Și care credeți dumneavoastră că e spectrul electromagnetic „acceptat” în prezent de știință? Care sînt limitele lui? Sînt curios pentru că eu unul lucrez într-o anumită ramură din electromagnetism și încă n-am aflat, după atîția ani, că ar exista vreo limită. Azi am auzit pentru prima dată, de la dumneavoastră, că spectrul ar fi limitat.
Ce înțelegeți prin unde radio? Care ar fi limitele lor? Că nu-mi dau seama care sînt acele unde radio pe care „le interpretăm” (cine?) ca fiind inexistente.
Ce unde electromagnetice percepe urechea? Dar pipăitul? Dar nasul? Dar papilele gustative? Dar celelalte organe se simț, cu care percepem căldura, durerea, echilibrul și așa mai departe?
Cum ați reușit să clasificați materia solidă ca undă electromagnetică?
Asta ca să aveți o idee de ce v-am votat negativ răspunsul. Chiar presupunînd că știți dumneavoastră lucruri extraordinare pe care restul muritorilor nu le-au aflat încă, cred că merităm și noi niște explicații, ca să nu murim proști.