În înregistrarea aceea obiectivul camerei este unul superangular (căutați imagini pentru „fisheye lens” pe internet), care cuprinde un cîmp vizual foarte larg, dar care deformează mult imaginea. El face ca Pămîntul să se vadă rotund, dar și dacă Pămîntul ar fi fost plat și infinit, cu obiectivul acela s-ar fi văzut tot rotund, din cauza deformării imaginii. Orientarea camerei a fost aproape tot timpul spre sol, dar cînd camera a fost îndreptată deasupra orizontului (pe la minutul 00:10 și din nou pe la 01:19) lucrurile par invers: cerul pare să fie o sferă sau filmarea pare că s-a făcut dintr-o depresiune adîncă cu marginea rotundă. Cînd axa optică a camerei e îndreptată spre orizont, el se vede aproximativ la fel de drept ca văzut de pe sol.
De aceea s-ar putea să aveți impresia că s-a văzut o bucată considerabilă din suprafața Pămîntului. Realitatea este că unghiul sub care vedea Baumgartner solul a fost aproape 180°, adică aproximativ la fel ca de la altitudini mai mici, inclusiv de la sol. Cu cît unghiul sub care se vede o sferă e mai mic de 180°, cu atît se vede o fracțiune mai mare din suprafața ei.
Singurul lucru care demonstrează că filmarea s-a făcut într-adevăr la altitudini mari este culoarea albastru închis, practic neagră, a cerului, cu degradeul de nuanțe de albastru de la orizont. Numai de la altitudine foarte mare se vede așa.