Chestiunea este incredibil de complicată, aşa cum reiese şi din articol, atât din punct de vedere al cercetării fenomenului, cât mai ales al consecinţelor practice.
Dar cred că suntem departe de o decizie finală. Într-adevăr, nimic nu pare să fie în favoarea liberului arbitru, care nu pare mai mult decât un clişeu al gândirii vechi.
Dar până nu lămurim care sunt toate variabilele care decid o anumită decizie, atunci chestiunea va rămâne deschisă.
Din câte-mi dau seama, ce contează în luarea unei decizii sunt:
- istoria personală (faptele făcute, împrejurările sociale în care trăim, gradul de cultură şi tipul de cultură (ce cărţi citeşti contează!) şamd) îşi lasă amprenta asupra noastră, indubitabil;
- moştenirea genetică (ştiu caractere extreme, ale căror decizii le pot anticipa fără greş, dată fiind personalitatea lor ciudată);
- contextul în care iei o decizie (una e să fii nervos, alta e să fii bucuros, una e să fii singur, alta e să fii în preajma unor semeni, de care, să zicem, te şi ruşinezi, ori le datorezi ceva).
Dar toate acestea arată că decizia noastră este cumva produsul unor factori diverşi şi multipli. Nu-mi dau seama cum ar fi libertatea în luarea unei decizii.
Vă daţi seama că această concepţie reliefată de Iahim ne face pe toţi prizonieri ai propriilor decizii / opinii? Ce scriem aici e astfel, pentru că nu putem altfel...
Dar, încă o dată, dată fiind complexitatea problemei, nu cred că vom avea un răspuns definitiv în timpul vieţii noastre.