Iată cîteva idei utile în a înțelege de unde vine rotația Pămîntului:
- Înainte de formarea planetelor, în locul lor exista un amestec de gaz, praf și roci de diferite dimensiuni. Prin ciocniri (în bună parte plastice), aceste particule s-au unit gravitațional. Fenomenul se numește „acreție”. Temperaturile din Sistemul Solar au făcut ca cele patru planete interioare să fie formate predominant din rocă, iar cele patru exterioare predominant din gaz.
- Particulele din praful inițial aveau diverse orbite în jurul Soarelui. Cu cît o particulă era mai aproape de Soare, cu atît viteza ei pe orbită era mai mare (atît viteza liniară cît și cea unghiulară), dar orbitele nu erau perfect circulare, deci se mai și intersectau. Asta înseamnă că aglomeratul de particule care avea să devină planeta Pămînt era bombardat din diferite direcții cu particule care aveau diferite viteze. La fiecare ciocnire momentul cinetic (rotația) Pămîntului se mai schimba un pic.
- Se pare că Luna s-a format în urma unei ciocniri cu un corp foarte mare. Dacă e adevărat, atunci cu siguranță acea ciocnire a produs o schimbare majoră în rotația Pămîntului, atît în viteza de rotație cît și în orientarea axei.
- Sub influența Lunii și a Soarelui forțele mareice au micșorat tot timpul viteza de rotație a Pămîntului. Perioada de rotație se poate măsura cu mare precizie și putem constata că e în ușoară creștere de la an la an. Unele cutremure pot avea însă efectul invers, de ușoară accelerare a rotației, din cauză că reașezarea unor mase mari din scoarța planetei modifică momentul de inerție (ca la pirueta unei balerine care își strînge brațele lîngă corp și astfel crește viteza de rotație).
- Orientarea axelor de rotație ale planetelor din Sistemul Solar e neregulată. Sensurile și vitezele de rotație ale planetelor sînt și ele tot alandala. Asta înseamnă că rotația se datorează proceselor de ciocnire (întîmplătoare, din cauză că distribuția prafului era neomogenă) prin care s-au format planetele și nu vreunui mecanism de autoreglare. Prin contrast, de exemplu, vitezele de deplasare pe orbită sînt date strict de distanțele pînă la Soare și nu depind de procesul prin care s-au format planetele sau de alte lucruri (nu contează masa planetei, volumul, forma, sateliții, rotația, existența atmosferei etc).
- Ne putem imagina că Sistemul Solar arăta inițial oarecum ca Saturn cu sistemul lui de inele. Probabil diferența este că inelele lui Saturn au ajuns la un echilibru dinamic foarte bun, care face ca forma inelelor să fie foarte stabilă în timp și să nu mai aibă loc decît foarte puține ciocniri între rocile componente. Dacă sistemul de inele ar fi perturbat mai des (de comete etc.) probabil inelele s-ar transforma în sateliți, prin acreție.
În concluzie rotația Pămîntului e dată de: neomogenitățile din distribuția inițială a prafului din Sistemul Solar, ciocniri, efecte mareice cauzate de Lună și Soare, și alte efecte mai mici.