viața, ca să-i înțelegi scopul, răspunsul l-ai primit deja, este o anumită formă de organizare a materiei, ca orice altceva, de altfel.

Dacă sapi mai adânc, te vei întreba care este scopul existenței propriu-zise a tot ceea ce există, nu neapărat a vieții.

Dacă nu privim problema științific și acceptăm existența unui creator, care este scopul existenței sale?

Și așa mai departe, până când ajungem la concluzia că ceva ce există nu există cu un scop anume.

În loc să ne întrebăm care scopul vieții, mai degrabă ne întrebăm care este scopul nostru în viață.

Dacă primul răspuns presupune un ridicat din umeri, atunci problema nu mai este una filozofică, ci una care se poate trata cu ajutor din partea unor oameni care își știu scopul în viață.
0 plusuri 0 minusuri
Avem o viata. Ce facem cu ea?

Ni s-a dat viata dar nu ni s-a transmis scopul si instructiunile de utilizare. Majoritatea oamenilor se invart in jurul acestei intrebari pana mor. Unii s-au hotarat totusi sa faca ceva, sa o dedice unui scop (ex. salvarea balenelor, sa devina cei mai buni intr-un domeniu, sa creeze o opera care sa ramana si dupa moartea lor, sa inventeze ceva care sa schimbe lumea, sa imbunatateasca viata celorlalti, sa salveze vieti de la o moarte prematura, sa amelioreze suferinte, etc etc)

Intrebarea mi-a adus aminte de o epigrama care suna asa:

" In Rai e bine, dar e plictiseala/ In Iad e rau, dar cica sunt tentatii/ Lipsind cu totul alte informatii/ Raman in viata ros de indoiala."

Consider ca prea multi dintre noi analizam viata prea egocentrist. Daca vom incepe sa o analizam mai mult in relatie cu ceilalti ... s-ar putea ca aceasta sa inceapa sa capete un sens ;)
Experimentat (3.6k puncte)
...