Verbul a trebui este doar uneori impersonal și numai parțial. La școală nu se învață explicit lucrul ăsta, iar întrebarea pe care o puneți e foarte frecventă, pentru că lumea constată niște diferențe între teoria învățată la școală și realitatea limbii.
S-o luăm pe rînd. Sînt două situații:
1. Mai întîi a trebui se poate folosi în construcții personale ca Îmi trebuie un creion = Creionul îmi trebuie mie, caz în care are toate persoanele și numerele. Putem spune: Eu îți trebuiam ție, voi ne veți trebui nouă etc. E drept totuși că persoana a III-a se folosește cel mai frecvent și de obicei doar cu nume de obiecte. Cînd e vorba de persoane spunem mai degrabă Tu aveai nevoie de mine, Noi vom avea nevoie de voi etc. Dar cel puțin în principiu are toate formele.
2. Apoi a trebui se mai folosește și în construcții unde este impersonal, ca Trebuie să muncești. Aici subiectul lui trebuie nu este numele unui obiect sau al unei ființe, ci o propoziție secundară. Acum, dacă ne oprim cu teoria aici (o teorie foarte simplistă), ar părea că putem trage concluzia că în asemenea construcții a trebui nu poate lua decît forma de persoana a III-a singular. Dar regulile limbii nu se stabilesc după teoriile noastre simpliste, ci după cum vorbesc oamenii în realitate. Iar oamenii vorbesc așa:
- Copiii au trebuit să plece.
- Autostrăzile trebuiau să fie finalizate.
- Șefii de secție vor trebui să dea raport.
etc. Și așa e corect.
Deci, ca să vă răspund concret la întrebare, se spune așa:
- românii vor trebui să facă
- românii trebuiau să facă
Întîmplător, numai întîmplător, la prezent forma de singular și cea de plural sînt identice: el/ei trebuie (la fel ca la alte verbe: suie, cîntă, mănîncă, pictează etc.). În limba puțin mai veche, de acum circa un secol, verbul se conjuga puțin altfel la prezent: el trebuiește, ei trebuiesc, încît diferența dintre singular și plural se vedea. Tot așa au evoluat și alte verbe, ca de exemplu a închipui, foarte similar cu a trebui ca morfologie: mai demult se spunea el își închipuiește, ei își închipuiesc, dar acum se spune el/ei își închipuie, fără diferență între formele de singular și plural. Deci putem spune că și la prezent a trebui se conjugă după număr, numai că forma cuvintelor e identică.
În schimb în construcțiile impersonale de tipul 2 formele de persoana I și a II-a lipsesc cu desăvîrșire. Nu putem spune Eu *trebuiam să plec, Voi *trebuiați să veniți cu mine.
Vedeți detalii și explicații pe tema asta și în lucrarea Dificultăți gramaticale ale limbii române, de Narcisa Forăscu:
http://ebooks.unibuc.ro/filologie/NForascu-DGLR/trebui.htm
În orice caz, merită să rețineți un lucru general valabil: norma limbii, deci corectitudinea, se stabilește după cum vorbește lumea (cultă), nu după niște reguli create artificial. Există impresia cum că lingviștii sau Academia fac regulile limbii, dar e fals. Lingviștii care se ocupă de normarea limbii doar constată cum vorbesc oamenii --- reperul este limba română vorbită de intelectualii bucureșteni de vîrstă medie --- și nu fac decît să sintetizeze ceea ce constată.
Mai adaug și că lingvistica e un domeniu mult mult mai larg decît normarea limbii, tot așa cum de exemplu fizica e un domeniu mult mult mai larg decît standardizarea unităților de măsură. Publicul crede că singura treabă a lingviștilor e să ne spună cum să vorbim corect. Nici pe departe.